Vin ninsorile. Ultima prognoză meteo

Vremea. Sursa foto. Pixabay

Noiembrie este luna situată la hotarul dintre toamnă şi iarnă. Deocamdată își păstrează, cel puţin în prima decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi chiar ninsoarea anunţă începutul iernii.

Noiembrie vine cu primele semne ale iernii

În nopţile senine din noiembrie, frigul începe să fie pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol vor fi fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc deseori, deasupra ţării noastre, astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile în șir, mai ales în această perioadă.

Temperatura maximă absolută a lunii noiembrie în România este de 30,5 grade Celsius, iar cea minimă de -30,8 grade. La Bucureşti, maxima absolută este de 29,4 grade, în timp ce minima a coborât la -19,4 grade Celsius.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2023, la staţiile meteorologice ANM, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului.

Noiembrie vine cu primele semne ale iernii. Sursa foto: Pixabay

Caracterizarea climatică a acestei luni

În zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în Lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 grade Celsius. În zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 grade. În Transilvania, nordul şi centrul Moldovei, în Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură, precum şi în estul Maramureşului, temperatura medie variază între 2 şi 4 grade Celsius.

În zona montană joasă şi în depresiunile intramontane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (peste 1.500 metri) aceste valori coboară sub -2 grade şi uneori sub -4 grade Celsius.

Destul de rar, aerul cald originar din bazinul Mării Mediterane pătrunde până la latitudinea ţării noastre, situaţie în care se pot înregistra temperaturi mari, neobişnuite pentru această lună, valorile acestora urcând aproape de 30 de grade Celsius. Astfel de temperaturi extreme, maxime absolute pentru un număr mare de staţii meteorologice, s-au înregistrat, de exemplu, în anii: 1926, 1990, 1994, 2004 sau 2010.

Noiembrie vine cu primele semne ale iernii. Sursa foto: Pixabay

Anii cu cele mai calde temperaturi înregistrate în noiembrie

ANM a făcut o statistică cu anii cu temperaturi calde pentru  noiembrie: 1962, 1963, 1969, 2000, 2010, 2013 şi 2019. Temperatura maximă absolută a lunii noiembrie în România este 30,5 grade Celsius şi a fost înregistrată la Călăraşi, în data de 1 noiembrie 1926.

La Bucureşti, maxima absolută are valoarea de 29,4 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, tot în data de 1 noiembrie 1926 ca şi maxima absolută pe ţară. La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, temperatura maximă absolută a lunii noiembrie este 25,6 grade Celsius, respectiv 25,1 grade Celsius, ambele înregistrate în data de 10 noiembrie 2010.

Potrivit ANM, au existat ani în care s-au înregistrat şi temperaturi minime neobişnuite pentru luna noiembrie, majoritatea sub -10 grade Celsius, ca de exemplu: 1993, 1989, 1975.

Topul anilor cei mai reci pentru noiembrie

În topul anilor cu cele mai reci luni noiembrie se află: 1973, 1983, 1988, 1993 şi 1995. Temperatura minimă absolută din noiembrie în România este -30,8 grade Celsius, înregistrată la Vârful Omu, în data de 30 noiembrie 1957.

La Bucureşti, minima absolută este de -19,4 grade Celsius, înregistrată în 26 noiembrie 1993, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Filaret, minima absolută de temperatură este -18 grade (28 noiembrie 1975) şi respectiv -17,8 grade Celsius (21 noiembrie 1904).

Din datele înregistrate în perioada 1961-2023 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, se observă o creştere a cantităţii lunare de precipitaţii, medie multianuală (1961-2023), în sudul şi sud-vestul ţării precum şi în vestul şi nord-vestul acesteia, ca urmare a advecţiei maselor de aer umed dinspre Marea Mediterană. În aceste zone, cantitatea medie lunară, medie multianuală, este cuprinsă între 50 şi 75 mm.

Cantitățile absolute de precipitații

Cantităţi peste 75 mm se înregistrează în zona montană înaltă (peste 1.500 metri). Valori lunare, medii multianuale cuprinse între 30 şi 50 mm sunt caracteristice Dobrogei, Munteniei, Moldovei şi majorităţii zonelor din Transilvania. Valori medii multianuale mai mici de 30 mm se înregistrează în Delta Dunării, pe areale din vestul şi estul Transilvaniei, dar şi pe areale din jumătatea de nord a Moldovei.

Cantitatea de precipitaţii, maximă absolută, a lunii în România, este de 416,9 mm şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Stâna de Vale, în anul 2023.

Noiembrie vine cu primele semne ale iernii. Sursa foto: Pixabay

La Bucureşti, maxima absolută de precipitaţii din această lună este 224,5 mm şi a fost înregistrată la staţia meteorologică, în anul 1966. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Filaret, cantitatea maximă absolută de precipitaţii din noiembrie este 215 mm, respectiv 206,6 mm, ambele înregistrate tot în anul 1966 ca şi la Bucureşti-Afumaţi.

În topul anilor cu cele mai ploioase luni noiembrie se află: 1966, 1985, 2004, 2007 şi 2023. Totodată, au existat şi ani în care luna noiembrie a fost foarte secetoasă, iar printre aceştia se regăsesc: 1963, 1986, 1994, 2011 şi 2020.

Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Estimările ANM pentru următoarele patru săptămâni realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată - arată că mediile valorilor termice se vor situa, în general, în jurul celor specifice pentru această perioadă, iar regimul pluviometric va fi deficitar în prima jumătate a lunii noiembrie şi apropiat de cel normal în ultimele două săptămâni ale lunii.

Pentru săptămâna 4 - 11 noiembrie 2024, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, iar cantităţile de precipitaţii estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii ţări.

Pentru săptămâna 11 - 18 noiembrie 2024, temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, însă cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile.

Pentru săptămâna 18 - 25 noiembrie 2024, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, în timp ce regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Pentru săptămâna 25 noiembrie - 2 decembrie 2024, mediile valorilor termice şi cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, arată analiza realizată de ANM.