Un sondaj IRES publicat de ”Evenimentul zilei” relevă, așa cum era de așteptat, că tensiunile din jurul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, care au culminat cu incidentele de la mitingul de la Târgu Mureș, au generat reacții negative în rândul electoratului.
Astfel, 59% dintre respondenți susțin ideea de a-l declara pe președintele partidului extremist ungar Jobbik, Vona Gabor, drept indezirabil pe teritoriul României. 46% dintre cei întrebați spun că ideea este ”foarte bună”, iar 13% cred că este ”bună”. De menționat că despre această intenție a autorităților române auziseră 40% dintre respondenţii sondajului, iar 59% nu aflaseră.
Desigur, vorbim de un sondaj efectuat zilele acestea, când emoția este puternică, dar faptul că majoritatea covârșitoare cataloghează decizia drept ”foarte bună” ne indică faptul că această chestiune are un potențial electoral exploziv. Manifestările maghiarilor vor trece, discursurile naționaliste din ambele tabere vor trece, tensiunea se va estompa în timp, urmând să reizbucnească cu proxima ocazie. Ce va rămâne vor fi mutațiile pe care le produc aceste evenimente în rândul electoratului.
Majoritatea analizelor sociologice arată că electoratul din Transilvania va fi deosebit de important la alegerile prezidențiale din acest an. De acest lucru sunt conștienți majoritatea liderilor politici importanți. Fiecare dintre ei este în căutarea ardeleanului aducător de voturi: Crin Antonescu l-a găsit pe Klaus Iohannis, Traian Băsescu și PMP speră că Emil Boc va intra în cursă în cele din urmă, Victor Ponta este văzut în tandem cu George Maior, actualul director al SRI.
Voturile din Transilvania pot face, după cum spuneam, diferența. Electoratul ardelean este cel mai sensibil la tema maghiară. ”Problema maghiară” va produce efecte concrete, pentru că, în Ardeal, este printre factorii principali care influențează decizia de vot. Din păcate pentru premierul Ponta parteneriatul de guvernământ cu UDMR nu-l ajută prea mult să atragă voturile transilvănenilor. Premierul Victor Ponta înțelege cu siguranță pericolul.
Totuși, mai periculoase ca discursurile extrmiste ale Jobbik, Garda Maghiară, sau alte organizații fascistoide, sunt concesiile făcute UDMR pentru a sprijini guvernarea Victor Ponta. Și asta pentru că autonomia după model sud-tirolez, catalan sau basc rămâne un deziderat al maghiarilor din România. A spus-o astăzi, cu subiect și predicat, un înalt reprezentant al Ungariei, vicepremierul Semjen Zsolt. În opinia sa, maghiarilor din România li se cuvine autonomia, pentru că ei nu au cerut niciodată ceva ce nu există în Europa. Protocolul de guvernare semnat de USD cu UDMR conține pași concreți pe drumul maghiarilor către autonomie. Arborarea steagului secuiesc, prevăzută în protocol, este un exemplu. Următorul pas ar putea fi stema secuiască. Și așa mai departe. Obținerea autonomiei de către maghiari nu poate fi împiedicată, atâta vreme cât partidele care se rotesc la guvernare vor avea nevoie de majorități confortabile în Parlament, iar UDMR va fi mereu dispusă să-i ajute. În plus, nu cred că ne permitem excluderea totală a maghiarilor de la guvernare, ci doar pauze, pe cât posibil, lungi și dese. Fără satisfacerea unor doleanțe etnice, minoritatea maghiară se poate radicaliza, tensiunea în Secuime poate scăpa de sub control, iar consecințele pot afecta grav unitatea teritorială a României. Precedentul Kosovo este un exemplu. De aceea, esențială pentru a proteja statul unitar român este acordarea de drepturi pentru minoritățile naționale în dozaje mici și într-un ritm lent. Din această perspectivă, prezența USL la guvernare a fost benefică, pentru că a împiedicat intrarea UDMR la guvernare și, implicit, accelerarea procesului de obținere a autonomiei. Un lucru este cert: nu le putem refuza maghiarilor aceste drepturi. Anul acesta, fiind unul electoral, nu este cel mai favorabil UDMR din perspectiva obținerii cât mai multor drepturi pentru maghiari, drepturi stabilite prin protocolul de guvernare semnat cu USD. Presiunea electorală de pe umerii lui Victor Ponta, teama de a nu rata prezidențialele din cauza concesiilor făcute UDMR, îl va face pe actualul premier să fie precaut. În acest context, manifestările extremiste de tipul celor de la Târgu Mureș, mesajele anti-românești ale Jobbik îl ajută pe Ponta pentru că agită spiritele naționaliste, sporind astfel presiunea electorală de pe umerii săi. Nu întâmplător Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat că acțiunile Jobbik nu fac deloc bine Uniunii și minorității maghiare. Desigur, liderii UDMR ar dori ca astfel de incidente să nu existe, pentru ca Victor Ponta să nu le poată folosi drept pretext în domolirea pretențiilor formațiunii maghiare. Cât timp va exista extremismul maghiar, Ponta își va permite luxul de a refuza UDMR, pe motiv că poate pierde voturi importante. De aceea, cu cât discursurile extremiștilor maghiari vor fi mai dure, mai violente, cu atât statul național și unitar român este mai ferit de pericolul enclavizării.