Un contract în baza căruia o companie românească trebuia să exporte arme automate în Libia.
Aceasta după ce Londra a refuzat să dea licenţă de export unei firme britanice, de teamă că armele ar putea ajunge în zone sensibile.
O telegramă diplomatică americană confidenţială din 2008, publicată de site-ul WikiLeaks, evocă cele de mai sus. Comnform documentului, redactat de ambasada americană la Tripoli şi datat 6 noiembrie 2008, compania britanică York Guns ar fi trebuit să exporte în Libia 130.000 de arme automate Kalaşnikov, acţionând ca intermediar între o parte ucraineană, neidentificată, şi responsabili cu achiziţiile din Comitetul de Apărare din Libia (echivalentul Ministerului Apărării).
A semnat
Ambasada Marii Britanii la Tripoli se temea însă că Guvernul libian ar putea intenţiona să re-exporte armele către Guverne sau grupări rebele armate din Ciad şi Sudan. Prin urmare, Guvernul britanic a decis la 30 octombrie 2008 să nu aprobe licenţa de export pentru York Guns.
În schimb, Muhammad el-Obeidi, un om de afaceri libian care are legături cu regimul lui Muammar Khadafi, a afirmat la 23 octombrie că a semnat un contract cu o companie românească (NFI), pentru exportarea din România în Libia a 100.000 de arme automate de tip AK-47. Telegrama menţionează că fratele mai mare al lui el-Obeidi a fost ministrul al Apărării în Libia, în perioada 1954-1969. Potrivit notei diplomatice, El-Obeidi a semnat contractul la sfârşitul lui septembrie, la Paris, în timpul unei călătorii de afaceri. El a afirmat că a fost însărcinat să ajute la facilitarea achiziţiilor pentru Jafl al-Khamis (Brigada Khamis), o unitate a forţelor speciale condusă de Khamis Khadafi, unul dintre fiii liderului libian. Conform aceleiaşi surse, căpitanul Ahmed Ben Shragaa, responsabilul cu achiziţii al unităţii, avea instrucţiuni să lucreze cu ajutorul său la un număr de "achiziţii speciale". El-Obeidi a vorbit deschis despre acest contract, dar a evitat să spună dacă armele urmau să fie folosite în Libia sau re-exportate.