Nicolae Ciucă, liderul PNL, susține că liberarii nu au cerut nimic de la niciunul dintre partidele din coaliția de guvernare, PSD și UDMR. Prim-ministrul României a subliniat că formațiunea politică pe care o conduce trebuie să asigure echilibrul și guvernarea.
Nicolae Ciucă a dat câteva declarații înaintea ședinței Biroului Politic Național al PNL. Liderul liberarilor a spus că partidul pe care îl conduce nu a cerut nici PSD-ului și nici UDMR-ului niciun minister în schimb. Premierul României a mai adăugat că liberalii trebuie să se asigure echilibrulul coaliției de guvernare. Au existat mai multe zvonuri că PNL a cerut ca la rotativa guvernamentală Ministerul Transporturilor să fie condus de Lucian Bode sau ca Ministerul Agriculturii să intre în portofoliul liberalilor. Ambele ministere se află în portofoliul PSD.
„Să ne înţelegem cât se poate de clar: Partidul Naţional Liberal nu a cerut absolut nimic de la niciunul dintre partidele din coaliţie. Nu avem absolut nimic nevoie în acest moment decât să facem în aşa fel încât să ne asigurăm că rămânem într-un echilibru, astfel încât să asigurăm guvernarea ţării. Ţara şi cetăţenii au nevoie de guvernare, nu de altceva”, a declarat Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă a vorbit despre ieșirea UDMR din guvernare
Liderul coaliției a fost întrebat dacă PNL a cerut ieșirea de la guvernare a partidului UDMR. „Nu discutăm despre aşa ceva acum”, a spus Nicolae Ciucă. Ministrul de Interne a declarat că este gata să facă orice sacrifiu pentru România și pentru PNL atunci când a fost întrebat dacă este dispus să se retragă din Guvern pentru a pregăti alegerile în partid. În ceea ce privește preluarea Ministerului Transporturilor de către PNL, Lucian Bode a subliniat că liberalii pot prelua „sigur” acest portofoliu.
Bode a mai adăugat că în timpul ședinței Biroului Politic Național al PNL, reunit marți, 16 mai, se va decide la ce minister vor renunța liberalii la rotativa guvernamentală, potrivit Agerpres. Și Biroul Politic al PSD se va reuni într-o ședință separată tot pe parcursul zilei de astăzi. O ședință a coaliției de Guvernare ar putea fi organizată miercuri, 17 mai.