Nastratin Hogea și astrologia, trei pilde cu tâlc. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 Te cam plictiseşti, pentru că viaţa ta nu este suficient de plină, de intensă. Totuşi, astăzi eşti avantajat - te înţelegi mai bine cu cei din jurul tău, cu cei dragi, apropiaţi, familia.

10 decembrie

 Nastratin Hogea și astrologia, trei pilde cu tâlc. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Pe 10 decembrie s-au născut  César Franck, Emily Dickinson, Dorothy Lamour, Leopoldina Bălănuţă, Sile Dinicu, Toni Grecu.

Pe 10 decembrie, în calendarul creștin-ortodox sunt Sfinţii Mina, Ermogen şi Eugraf.

Tradiţional, în "Kalendar" este Mina Ermog, denumire creştinată a unui vechi obicei druidic, probabil împrumutat de daci de la vecinii lor din Vestul Europei, de la celţi. Sincretismul religios şi schimburile culturale erau, în antichitate, mult mai dense şi mai dese decât ne imaginăm.

Ca să vă daţi seama de cum se schimbă lucrurile şi de împrumuturile dintre religii, să ştiţi că primul steag al ortodoxiei avea culoarea... verde, astăzi culoarea şi simbolul preferat al islamului.

Ei bine, obiceiul vechi de patru-cinci mii de ani de, Mina Ermog, (ce denumire, parcă ar fi din Stăpânul Inelelor) este că se pun într-un vas cu apă neîncepută, de izvor, trei ramuri de vişin, trei de prun şi trei de zarzăr. De vor îmboboci, când şi în ce procent, în care combinaţie, este noroc şi prilej de prezicere. Dar foarte puţini mai ştiu secretul celor „nouă mlădiţe” cum fac ele şi desfac viitorul şi destinul. Mai sunt câţiva "sourciers" şi "loup-garou" în Sudul Franţei şi "warlocks" în Marea Britanie care spun vorbele şi fac gesturile. Cât or mai putea şi ei...

Dar astăzi, așa cum m-ați rugat, o să vă mai povestesc câteva întâmplări cu Nastratin Hogea. Plouă în Prahova submotană, din fericire temperaturile sunt pozitive, așa că nu o să fie polei, doar joia ma duc la cumpărături pentru căței!

Ei bine, un vecin de al lui Nastratin a găsit într-un cufăr vechi un astrolab. Aparatul complicat, cu multe rotițe și pârghii de bronz era folosit în antichitate de către astrologi. Vecinul nu știa la ce folosește și s-a dus cu el la învățatul Nastratin Hogea. Nastratin a luat astrolabul l-a întors pe toate fețele și a început să plângă. Apoi a râs până nu a mai putut! Vecinul s-a mirat tare și l-a întrebat de ce întâi a plâns și apoi a râs. Plâng pentru tine, văzând cât ai decăzut că nu mai înțelegi ce ai în casă moștenire de la ai tăi și râd de mine, un înțelept prost, care nu știe ce este obiectul acesta!

La Nastratin Hogea vine un bărbat care îi spune că este astrolog și cunoaște toate tainele cerului. Spune-mi, te rog frumos, câte stele sunt pe cer? a întrebat Nastratin. Nu știu, multe, milioane, răspunde astrologul. Păi atunci nu știi toate tainele cerului, probabil doar câteva dintre ele! A tras concluzia Nastratin Hogea.

În bazar era un astrolog bătrân, pe care Nastartin îl saluta și primea de la el multe salamalekuri. Astăzi așa, mâne la fel când după o bună bucată de timp, ani întregi, astrologul îl întreabă pe Nastratin: Spune-mi, celebrule înțelept, te rog, în ce zodie te-ai născut? Nastratin spune repede: M-am născut în zodia Vițelului! Astrologul, mirat tare îi spune că el cunoaște mai toate sistemele zodiacale, dar de zodia Vițelului nu a auzit! Acum sunt Taur, dar când eram copil, cu siguranță că eram Vițel! A răspuns mucalitul Nastratin Hogea.

În altă ordine de idei sau aceiași, Germania Federală a înaintat Republicii Poloneze o notă verbală de protest privind unele manevre militare NATO prea aproape de granița germană. În notă se spune că totul este perfect legal, că sunt de aceiași parte, dar că armata poloneză trebuia să notifice prin Înaltul Comandament NATO, de manevre, partea germană. Polonezii au răspuns că manevrele sunt secrete. Este vorba numai de o brigadă de mecanizate polono-lituaniană de vreo 150 de blindate grele, numită ”Husaria”. Nemții au înghițit gălușca.

De fapt polonezii le-au tras-o din nou nemților. În strategia ”Polonia, polonezilor” a Partidului Lege și Justiție, firma de stat Orlen, o firmă petrolieră, a cumpărat Polska Press de la Verlagsgruppe Passau din Germania, adică câteva zeci de jurnale locale și din capitală. A plătit cât i s-a cerut, o sumă foarte mare, de ordinul sutelor de milioane de euro.

CEO-ul Orlen, Daniel Obajtek, a declarat: ”Preluăm Polska Press. Datorită acestei investiții, vom avea acces la 17,4 milioane de cititori online. Ne va ajuta să ne consolidăm departamentul de vânzări și să îmbunătățim în continuare informațiile din Polonia, pentru polonezi, cu polonezii, având în vedere numai corectitudinea și adevărul informației”.

Mai mulți observatori neutri au raportat că presa aflată în mâinile străinilor, din Polonia, sau, de aiurea, are prostul obicei să dezinformeze, ”fake news” în favoarea țării străine respective, în politică, economie, chiar și în sport. Ce vreți, fiecare își trage spuza pe cartofii lui, ca să fim în ton cu Polonia, producătoarea celor mai buni cartofi din lume, după spusele prietenului meu din Varșovia!

O să plătim cu lacrimi și sânge faptul că am refuzat oferta de a intra în rândul țărilor de la Vișegrad, această nouă Mică Antantă, îndreptată împotriva intențiilor revizioniste ale altei țări decât Ungaria, care acum face parte din Alianță. Minciuna, pardon trădarea, stă cu regele, pardon, cu președintele la masă și o să avem destul timp să regretăm deciziile contrare intereselor țării, luate mereu și mereu cu o obstinență de metronom imbecil, în rezonanță doar cu Germania.

M-am resemnat la rolul de Cassandră în țara surzilor și orbilor, dar mereu există speranța că lucrurile pot merge mai bine, atâta timp cât mâine este o altă zi!

 

 

HOROSCOP      10   decembrie   2020

 

BERBEC  Nu prea eşti avantajat de conjunctura astrologică. Cu toate că nu eşti foarte încântat de ceea ce ţi se întâmplă, eforturile făcute până acum încep să-şi arate rezultatele. Nu te grăbi, nu te repezi! Evita tutunul, piperul, alcoolul orice te-ar irita si mai mult. Nu eşti în cea mai buna dintre zile, este joi, ziua lui Jupiter şi ai un mijloc de săptămână mai greoi, mai bine astăzi ţine regim şi meditează, configurează, filozofează, dă curs comodităţii şi artei de a te simţi bine!

TAUR  Naiv fiind, ai o credinţă nestrămutată în partea bună a omului, în minuni şi miracole. Este timpul anului care te încântă. Astăzi, vezi cu ce împodobeşti pomul de Crăciun, nu mai este mult! Ai un prilej să te evidenţiezi profesional. Foloseşte-l, cu speranţa că o să iasă şi bani, nu numai laude. O veste bună de departe. Astăzi orice angajament, orice regulă devine brusc o povară. Până diseară îţi trece şi vei fi din nou liniştit, chiar... bovin. Nu te supăra, aşa se spune. Totuşi, o veste bună!

GEMENI  Zodie duală, o parte din nativi se pregăteşte pentru şorici, ţuică, sarmale, altă parte pentru sporturi de iarnă. Astăzi nu îţi ajunge timpul, dar nu lăsa treburile importante, pentru nimicuri urgente. Să îi spui unui Geamăn să nu fie superficial este cum i-ai spune unei pisici să înoate! Pisica înoată, nu aveţi nicio grijă, dar nu îi place! Dupa orele de la serviciu este bine să te duci direct acasă unde să te relaxezi şi să vezi şi tu ce mai face lumea, online. O zi potrivită sa iei iniţiative curajoase, atât in domeniul tău de activitate, cât mai ales in relaţiile tale sentimentale.

RAC   Lumea s-a săturat de conflicte, aşa că strategia ta de viaţă este apreciată. Spiritul tău defensiv şi dorinţa permanentă de armonie găseşte astăzi aprobarea şi susţinerea celor din jurul tău.  Astăzi poţi profita de un chilipir curat, şi/sau poţi culege o parte din profiturile ce provin din aranjamentele altora. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci. Dacă ai luat o hotărâre, apoi ţine-te de ea. Sigur, dacă vezi că nu merge şi nu merge, nu trebuie să dai cu capul în zid, schimbă modalitatea de abordare.

LEU  Nu poţi să spui că nu eşti norocos, astăzi oportunităţile abundă, dar, mare atenţie, nu ai timp, ai o singură şansă, ca la la duel, un singur glonţ! Pierzi sau câştigi, asta-i toată filosofia! Nu promite nimic. Astăzi trebuie să alegi cu grijă modul de abordare a problemelor tale sentimentale. Este bine să fii convingător dar şi rabdător. Nu toate noutăţile trebuie spuse in gura mare, trebuie sa dai dovadă de mai multa diplomaţie şi tact in relaţiile cu colegii tăi.

FECIOARĂ   Conjunctura te favorizeză. Nu mai arunca banii pe o mulţime de lucruri mărunte, dar seducătoare. Fii chibzuit şi cumpără un singur obiect important şi de bună calitate, care îţi e necesar. Dragostea e bine aspectată. Astăzi evita schimbările bruşte de program şi mai ales nu lasa colegii de la serviciu sau rudele apropiate să aibă iniţiative păguboase. Cu toate că este o zi bună, evită nepăsarea şi nerăbdarea. Fii prudent şi precaut, mai ales în traficul din marile orașe!

BALANŢĂ   Aspecte favorabile în domeniul sentimental şi financiar-bancar! Dacă ai o problemă cu băncile, astăzi, joi, ziua lui Jupiter, este ziua în care se poate să ai noroc, insistenţa ta poate avea şanse bune de câştig. Astăzi, în mai multe ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie ca să eviţi conflictele, fără motiv şi inutile, de altfel. Fereşte-te de prietenii sau relaţii noi, aspectele stelelor nu te avantajează. Nu fii naiv, nu da crezare bârfelor, mai ales daca sunt evident opera unor persoane interesate sau dornice de avantaje sau glorie cu orice preţ.

SCORPION   O zi plină de energie şi de elan. Stelele zic să continui pe drumul tău, fie că eşti la serviciu, fie că eşti acasă! Poţi ameliora un pic confortul vieţii zilnice, pentru că eşti avantajat! Zâmbeşte larg, spune o vorba buna şi mai câştigi un prieten. Nu trebuie sa călătoresti, stelele cel puţin aşa zic, iar dacă totuşi eşti obligat să pleci undeva, astăzi, trebuie sa fii foarte atent, in special la bagaje. Ai o propunere, mai veche, să câştigi mai mulţi bani. Toate felurile de a caştiga bani sunt la fel de onorabile pentru un om cinstit.

SĂGETĂTOR  Datele din presă sunt contradictorii. Eşti dezorientat şi de veştile primite.  O veste te interesează ceva mai mult, însă. Nu te repezi, aşteaptă până se confirmă, până eşti foarte sigur. O problemă personală îşi poate găsi astăzi rezolvarea, ceea ce consideri o mare victorie. Atenţie, să nu te culci pe lauri! Este mai plăcut să stai cu un prieten şi să vorbiţi vrute şi nevrute, decat să te duci la cine ştie ce cantina populara. Astăzi, în a doua parte a zilei, posibile tensiuni ca urmare a unor veşti nu tocmai bune. Nu te descuraja. Necazul ţine numai azi.

CAPRICORN  Te cam plictiseşti, pentru că viaţa ta nu este suficient de plină, de intensă. Totuşi, astăzi eşti avantajat - te înţelegi mai bine cu cei din jurul tău, cu cei dragi, apropiaţi, familia. Oferă-ţi bucuria unei seri într-un cadru mai puţin convenţional. În bucătărie!  Oricum, eşti cam plictisit şi ceva nou sigur iţi face plăcere. Eşti avantajat mai ales în domeniul dragostei fie că eşti familist sau nu. Bate şi ţi se va deschide, caută şi vei găsi. Zâmbeşte şi vei fi mereu bine primit!

VĂRSĂTOR   “Dragostea este un lucru foarte mare”, o convorbire neaşteptată îţi aduce amintiri dulci-amare şi regrete târzii. Este prea târziu? Poate că da, poate că nu, dar eşti dator să încerci! O veste bună, de la rude sau prieteni de departe. Astăzi - calm şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Nu fii leneş, insistă acum, pentru că eşti într-o perioadă relativ favorabilă.

PEŞTI  Astăzi nu te implica în discuţii cu alte semne de apă. Nu îţi cad bine criticile prietenilor, dar, au dreptate, trebuie să recunoşti! Aşa că, încearcă să vezi cum pot fi îndreptate lucrurile! Astăzi trebuie să faci un mic efort. În sfera cooperării, colaborării, lucrului în echipă. Nu te risipi în multe direcţii, pierzi energie preţioasă şi fără rezultat. Deci, nu fugi după doi iepuri… Puţină iscusinţă, chiar şiretenie, nu strică, pentru rezolvarea problemelor de astăzi. Este bine să judeci lucrurile şi oamenii din mai multe puncte de vedere. Nu te lăsa impresionat doar de un aspect!