Am putea crede că despre Eminescu se știe tot. În legătură cu viața și opera lui s-au scris sute de cărți și mii de studii. Ce ar mai fi de adăugat? În realitate, nu se știe tot. Este adevărat, fapte senzaționale ne mai pot furniza doar ziariștii cu imaginație. Dar există aspecte mult mai importante, legate, de exemplu, de formarea sa ca intelectual, care ar trebui elucidate, iar ele cad în competența unor oameni de cultură capabili să cuprindă în mintea lor o personalitate genială.
Un asemenea om de cultură este Nicolae Mareș. Specialist în filologia polonă, Nicolae Mareș și-a dat doctoratul, cu ani în urmă, cu un subiect a cărui alegere m-a impresionat: „Ioan Paul al II-lea”. În 1996, când a devenit ministru-plenipotenţiar la Ambasada României la Varşovia, mi-am spus: începem să avem, slavă Domnului, ambasadorii cei mai potriviți, inițiați în cultura țării în care ne reprezintă! Cărțile sale despre activitatea diplomatică a lui Lucian Blaga și Eugen Ionescu, culegerile de aforisme, lucrările lexicografice, studiile despre interferența culturii române și culturii polone, interviurile și multe alte scrieri semnate Nicolae Mareș sunt nu numai atrăgătoare, ci și necesare. Cine le citește își completează cultura.
Printre aceste realizări remarcabile se numără și volumul „Eminescu – universal. Receptarea personalităţii şi a creaţiei poetice în limba polonă. Studiu şi antologie lirică bilingvă”. În premieră în cultura română, Nicolae Mareș face cunoscute preocupările marelui poet pentru cunoașterea istoriei Poloniei. Autorul cărții se bazează, în întreprinderea sa, pe o impresionantă documentație, dar și pe o viziune proprie asupra destinului istoric al poporului polon. Nicolae Mareș a examinat însemnările lui Eminescu despre Polonia din perioada studiilor sale succesive la Viena și la Berlin, folosinduse de ediția anastatică a manuscriselor eminesciene realizată de Academia Română. Și a fost în măsură să evalueze anvergura cunoștințelor tânărului poet despre o țară slavă la fel de meritorie prin creația ei culturală și la fel de nedreptățită, de-a lungul secolelor, ca România daco-romană.
Este remarcabilă mulțimea informațiilor despre istoria Poloniei adunate, sistematizate și interpretate de Eminescu, toate evidențiate cu competență de Nicolae Mareș. Printre altele este menționată prețuirea de către marele poet a domnitorului Cazimir, prețuire întrutotul justificată: „Cazimir a fost cel care a regularizat frontierele de vest şi de nord, a încercat şi-a reuşit să-şi recupereze o parte din teritoriile pierdute, iar parţial, a compensat pierderile din vest cu o nouă expansiune în est, apropiindu-şi fruntariile de Moldova. A fost un fel de concentrare (centralizare) statală, pe care o va înfăptui simultan cu o dezvoltare economică nemaicunoscută, simultan cu creşterea bunăstării populaţiei.” Nu lipsește din excursul în istoria Poloniei realizat de Eminescu nici sfânta Hedwiga: „Urmărind istoria Poloniei în mod cronologic, Eminescu subliniază din nou că la 1386 Hedwiga (Jadwiga) fiica lui Ludovic cel Mare, soră cu Maria − nevasta lui Sigismund de Luxemburg − ia de soţ pe Marele Duce păgân al Lituaniei Jagiello, care, botezându-se ia numele de Wladislaw II (1386- 1434 Jagielonczyk. Se ştie că Ludovic I al Regatului Ungariei a condus − în uniune personală − şi Regatul Poloniei şi Croaţia, din Casa de Anjou. Hedviga de Anjou a fost din 1384 şi până la moarte rege (declarată ca atare, şi nu regină) a Poloniei. A fost canonizată în anul 1997 de Papa Ioan Paul al II-lea.” Practic, Nicolae Mareș regândește gândirea lui Eminescu, oferindu-ne un captivant spectacol intelectual. Un alt capitol de mare interes al cărții este cel consacrat unei comparații emoționante între doi romantici de geniu: Eminescu și Chopin. Bazându-se pe considerațiile pe această temă ale admirabilei pianiste Carmen Manea, Nicolae Mareș le dezvoltă și le argumentează. Iată un exemplu: „Chopin a făcut ca prin: „Polonezele sale să glorifice patria oprimată” – am spune aşa cum a făcut-o şi Eminescu în „Doina”, „Scrisoarea a III-a” ş.a.” Pentru completarea imaginii de ansamblu a prezenței lui Eminescu în cultura polonă, Nicolae Mareș se ocupă și de reprezentarea poetului român în creația graficienilor Leonard Salmen și Witold Rola Piekarski, ca și în aceea a unor pictori și sculptori din România și Polonia.
Ne este prezentat și Emil Zegadlowicz, marele scriitor polonez, care l-a tălmăcit în limba lui maternă pe Eminescu, dar și pe unii scriitori dintre cele două războaie mondiale, ca Aron Cotruș. Nicolae Mareș analizează pe largă aceste traduceri (strălucite). M-aș bucura din toată inima să citească studiul său și Lucian Boia care este părere că Eminescu a mizat exclusiv pe muzicalitatea versurilor și că rămâne intraductibil. În multe limbi ale lumii și, iată, și în polonă, frumusețea tulburătoare a poeziei eminesciene, care nu constă numai în muzicalitate, ci și în ceea ce s-ar putea numi o muzică a ideilor (probabil inaccesibilă lui Lucian Boia) a fost reconstituită în mod inspirat de cunoscători și admiratori ai poetului român.