București. Nicolae Ciucă anunță cu entuziasm că așteptarea a ajuns la final, iar în curând, va fi publicată mult-așteptata sa carte, „Un ostaș în slujba țării”. Volumul a fost deja promovat intens prin intermediul panourilor publicitare din întreaga țară, fapt ce a atras și numeroase critici.
După ce inițial liderul PNL anunța că volumul său va apărea în luna iunie, acum acesta spune că va fi publicat în august.
Nicolae Ciucă își lansează în curând cartea
Întrebat despre carte în contextul criticilor frecvente din partea PSD, Ciucă a accentuat că, atunci când sunt lansate ironii de către adversari, este important să înțelegem că suferința nu este resimțită de cel atacat, ci de cei care critică.
„Mă bucur că există interes. Atunci când apar ironiile de la competitori, să ştiţi că durerea nu este la cel care este atacat, ci în partea cealaltă. Asta însemană că doare şi nu putem decât să ne vedem în continuare de drum. Când o lansez? În luna august”, a menționat Nicolae Ciucă într-un interviu la B1 TV.
Încasările din vânzări vor fi donate în scopuri caritabile
Și în luna mai a acestui an liderul PNL a punctat că își va lansat volumul „Un ostaș în slujba țării” în luna mai, la editura RAO.
Tot atunci, evidenția că toți banii vor fi donați în scopuri caritabile.
Cartea lui Nicolae Ciucă oferă fragmente din experiențele sale personale și reflecții asupra tranziției de la cariera militară la cea politică.
Nicolae Ciucă spune că e cât se poate de pregătit de alegerile prezidențiale
În același interviu, Nicolae Ciucă a afirmat că este pregătit pentru competiția prezidențială, având în vedere că și-a asumat deja candidatura.
Liderul liberal consideră că atacurile provenite din cadrul coaliției sunt oarecum de așteptat, având în vedere importanța și intensitatea acestei curse electorale.
„Nu par deloc dezarmat, tocmai faptul că mi-am asumat să-mi anunț candidatura nu înseamnă că-s dezarmat, ci că sunt foarte bine înarmat și e o chestiune de responsabilitate pe care am asumat-o și de aici înainte toate aceste chestiuni sunt absolut normale că în această competiție politică.
Mai ales în cursa pentru prezidențiale, lucrurile sunt mai contondente”, a mai punctat Nicolae Ciucă la B1 TV.