Toți directorii din aparatul Consiliului Județean Constanța vor fi schimbați, concursurile, anulate, iar managerii instituțiilor subordonate CJC vor fi nevoiți să renunțe la posturi, în urma evaluărilor cerute, deja, de noul președinte al administrației județene, Mihai Lupu.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu (PNL), care, joi seara, și-a preluat funcția, recomandă șefilor de compartimente din aparatul propriu și managerilor instituțiilor din subordine să plece, înainte de a fi dați afară de el. Președintele CJC a făcut referire la concursuri de ultim moment, pentru securizarea unor funcții, sau la manageri care, în loc să facă treabă, se implică în campania electorală, făcând politică.
„Am văzut că, în fiecare zi, la Consiliul Județean sau la instituții există câte un concurs. Oamenii cred că dacă, acum, vor da niște concursuri, vor rămâne pe aceste posturi. Nu. Sunt foarte hotărât să fac o evaluare a tuturor compartimentelor. Mai ales a celor cu funcții, respectând legea, bineînțeles. Și le transmit foarte clar, să își ia o marjă de timp, să își facă autoevaluarea, ca să nu ajung să îi dau, eu, afară. Pentru că voi avea multe să le imput. Pot foarte multe să le imput”, a atenționat președintele CJC, Mihai Lupu.
Noul șef al CJ Constanța a spus că primul proiect de hotărâre din mandatul său va fi cel privind gratuitatea transportului interjudețean pentru elevii navetiști. O altă prioritatea este implementarea unui sistem de management de sănătate integrat la nivelul județului Constanța. „De ce credeți că a venit ministrul sănătății la Constanța? Că funcționau toate bine, aici? Nu. La sănătate, clar, suntem în evaluarea unei echipe manageriale pentru că acolo vrem să implementăm un sistem de management integrat la nivel de județ”.
Mihai Lupu a anunțat schimbarea tuturor șefilor din instituțiile subordonate CJC, care nu și-au făcut treaba. „Le spun de pe acum, să nu aștepte prea mult timp. Va fi foarte rău pentru ei să le fac evaluarea”, a avertizat el. Îmediat după 27 septembrie, directorul general al Regiei de Apă Constanța, Felix Stroe, și-a dat demisia din funcție, la sugestia lui Mihai Lupu și „le sugerez tuturor același lucru, mai ales la Drumuri Județene unde sunt candidați pentru Parlament și își fac, acolo, campanie”.
Depolitizarea instituțiilor din Învățământ și Sănătate
Președintele ales al CJC, Mihai Lupu, nu acceptă politizarea instituțiilor de învățământ și de sănătate: „Dacă în altă parte lucrurile se pot armoniza cu un program politic al unei partid, nu acceptăm ca sănătatea să fie tranzacționată politic. Am văzut manager de spital la tăierea panglicii, cu un candidat la președinția CJC. Am văzut candidat la parlamentare, care se ocupă de Drumurile Județene. Am văzut om care se ocupă de sănătatea copiilor, făcând campanie electorală. Nu admit așa ceva”.
Mihai Lupu nu admite nici corupția în sistem. El pune în vedere angajaților din Consiliul Județean Constanța că „vom face și niște cursuri cu DNA-ul, să mai atrag încă odată atenția”. El atenționează că funcționarii au niște angajamente, în acest sens, consemnate în fișa postului. „Nu admit în aparatul Consiliului Județean elementul de fraudă, elementul de corupție. Voi fi nemilos pe aceste lucruri și le voi analiza pe toate. De la emiterea de avize, de autorizații, până la angajări, tot. Acesta este mesajul meu”, a încheiat noul președinte al CJC, Mihai Lupu.
Având în vedere că în municipiul Constanța, rata incidenței de îmbolnăviri este de aproape 2,70, noul primar, Vergil Chițac a transmis, la rândul său, constănțenilor, să respecte măsurile de protecție sanitară:„Bătălia cu Covid-ul nu se duce în spitale. Se duce în societate. Distanțarea fizică, evitarea zonelor aglomerate, portul măștii și igiena elementară sunt cele patru chestiuni care fac prevenția. Sigur că ne pregătim, că facem tot ce e posibil. Însă, repet, bătălia se duce în exteriorul spitalului. E vorba de noi, de comportamentul nostru și trebuie să înțelegem că fiecare din noi are o responsabilitate față de ceilalți”.