Polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR, împreună cu procurorii de la Parchetul General au descins sâmbătă dimineață la domiciliul unui înalt funcționar de stat pentru efectuarea unei percheziții domiciliare în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Activitatea se desfăşoară la domiciliul declarat al funcţionarului public, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, informează Poliţia Română, într-un comunicat de presă.
Potrivit surselor judiciare este vorba despre Laurențiu Baranga, șeful Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor.
Un CV dubios trecut cu vederea de Orban
El a fost numit în această funcție la începutul lunii septembrie, printr-o hotărâre semnată de Ludovic Orban. CV-ul public al lui Baranga începe la vârsta de 32 de ani, când a luat bacalaureatul la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București, însă apoi a acumulat numeroase titluri și diplome, inclusiv doctor al Universității Valahia din Târgoviște și cursant la Colegiul Național de Apărare, ARACIS, Colegiul Național de Afaceri Interne.
Laurențiu Baranga a candidat în 2012 din partea Forței Civice la Senat în Vâlcea.
„La data de 10 octombrie a.c., politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice-I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de urmarire penala si criminalistica, efectueaza o perchezitie domiciliara, in municipiul Ramnicu Valcea.
Activitatea se desfasoara la domiciliul declarat al unui functionar public, cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de inselaciune.
Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente. Facem precizarea că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcţie importantă în cadrul unei instituţii publice, activează în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, iar în prezent deţine o funcţie publică de rang înalt", se arată în comunicatul citat.
Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză.
Persoana cercetată va fi condusă la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru desfăşurarea activităţilor specifice de urmărire penală.
Operaţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, potrivit agerpres.ro