O bună prietenă, comentând ultimele formaţiuni dracneice stupide apărute pe faţa României, mi-a urat „noapte bună”– nu ştiu, doar pentru că era târziu, aproape de miezul nopţii sau făcea o aluzie resemnată la noaptea ce ne aşteaptă pe această porţiune de istorie.
Luând de bună a doua variantă – fireşte, ca orice om sănătos la cap, învăluit în mantia-i de un pesimism stenic – deci, mergând pe varianta aia şchioapă şi cocoşată, n-am făcut altceva decât să dau răspunsul pe măsură. Ne aşteaptă o noapte lungă şi grea!
Cineva a ticluit (să nu-mi spună mie că a fost pură întâmplare!) ca să prelungească suspense-ul kitsch cu anunţul propunerii de prim-ministru, ce face parte din acest pseudo-thriller de periferie – scuze pentru afrontul adus onoarei mahalalei, domnilor M. R. Paraschivescu, G. M. Zamfirescu! – cu personajele un fel de Rică fante de Obor ducând- o de mână pe domnişoara Nastasia cu văl. Deci, cineva a ticluit această blasfemie, ca să aibă loc în preajma Crăciunului. (NOTĂ: Am primit reproşul, la articolul anterior, că, făcând o paralelă burlescă între cei doi „Călini” – unul de poveste, celălalt de canal – am „mânjit” poezia lui Eminescu. Nice vorbă, iubite cetitoriule, e doar un îndemn ascuns de a privi mai atent în juru-ţi şi de a mai pune mâna pe carte. Tot aşa, şi cu scriitorii amintiţi în acest articol!)
Analizând stupefacţiile pe care le provoacă acest balet pe ritm de geamparale, comentatorii politici cu viziunea ceva mai neagră decât mustaţa teleormăneanului îl văd pe Liviu Dragnea viitorul dictator al României.
Da, e posibil ca premisa să fie corectă. Avem în complexele acestuia forma primară şi clinică a unei ambiţii sălbatice şi a unei dorinţe de putere maladive, chiar dacă ele se grefează pe viclenia tipică a ţăranului de sud (– Neaţa, nea Ilie! – Bună să-ţi fie inima, mă, a lu Miai! Apoi, cu voce joasă: ’te-n c..r pe mă-ta de hoţ!” – citat aproximativ din „Moromeţii”).
Dar se va întâmpla ceva, la un moment dat (singura necunoscută este: Când?). N-am nicio îndoială. Un declic ce va da peste cap totul (e situaţia aceea pe care imagologia lexicală populară o descrie atât de sugestiv: „s-a urcat scroafa-n copac”!). Băşica va plesni.
Fondul său primitiv, refulările adânci, incultura sa drastică, originea bolovănoasă, caracterul ranchiunard şi vindicativ, apoi, nu în cele din urmă, componentele tiranice moştenite din familie (puţini ştiu că şeful de post de la ţară era, în timpul regimului comunist, adevăratul vătaf al satului!) – toate acestea se vor strânge mănunchi şi vor ţâşni la lumină, făcând praf imaginea de „lider zonal” (zona România teleormaniacă!) a lui Liviu Dragnea.
Şi vor fi înecate în zoaie toată spoiala de eleganţă închipuită, aroganţa rece, pretins aristocrată, superioritatea gomoasă, aerul misterios de doi bani şi infatuarea fără margini ale parvenitului. Atunci, „statuia” lui Liviu Dragnea va putea fi spintecată şi cu o unghieră.
Cu acest gând gintonic, vă urez tuturor un Crăciun cu speranţe!