Câteodată confirmările unor fapte vin în timp. Atunci bănuielile inițiale, neclaritățile sau reținerea că te afli în fața adevărului capătă alt sens și altă valoare, dar mai ales produce satisfacția că ceea ce era uitat sau ascuns a ieșit la iveală. Declarația dată la DNA de Nicolae Dumitru, patronul de la ”Niro”, a adus în atenția publicului un nume – Constantin Salitră și un accident rutier cu multe semne de întrebare care, chiar de la producerea lui, în 1995, s-a bănuit a fi un asasinat.
Dezvăluirile făcute procurorilor de Nicolae Dumitru, la aproape 20 de ani de la moartea lui Salitră, omul care a înființat Complexul ”Europa” de la marginea Bucureștiului, sunt pentru mine și alți câțiva colegi care au lucrat în anii 90 la Evenimentul zilei o continuare a poveștii afaceristului care a construit un imperiu financiar imediat după revoluție și a suspectei sale morți. Fiica din prima căsătorie a lui Costantin Salitră era, la acel moment, reporter la Evenimentul zilei, într-una din secțiile pe care le coordonam.
Investigațiile noastre s-au izbit, la un moment dat de un zid: anchetatorii au exclus orice provocare deliberată deși tirului ieșise de pe un drum lateral în șoseaua principală exact când jeepul lui Salitră venea cu viteză. N-a avut nicio șansă, nici el, nici femeia de lângă, despre care unii spuneau că-i era secretară, alții iubită. A fost unul din elementele care, mediatic, au condus tragedia spre o altă pistă.
Familia patronului de la ”Europa” s-a închis în tăcere, iar autoritățile de atunci au pus batista pe țambal, negând toate informațiile obținute de ziariști, ”pe surse”, cu privire la firma căreia îi aparținea tirul care provocase accidentul, dar și despre luptele subterane care se duceau pentru a-l deposeda pe Salitră de afacerea care-l transformase în ”primul milionar al țării”. Asociatul lui, fost vecin de bloc, Nicolae Dumitru, s-a retras, urmând să-și facă propria afacere. Rămăseseră să patroneze comerțul de la ”Europa” soția numărul doi a lui Salitră și nou asociatul Nicu Gheară.
Cine era Constatin Salitră? Probabil că nici procurorii care anchetează acum dosarul Microsoft și au înregistrat depoziția lui Nicolae Dumitru nu știu prea multe despre acest om de afaceri, dispărut într-un misterios accident de circulație. Poveste lui de ascensiune și dispariție bruscă, lăsând în urma lui o mare avere, seamănă cu cea a lui Dinu Patriciu.
Salitră a fost milițian. Maior. A lucrat la Direcția Economică a Inspectoratului General de Miliție. De trecutul lui este legat episodul descoperirii averii în bani și bijuterii a celebrului Ștefănescu-”Bahus”, cel cu vinurile contrafăcute, avere ascunsă într-un butoiaș expus în vitrina magazinului situate pe Calea Griviței, în apropiere de Podul Grant. Tot de acest episod, susțineau foști colegi de-ai maiorului, se leagă și plecarea lui din Miliție, în anul 1985, fiindcă cineva băgase mânuța în aurul confiscat. A intrat în Baroul București și acolo l-au prins evenimentele din decembrie 1989. Nu a fost niciodată șef la ”Pașapoarte”, așa cum s-a scris în aceste zile.
Într-o Românie eliberată de comunism și de clica lui Ceaușescu, Salitră a fost printre primii oameni care s-au aruncat în afaceri. A deschis un magazin tip consignația, de haine și antichități, în zona Pieței Matache. A fost o nebunie! Bucureștenii se înghesuiau să cumpere tot ce alții scoteau de prin case și aduceau spre vânzare în magazinul ”Europa” a lui Salitră. Apoi a început să aducă marfă din Turcia și din China. Afacerea mergea strună, a mai deschis un magazin. Când Salitră a făcut primul million de dolari, prin 1992-93, a devenit știre de presă. Următorul pas a fost crearea Complexului ”Europa”. Dar aici au început problemele. Cineva râvnea la afacera lui cu chinezii. Ceea ce ziariștii intuiau, dar n-au putut scrie la modul concret din lipsa probelor, transpare clar, acum, din declarația patronului de la ”Niro”, Nicolae Dumitru:
”Bittner Alexandru, pe parcursul acelei prime discuții ce am avut-o cu el (n.r. 2003), mi-a dat de înțeles în mod explicit că este foarte puternic. Mi-a adus două argumente pe care mi le aduc aminte, respectiv, un prim argument era legat de faptul că un fost asociat de-al meu, Salitră Constantin, ar fi murit într-un accident în ianuarie 1995, tirul implicat în accidentul acela fiind închiriat la acel moment de către Bittner Alexandru, iar un al doilea argument era legat de faptul că datorită influenței lui s-ar fi blocat o afacere mare de construire a unui oraș chinezesc pe o parcelă de teren ce aparținea de parcul IOR. În fapt, argumentele lui Bittner Alexandru erau foarte puternice pentru mine pentru ca ambele momente la care facea referire m-au afectat foarte mult.”
Pentru noi, ziariștii, este o explicație a faptului pe care nu l-am înțeles în 1995: de ce polițiștii, foști colegi ai lui Constantin Salitră, nu au vrut să spulbere toate suspiciunile care planau asupra morții unuia de-al lor.