A trecut ceva timp de cand am scris despre tristul caz al unui om care parea sa intruchipeze candva sperantele democratice ale cetatenilor Romaniei. Daca acel personaj s-ar fi ocupat in ultimii ani de binele tarii, nu de reglari de conturi, daca si-ar fi pastrat o demna tinuta de fost sef de stat, ar fi binemeritat respectul nostru, al celor care credem in norme si proceduri, in domnia legii.
A ales insa in chip diferit, a devenit un actor intr-o piesa regizata de Felix si oamenii sai. Un actor secundar, un biet cabotin caruia i se ingaduie din cand in cand sa primeasca si el aplauzele "railor si famenilor" (Eminescu).
Public mai jos scrisoarea deschisa adresata de senatorul Radu F. Alexandru, scriitor, om politic si intelectual public, fostului presedinte al Romaniei, dl Emil Constantinescu. Nu cred ca ramane mare lucru de adaugat dupa aceste cuvinte aspre dar, vai, cat de meritate: "Nu mai lasti loc pentru nici o urma de respect".
Degradarea acestui personaj este ireversibila. Ca si a altor oameni pe care i-am considerat prieteni ai societatii deschise, ai valorilor liberale, ai Occidentului. Unii au ajuns sa scrie "poeme" batjocoritoare despre evenimente private, uitand poate ce inseamna iubirea unui parinte pentru propriul copil. "Glume" fara urma de umor, in fond sinistre. Este vorba, in cazul care a provocat mesajul lui Radu F. Alexandru, de metamorfozarea unui om de stat democratic in megafon al celor mai reactionare forte din Romania zilelor noastre. Rationalizand si aproband infamia, Emil Constantinescu vrea cu orice pret sa demonstreze ca este un loser.
Nu am o explicatie precisa pentru acest comportament disfunctional, ma hazardez si eu pe teritoriul alunecator al psihologiei abisale. Invidia pentru Traian Basescu i-a intunecat ratiunea. Gelozia, ranchiuna, resentimentul l-au orbit. Nu mai distinge intre lrepadusi si fiinte demne. Este daltonist moral. Are grave probleme de memorie. S-a lasat hipnotizat de cele mai abjecte lichele. Ori toate laolalta. Din pacate, ca el sunt atatia altii pe care ne-am amagit a-i crede oameni onesti. S-au dovedit canalii.
Scrisoare deschisă adresată dlui. Preşedinte Emil Constantinescu
Domnule Preşedinte,
Aşa cum bine ştiţi am fost unul dintre susţinătorii dumneavoastră pe întreaga durată a mandatului de preşedinte al României. În nenumărate intervenţii făcute de la tribuna Senatului sau în cadrul dezbaterilor publice, am susţinut eforturile în care v-aţi angajat pentru consolidarea statului de drept; pentru combaterea corupţiei; pentru recunoaşterea României de partenerii occidentali ca un interlocutor pe care se poate conta. Meritele în admiterea României în Alianţa Nord Atlantică vă sunt de necontestat, atitudinea corectă şi implacabilă pe care v-aţi plasat în timpul conflictului din fosta Iugoslavia având atunci greutatea unei probe hotărâtoare.
Pe toată durata mandatului, aţi fost ţinta unui atac permanent, dus uneori până la mârşăvie, de PDSR (PSD-ul de azi) şi acoliţii lui. Aţi fost boicotat în tot ce aţi încercat să întreprindeţi, vi s-au aruncat zilnic în faţă găleţi de lături, au intrat în viaţa personală a dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră într-un mod în care abjecţia a fost dusă la cote fără precedent: puţini îşi mai aminteau că numele dumneavoastră este Emil Constantinescu, "Ţapul" era batjocura pusă în circulaţie; afacerile "oneroase" derulate de fiul dumneavoastră îl plasau în topul celor mai bogaţi oameni din lume; aventurile galante în care aţi fost tăvălit, cu sau fără cipuri implantate în coapsele amantelor, l-ar fi făcut şi pe Casanova să vă invidieze. Într-o asemenea canonadă dusă pe plan intern, plângerile împotriva dumneavoastră la toate instanţele internaţionale aveau regularitatea bătăilor unui metronom Toate pentru "vina" că aţi încercat să întoarceţi o pagină înainte în istoria România. Pentru că aţi tăiat "firul roşu" cu Moscova şi aţi dialogat zilnic cu Parisul, Berlinul, Londra, Washingonul. Aţi cutezat şi pentru asta trebuia să plătiţi, să fiţi eliminat din viaţa politică.
Dar atacurile furibunde ale PSD nu s-au finalizat cu succes decât în momentul în care PNL, unul din polii de susţinere ai alianţei politice pe care contaţi, v-a retras sprijinul politic şi a anunţat că în proximele alegeri prezidenţiale va merge cu un alt candidat. (Ulterior, acordul de non-combat cu PSD la guvernare a probat gradul înalt al toxinelor pe care liberalii le aveau deja în sânge). Orice încercare de salvare s-a dovedit futilă, soarta dumneavoastră politică era pecetluită. PSD+PNL au pus o placă funerară care s-a dovedit de neclintit de pe omul de stat Emil Constantinescu.
Astăzi, urmare unei metamorfoze spirituale şi sufleteşti pe care nimeni nu şi-ar fi putut-o imagina, aţi trecut cu buretele peste obrazul atât de greu încercat de expectoraţiile ale căror ţintă a fost, v-aţi sutat răni ce natural nu s-ar fi închis niciodată şi v-aţi înrolat alături de foştii dumneavoastră calomniatori şi detractori, USL conferindu-vă sentimentul că, în sfârşit, puteţi da materialitate crezului politic care vă animă. În zelul pe care îl depuneţi aţi reuşit performanţa ca într-un timp foarte scurt să ştergeţi orice diferenţă între discursul dumneavoastră şi cele ale unui Crin Antonescu, Dan Voiculescu sau Victor Ponta, oameni ale căror prestaţie politică este privită cu o declarată reticenţă şi îngrijoare atât în cadrul instituţiilor UE cât şi la Casa Albă şi Departamentul de Stat.
Domnule Preşedinte,
Nu-mi revendic niciun drept să judec demersurile dumneavoastră şi dacă v-aţi fi rezumat la a fi doar ecoul unuia sau altuia dintre liderii USL nu aş fi simţit nevoia să vă adresez nici un cuvânt: falsitatea celor mai multe dintre afirmaţiile pe care le faceţi, eroarea raţionamentelor şi a concluziilor pe care încercaţi să le induceţi în mintea oamenilor au fost îndelung dovedite de analize şi comentarii de o probitate şi un profesionalism de necontestat. Dar "piaţa internă" vi se pare prea irelevantă pentru dumneavoastră, audienţa nu vă plasează în rândul comunicatorilor de vârfi ai USL, şi aţi apreciat că bătălia pe frontul extern este mai potrivită pentru un om de anvergura unui fost şef de stat: preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz sunt primele ţinte ale atacului pe care l-aţi declanşat. Aş fi vrut să le reproduc integral şi să mă opresc asupra fiecărui cuvând, asupra fiecărui rând pentru a evidenţia exaltarea sub care sunt scrise. Nu dispun de spaţiul necesar şi atunci renunţ la orice citat. O întrebare însă mă urmăreşte şi nu pot să-i dau un răspuns: orbire politică sau munte de rea-credinţă, născut din frustrare şi ură? Nu ştiu care din cele două surprinde diagnosticul exact, dar manifestările sunt sunt la fel de grave şi de periculoase. Să te lansezi în cele mai grave acuzaţii la adresa instituţiilor care reprezintă structura de rezistenţă a întregii arhitecturi a Europei de astăzi, a cancelariilor europene (Casa Albă probabil că abia urmează), a FMI, a Băncii Mondiale, a investitorilor străini - toţi vinovaţi că s-au coalizat într-un infam complot pentru colonizarea României - este expresia naţionalismului cel mai gregar şi a unei aversiuni viscerale împotriva a tot ce înseamnă cultura şi civilizaţia occidentală. Chiar aşa gândiţi? Chiar asta credeţi? Paginile pe care v-aţi pus semnătura au semnificaţia unei măşti smulse de pe obrazul cuiva care, ani de zile, a făcut toate eforturile să fie perceput ca un adept al valorilor inconfundabile ale democraţiei autentice şi ale statului de drept şi de la care azi a abjurat. Este o ipostază din care nu mai lăsaţi loc nici unei urme de respect şi de afecţiune din partea celor care au crezut că Profesorul Emil Constantinescu a fost şi poată să rămână un termen de onorabilă referinţă.
Domnule Preşedinte,
În numele lor, fiind eu însumi unul dintre ei, într-o naturală continuitate cu faptele bune pe care le-aţi făcut cândva pentru ţara asta, vă rog, cât încă se mai poate, nu mânjiţi până la ilizibil paginile de onoare pe care Istoria vi le datorează şi nu le înlocuiţi cu imaginea unui om rătăcit în afara timpului, străin şi potrivnic intereselor propriului popor.
Cu cele mai sincere gânduri,
Radu F. Alexandru
16.09.2012