Nou blocaj în coaliție. PNL vrea alegeri prezidențiale în octombrie

Alegeri. Sursa foto: dreamstime.com

Marți, cele două partide s-au întâlnit la Guvern pentru a stabili calendarul alegerilor prezidențiale. După trei ore de consultări, liderii PSD și PNL nu au reușit să stabilească o dată comună. Liberalii nu renunță la varianta de a organiza primul tur la finalul lunii octombrie, iar cel de al doilea în noiembrie. Rareș Bogdan susține că discuțiile s-au blocat din nou la nivel de coaliție.

PNL cere organizarea alegerilor în toamnă

Liberalii insistă ca alegerile prezidențiale să fie organizate în lunile octombrie și noiembrie. Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan susține că scrutinul ar trebui să se desfășoare conform calendarului constituțional, nefiind necesară devansarea acestuia.

Liberalul a subliniat că luna august nu ar fi indicată în acest sens, având în vedere că este vorba despre sezonul estival, iar românii nu pot fi preocupați de acest subiect.

Consultările dintre cele două partide, fără rezultat

Rareș Bodgan a subliniat că primul tur ar trebui să se desfășoare în luna octombrie. Acesta anticipează că vor putea vota la alegerile prezidențiale și cei peste un milion de studenți din centrele universitare.

„Luna august este o luna în care este extrem de greu să îi găsești preocupați de chestiunile prezidențiale pe cetățeni. Lunile octombrie și noiembrie sunt cele mai potrivite. Am avea și peste un milion de studenți în centrele de studii”, a spus liberalul.

Rareș Bogdan, despre planurile PNL: Nu plecăm de la guvernare

Rareș Bogdan a menționat că Partidul Național Liberal nu va pleca de la guvernare. Totodată, acesta a subliniat că PNL se află în această poziție de 148 de ani.

Sursă foto: Captură video Facebook

„Suntem căsătoriți cu poporul român”, a mai spus iberalul.

Varianta susținută de liberali prevede ca primul tur să fie organizat pe data de 27 octombrie. De asemenea, aceștia susțin că al doilea tur de scrutin ar trebui să aibă loc pe 10 noiembrie.

Dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în perioada respectivă, Guvernul trebuie să finalizeze procedurile  necesară până la data de 2 iulie.