Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre rotația guvernului ce ar trebui să aibă loc anul viitor, subliniind că totul se va face exact așa cum s-a agreat în momentul formării coaliției de guvernare.
Întrebat despre posibilitatea ca rotația premierilor să se facă mai devreme decât a fost stabilit, prim-ministrul Nicolae Ciucă a dat un răspuns clar, ce nu lasă loc de interpretări.
„În acordul pe care l-am agreat atunci când s-a constituit Coaliţia am convenit ca rotirea să se facă la finele lunii mai şi se va face rotirea aşa cum am agreat”, a răspuns premierul Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă nu își va pierde funcția de șef al partidului
La sfârșitul lunii noiembrie, președintele interimar al Senatului Alina Gorghiu a declarat că după rotativa premierilor de anul viitor, Nicolae Ciucă nu va pierde șefia partidului, iar în cazul în care va dori să devină președintele Senatului, adică să îi ia funcția, „îl va susține cu tot dragul”.
„Dacă preşedintele PNL, după rotativa premierilor, va dori să ocupe funcţia de preşedinte al Senatului, îl voi susţine cu tot dragul. Activitatea parlamentară este plăcerea mea, decizia este a domniei sale, nu s-a luat o decizie în PNL”, a adăugat senatoarea liberală.
Rotativa nu a fost o idee bună pentru alți membri de partid. La finalul lunii august, liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a susținut, referindu-se la problema rotativei din 2023, că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un semnal tocmai bun.
„România nu a avut niciodată un scenariu din acesta, al unei retrageri negociate din postul de premier. Într-adevăr problema schimbării premierului în mai-iunie anul viitor apare în protocolul coaliţiei. Însă personal cred că trebuie să vedem cum va arăta situaţia geopolitică la momentul acela, pentru că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri în plin conflict la marginea graniţelor României nu cred că fi un semnal bun. Şi Marcel Ciolacu a spus la un moment dat, înainte ca premierul Nicolae Ciucă să fie şi preşedinte PNL că dacă lucrurile merg bine în coaliţie şi la guvernare nu este sigur că va mai fi realizată rotativa”, a declarat pentru News.ro, liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.