Nou scandal în Coaliție. Tudose, război al declarațiilor cu Stroe, despre demiterea lui Virgil Popescu

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Vicepreședintele PSD Mihai Tudose dă vina pe ministrul Virgil Popescu pentru situația din energie și menționează că „se impunea” ca acesta să fie remaniat. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, i-a replicat că doar premierul poate decide remanierea unui ministru.

Mihai Tudose a declarat într-o conferință de presă de marți că de vină pentru situația actuală din domeniul energiei este ministrul Virgil Popescu și că se impunea ca acesta să fie remaniat.

„O mare parte din haosul de azi în domeniul energiei i se datorează lui Virgil Popescu”, a menționat Tudose.

El a mai adăugat că deși ministrul energiei a avut o strategie, rezultatele nu sunt cele la care se spera. Social-democratul a precizat apoi că ministrul încearcă să dea vina pe ANRE deși el este „șef de filă”, precizând totodată că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei nu are competențele necesare pentru a reglementa piața.

„Pe Energie, Ministerul Energiei e șef de filă. Nu poate să spună acum să a primit de nu știu unde... Îi trebuia un vinovat. Uitați-vă la competențe. Nu poate să vină ANRE să reglementeze el piața de nebun”, a explicat Tudose.

„El e de vină, el își asumă chestia asta, iertați-mă. Dar cine ați vrea să fie de vine, dumneavostră și cu mine?!”, a declarat Tudose, potrivit știripesurse.ro.

Evaluarea miniștrilor va fi făcută de premier

În replică la declarațiile făcute de Mihai Tudose, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a precizat că evaluarea miniștrilor va fi făcută de premier.

„Nu există probleme în coaliția de guvernare. Ne-am obișnuit deja cu solicitarea dlui Tudose. Nu e prima oară când o face. Repetăm, ca de fiecare dată, faptul că evaluarea activitatea miniștrilor o face premierul. E un proces continuu. Activitatea lui Virgil Popescu de la Energie e cu siguranță evaluată”, a menționat Ionuț Stroe.

Purtătorul de cuvânt din partea PNL a îndemnat apoi să se aștepte poziția primului-ministru Nicolae Ciucă, deoarece doar el are aceste atribute și poate decide.

Stroe a mai adăugat că domeniul energiei se bucură de o atenție sporită, iar dacă se va impune o remaniere, va fi anunțată public.