Nicolae Ciucă a devenit, duminică, noul lider al PNL și a vorbit despre planurile pe care le are în politică. El a făcut referire și la scandalul plagiatului în care este prins de mai multă vreme.
Premierul României, Nicolae Ciucă, a vorbit, astăzi, după alegerea sa în fruntea PNL. El a făcut referire la următoarele planuri de guvernare și din partidul liberal. Noul lider al formațiunii politice a explicat și ce va face în cazul unei posibile decizii de plagiat, susținând că nu a plagiat, dar până atunci așteaptă analiza autorităților.
Primele declarații făcute de Nicolae Ciucă după ce a ajuns liderul PNL
„Nu este deloc un privilegiu să ocupi această funcţie. Este o onoare şi o mare responsabiliatte pentru ceea ce ne-am asumat să facem. (...)
Vreau să precizez că mă bazez foarte mult pe coeziunea PNL. (...) Și cel mai mult mă bazez pe oamenii PNL care vor fi alături de noi pentru a putea să ne îndeplinim obiectivele asumate. Principalul este de a reda unitatea partidului, de a asigura stabilitatea lui, să putem să face o Românie puternică, aşa cum ne dorim toţi”, a spus Nicolae Ciucă în declarația de presă după alegerea ca președinte al PNL.
Întrebat despre prelungirea mandatului de premier până în 2024, acesta a spus că „în politică nu există termene”.
Despre o posibilă candidatură la președinție, a spus că „nu eu imi exprim această opinie, candidatul la prezidențiale din partea PNL va fi nominalizat de PNL”.
Despre declarația lui Cîțu despre populism și alianța cu PSD, Nicolae Ciucă a precizat că si el a spus același lucru, „ca nu susțin populismul și gâlceava. Iar în măsurile adoptate mâine nu este vorba de populism, ci pentru a proteja cetățenii vulnerabili și pentru micsorarea datoriei publice”, a spus Nicolae Ciucă.
Președintele PNL a fost întrebat dacă anticipează că va avea parte de un mandat pe o perioadă de patru ani în PNL. El a răspuns: „nu există termene în politică”.
Ce a spus premierul despre scandalul plagiatului
Întrebat despre teza de doctorat și acuzațiile de plagiat, Nicolae Ciucă a explicat ce va face după analiza făcută de instituții și o eventuală decizie de plagiat a Parchetului General.
„Nu am plagiat. Mi-am terminat teza între anii 1988-2001. Am susținut-o în 2003, pentru ca in 2002 am fost in misiune, in teatrul de operatii, iar in momentul de fata lasam institutiile sa si orezinte concluziile dupa care voi lua o decizie. Am onoarea si demnitatea sa iau o decizie in acest sens
Intrebat despre o posibila demisie, acesta a mai spus că „in acel moment voi lua decizia in conformitate cu principiile mele de onoare și demnitate”.