Biroul Electoral Central a anunţat, miercuri, că respinge candidatura pentru Parlamentul European a actorului Mircea Diaconu. Agenţia Naţională de Integritate a transmis, zilele trecute, o adresă prin care arăta că actorul nu îndeplineşte condiţiile legale de validare a candidaturii, după ce Instanţa Supremă i-a interzis să mai candideze la o funcţie publică timp de 3 ani.
Mircea Diaconu a declarat, la momentul depunerii candidaturii, că a strâns peste 125 de mii de semnături de susţinere a candidaturii sale şi că, în plus, au fost aproximativ 50-60 de mii care nu au fost conforme, nefiind completate pe formulare originale, iar pe acestea le va păstra acasă.
"Mai departe sunt proceduri legale, Biroul Electoral Central îşi va face analizele, va da un verdict probabil în curând", a mai spus el. Referitor la scrisoarea adresată BEC de ANI, potrivit căreia nu îndeplineşte condiţiile legale de validare a candidaturii sale pentru PE, Mircea Diaconu a arătat că este dreptul Agenţiei să facă orice demers legal. Pentru depunerea candidaturii la europarlamentare sunt necesare minimum 100 de mii de semnături.
Mircea Diaconu, despre contestațiile la candidatura sa la PE: Cineva vrea să-mi ia dreptul de a fi ales!
Mircea Diaconu a spus, săptămâna trecută, că nu crede că BEC îi va respinge candidatura.
"Nu cred că BEC va respinge candidatura mea, mă uit pe lege şi ştiu ce atribuţii are şi cum priveşte BEC lucrurile, le priveşte tehnic, rece, după legea sa. Aştept contestaţiile să se judece acest lucru şi să înţelegem şi noi odată dacă unui cetăţean român îi poţi tăia drepturile civile, cetăţeneşti când vrei tu, ca organ administrativ. Mie nu mi-a retras nimeni aceste drepturi, nu am omorât pe nimeni în România, nu am furat un leu, de ce să fiu pedepsit în felul ăsta”, a afirmat acesta.
Mircea Diaconu şi-a depus, miercuri, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi listele de susţinători pentru a intra în alegerile europarlamentare în calitate de candidat independent.