Fostul suveran al României, Regele Mihai, nu a fost niciodată vorbăreţ. Dimpotrivă, un anumit defect de vorbire şi timiditatea sa excesivă l-au transformat într-un om retras, interiorizat. Antimonarhişti redutabili l-au numit în derâdere Regele „Bâlbâl”. Alţii, mult mai acizi, l-au numit toată viaţa „Mihai Viteza Întâiul”.
Asta pentru că s-ar fi născut prematur la 7 luni şi jumătate. „Un miracol biologic? Din investigaţiile mele făcute în 1974, la Atena, unde am fost de trei ori, reiese că Elena a trecut Rubiconul ajutată de un colonel Manos care comanda regimentul de garda călare al regelui Constantin. (…) La naşterea lui Mihai s-a simţit nevoia de a da o explicaţie miracolului biologic: un colectiv de medici, prof. universitari, a dat un comunicat. Efectul: lui Mihai i se spunea Mihai pripitul sau Mihai Viteză”, scria Pamfil Şeicaru. Dar să nu fim răi.
Cert este că, în exil, Regele Mihai s-a ferit de presă ca de ciumă. Reîntors în România, Mihai Rex s-a apucat de declaraţii. După ce a rupt toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern, fostul monarh s-a apucat să dea interviuri şi presei ruseşti! O fi nostalgia după cel mai mare ordin sovietic cu care l-a decorat Stalin, „Victoria“, pentru „măreţul act“ de la 23 august? În ciuda explicaţiilor care abundă de curaj, eu unul nu-i pot uita pe cei 150.000 de soldaţi români luaţi prizonieri de ruşi imediat după 23 august. „Capul oştirii“, Regele, anunţase armistiţiu fără să aibă nicio înţelegere cu sovieticii... Cam sinistră această bărbăţie tardivă!
***
Se merită atâta chin, efort, pentru a depista ce-a spus un pârlit de politician? Fraze meşteşugite, îmbârligături de condei, predicate contondente, soluţii sociologice, toate în urma unei declaraţii de oligofren! Ce mai freamăt, ce efort intelectual, pentru nişte neica-nimeni care nici ei nu ştiu ce au vrut să spună! Dezbateri, încrucişări de cuvinte, lupte semantice. „Vă spun că a vrut să..., dimpotrivă, scuzaţi-mă că vă întrerup, are dreptate dacă ne raportăm la...”. Paranoia în stare pură! Gângavul politician, neavortat la vreme, descoperă doar odată cu „analiştii” ce a vrut să transmită ţării! Megafilozofie pură pentru un rahat în ploaie!
În pragul morţii, genialul om politic P.P. Carp, după ce a trăit minunea înfiinţării României Mari, spunea că „ţara asta are atâta noroc, încât nu are nevoie de oameni politici”. Destinul ne surâde, câteodată! Ne încurcăm aiurea cu lichele! Nu scriem întotdeauna pentru cititori, să fim drepţi! Ci cu gândul la potentaţii zilei. În speranţa că aceştia ne vor preţui, ne vor acorda lauri pentru aprecierile noastre, ne vor căuta prietenia... Ne dăm prea importanţi! Clica politică nu are amici, sentimente, opinii sau păreri, ci doar slugi.
Scenă de roman! Realitate pură, Kafka-i un pârât! Un român îmbrăcat în cămaşă albă, la ţol festiv, ca la nuntă, s-a urcat pe o barjă care plutea alene pe Dunăre. Nederanjat, fură cărbuni aruncându-i într-o lotcă. Uimită, de pe mal, fetiţa lui Relu a murmurat: „Uite, tati, e mai tare ca-n «Piraţii din Caraibe »”. Astea-s subiecte!