Într-o țară în care principalul lider al partidului de guvernământ PSD ajunge să negocieze simboluri naționale (da, e vorba de Liviu Dragnea), mai există oameni care sunt sensibili la istoria națională.
Săptămâna trecută, timp de trei zile, a avut loc la Râmnicu Vâlcea a șasea ediție a Simpozionului Național Biserica și Armata României – Tradițiile conlucrării. Anual, din 2011, la inițiativa eruditului profesor universitar Valentin Ciorbea - și cu sprijinul necondiționat al maicii starețe Emanuela Oprea - are loc o deja tradițională întâlnire dintre istorici și teologi adunați sub cupola unui centru unic în România: „Centrul de cercetare al conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României General Paul Teodorescu”, cu sediul la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Acum șase ani se stabilea că „înfiinţarea Centrului de Cercetare al Conlucrării Bisericii Ortodoxe Române cu Armata României - General Paul Teodorescu constituie demersul cultural pe care Arhiepiscopia Râmnicului şi Instituţiile de comandă, de instrucție şi învăţământ militar, îl susţin pentru reafirmarea misiunii jertfelnice pe care domnitorii români creştini şi armata din toate timpurile au desfăşurat-o pentru „apărarea Bisericii şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră”. Un proverb francez spune că pomul se cunoaște după roade, nu după flori. După șase ani, Centrul are roade. Și bogate!
Ca o pronie cerească, la Vâlcea există continuitate. An de an, la manifestările organizate sub paronajul Arhiepiscopiei au participat PS Gherasim, PS Emilian Lovișteanul, iar de curând ca ierarh deplin Înalt Prea Sfințitul Varsanufie. Știu, sunt un om care mă emoționez la istoria neamului. Dar cu greu m-am abținut când am văzut maicile de la Mânăstirea Dintr-un lemn lăcrimând când li se vorbea de Ecaterina Teodoroiu, unica femeie sublocotenent din Armata Română și jertfa sa. Trebuie să o spun răspicat. Puține eparhii ortodoxe s-au înhămat la o treabă atât de importantă, mai ales că, după 1989, Episcopia Armatei nu a fost înființată. E meritul celor din Vâlcea, indiferent că ei se numesc PS Emilian sau ÎPS Varsanufie. Vlădici de toată isprava care au înțelesc că Biserica și Armata sunt doi piloni fundamentali ai acestui Neam. Ca un corolar, anul acesta a fost și mai frumos pentru că demersului nostru i s-a alăturat Academia Oamenilor de Știință din România, iar al patrulea număr al revistei anuale „Misiunea” are nu mai puțin de 258 de pagini. Prin stăruința comandorului dr. Marian Moșneagu, a secretarei de redacție, neobosita dr. Teodora Giurgiu și a părintelui consilier dr. Ștefan Zară revista „Misiunea” a mai pus o cărămidă la istoriografia românească. Nu o laud pentru că nu o găsiți în comerț, iar tirajul ei de 500 de exemplare este destinat exclusiv specialiștilor.
Să mă iertați dacă am fost prea elogios, dar astfel de inițiative trebuiesc sprijinite. Mai ales în aceste timpuri când frați de-ai noștri devin trădători! Finalul nu poate veni decât de la Mihai Eminescu: „Numai în România înalta trădare e un merit, numai la noi e cu putințî ca valeți slugarnici să fie ministri, deputați, oameni mari!”.