Miercuri a avut loc o întâlnire emoţionantă între Victor Rebengiuc şi oameni care îl preţuiesc şi îl iubesc.
Pretextul a fost „Omul şi Actorul“, un volum despre o viaţă şi o carieră de inegalat, semnat de Simona Chiţan şi Mihaela Michailov. Modest, marele actor a spus că această carte este cadoul Editurii Humanitas pentru ziua în care a împlinit 75 de ani.
Cineva a replicat inspirat că e un cadou pentru noi, admiratorii unui talent autentic. Pentru mine, Victor Rebengiuc este Omul şi Actorul la superlativ. Amintirile legate de Domnia Sa sunt impregnate de admiraţie, recunoştinţă şi duioşie. Rolurile sale în film m-au impresionat atât de mult, încât mi-au marcat opţiunea profesională, iar când am ajuns în Bucureşti m-am bucurat în sfârşit de arta sa şi la teatru.
Recunoştinţa e legată de anii în care m-a încurajat în această profesie, de la examenul de admitere, în care părerea sa de rector a contat, până la faptul banal din anul I, când mi-am luxat glezna la un concurs sportiv între facultăţi. Eram doar un student între atâţia alţii, dar, din bunătate, dl Rebengiuc m-a dus personal la spital, deschizându-ni-se cu repeziciune uşi datorită prezenţei sale. A venit apoi director la Teatrul Bulandra, şi cei tineri ne-am temut de intransigenţa sa, de integritatea şi lipsa de compromis pe care le credeam duritate, însă ne-a ocrotit pe toţi cei în care credea din punct de vedere profesional.
Ne-am întâlnit la lucru o singură dată până acum, era tatăl meu în poveste, iar relaţia construită de scenariu nu mi-a permis să-mi exprim duioşia pe care o simt pentru el. O fac acum, cu respect pentru modelul extraordinar de caracter, de onestitate şi demnitate pe care îl oferă cu nobleţe.