Îmi cer iertare colegilor mei de la ziar pentru lungimea neobişnuită pe care ar putea-o lua acest articol.
Îl scriu, cu foaia de hârtie pe genunchi, în timpul desfăşurării finalei masculine de la Roland Garros. L-am cunoscut ca pe un fel de emisiune în direct. Tensiune maximă. Cer acoperit. Meteorologii au anunţat ploaie. Federer şi Söderling intră pe teren în uralele celor 15.000 de spectatori, recunoscători suedezului că l-a eliminat pe invincibilul Nadal şi fani declasaţi ai elveţianului.
Primul punct, prima minge de break, primul break, Federer. La 2-0, primul as pentru acelaşi. A zecea partidă dintre cei doi începe bine pentru elveţian, învingător în primele nouă, fără un set pierdut. Doar că acum în faţa lui se află învingătorul lui Nadal, al lui Davidenko şi al lui Gonzales.
Dar care, în mod evident, nu joacă, măcar la început, contra unui adversar mai bine clasat decât al ei, cum erau cei trei, ci contra lui Federer. Moralul lui Söderling e au plus bas, cum zic francezii. La pământ. La 0-4, e şi normal. Primul serviciu nu-i intră, deşi se învârteşte pe la 220 km la oră, doar cu vreo 10 sub al lui Roddick. Conduce prima oară abia în game-ul 5, pe care-l câştigă, când are şi primul as. Dar după 25 de minute de joc e 6-1 pentru Federer. Care pare cu totul altul decât în partidele cu Haas şi Del Potro. N-a fost niciodată mai exact şi mai eficient. Setul doi începe mult mai echilibrat. Îşi face apariţia şi ploaia. Fiecare îşi face serviciul până la 6-6. Parcă revăd partida lui Federer cu Del Potro, în care elveţianul a reuşit primul break în setul 4. Totuşi, Federer joacă extraordinar. Alternează mingile tari cu cele liftate, pe cele foarte (!) lungi cu cele (foarte!) scurte (stopuri). Şi ce passinguri! Şi ce longlines! La tie-break are deja nouă aşi. Mai face trei unul după altul şi, după alte 49 de minute, are 7-1 în tie-break şi 2-0 la seturi. Plouă slab. Cerul se limpezeşte. Setul trei începe cu cel mai lung schimb de mingi: 23. Dar şi cu un break Federer. Totuşi, nu se repetă setul întâi, ci al doilea. Fiecare îşi face în continuare serviciul.
Greu Söderling, mai uşor Federer. La un retur de 4-2, îl văd în tribună pe antrenorul suedezului, Magnus Norman, dând a neputinţă din mâini. Elveţianul are deja 15 aşi. Pe care-i scoate din mânecă de câte ori are nevoie. Conduce jocul ca pe vremuri. La Roland Garros, anul acesta, doar în partida cu Monfils a mai fost la fel de stăpân pe fiecare minge. Până acum, Söderling nu s-a aflat niciodată în avantaj. La 5-4, pe serviciul propriu, Federer îi oferă suedezului o şansă de break: tribuna îngheaţă văzându-l trimiţând afară un smash chiar de lângă fileu. Dar imediat e 6-4 şi 3-0. Gata. S-a terminat în nici două ore.
Ca şi ieri în finala feminină, unde Kuznetsova nu i-a dat Safinei (numărul unu mondial) nicio secundă de speranţă. Federer plânge. Nu pentru că a pierdut, ca în anii trecuţi, ci pentru că a câştigat. Singurul titlu de Mare Şlem care-i lipsea din palmares. Devine al şasea jucător din lume care le-a câştigat pe toate. Cupa i-o înmânează Agassi, al cincilea care a obţinut performanţa cu pricina, acum zece ani, la Roland Garros, când s-a şi retras din tenis. Şi când (un film al televiziunii franceze ne-a reamintit) a plâns ca şi Federer azi.
Un plâns al triumfului. Nu se încheie bine festivitatea de premiere şi, pe muzica imnului elveţian, începe să plouă cu găleata. Până şi vremea a ţinut cu noi. P.S. Felicitări lui Răzvan Lucescu! Nu ştiu dacă, fie şi câştigând toate partidele rămase, România se mai poate califica. Dar poate spera la o renaştere. Ar fi timpul.