Poveste cu spioni, cu ziarişti de care trebuie să se scape, cu "scrisorele" compromiţătoare într-o bătălie politică.
Cornel Nistorescu merge la supermarket. Acolo, printre, rafturile cu făină "trei nule" - după cum ne mărturiseşte pe site-ul pe care-l patronează - ziaristul primeşte de la o doamnă un plic cu documente. Conspirativ, evident, că-n plic erau documente secrete! Trimise lui de către soţul doamnei, "o sursă" căreia îi place ca Nistorescu să-i zică "Gât-Curat".
Apoi urmează bomba. În maşină. Când jurnalistul extrage plicul din sacoşa cu făină şi-l desface. Buuummm! Documente SRI, rapoarte ale unor ofiţeri din anul 2006, despre cum a scris şi a ajuns să publice un ziarist de la Jurnalul naţional un articol despre spitalul "spionilor" ce se ridica la Baloteşti de prin 1996.
Când scrie despre toate acestea pe site-ul său, marţi - 14 august - Cornel Nistorescu propteşte concluzia în titlu: "Poliţie politică la Jurnalul naţional!". Grav, într-adevăr. A doua zi, JN preia subiectul şi, fără urmă de îndoială asupra documentelor servite printre rafturile de făină, scrie că acestea "demonstrează" o acţiune ordonată de conducerea SRI, adjunctul Coldea, cu scopul precis de control strict al presei". Cele două rapoarte ale ofiţerului SRI, căruia i se ordonase o anchetă internă de către şefii lui din 2006, conţin şi două nume de ziarişti din subordinea lui Marius Tucă. Unul e autorul articolului ce a deranjat SRI - Răzvan Belciuganu, pe atunci şeful Departamentului "Investigaţii", iar al doilea era şeful lui direct, Valentin Zaschievici, redactor şef. Din documentele publicate de JN, pe 15 august, reiese că Belciuganu a intrat în vizorul SRI. Zaschievici, şeful lui, e amestecat în anchetă printr-o modalitate de-a dreptul prostească, dar în aşa fel încât să pară că el ar fi cel căruia SRI i-a cerut relaţii despre un articol publicat de Răzvan Belciuganu. În primul raport SRI, apare numele conspirativ "Teodorescu Sofia", persoana din conducerea ziarului care a dat ofiţerului SRI explicaţii despre cum a apărut articolul în ziar.
Şefiii de acum ai ziarului par şocaţi de conţinutul hârtiilor primite de Nistorescu şi consideră că cineva din redacţia JN trebuie să plece. "O cârtiţă"cu numele Teodorescu Sofia, numesc în primă fază, miercuri, de Sfântă Mărie.
Faptul că Valentin Zaschievici este una şi aceeaşi persoană cu Teodorescu Sofia poate reieşi din următoarele două pasaje, care se regăsesc în respectivele rapoarte informative, dar tot atât de bine poate fi altă persoană din conducere:
"Pe de altă parte, Teodorescu Sofia lipsise din Bucureşti în ultimele zile ale săptămânii 09-15.01.2006, deoarece se deplasase la Călăraşi şi Olteniţa în alte interese jurnalistice" (citat din primul raport).
"Teodorescu Sofia spune: Şeful direct al lui Răzvan Belciuganu, redactorul şef adjunct Zaschievici Valentin, a absentat în zilele prealabile publicării articolului, deplasându-se în scopuri profesionale în localităţile Olteniţa şi Călăraşi" (citat din al doilea raport)
Povestea-poveste se termină. Neclară.
Din acest moment lucrurile se complică. SRI, asaltat de presă, amână să răspundă la întrebarea dacă documentele livrate lui Cornel Nistorescu printre pungile de făină sunt copii după unele ce aparţin Serviciului Român de Informaţii sau sunt contrafăcute. Fără acest răspuns oficial, EVZ nu poate concluziona nimic şi amână publicarea. I-am contactat pe Valentin Zaschievici şi pe Răzvan Belciuganu şi am obţinut răspunsuri la câteva întrebări. Zass, cum îi spunem toţi din presă, mi-a spus că se pregăteşte să plece într-o deplasare prin nordul ţării, că au discutat în redacţie despre documente şi că nu se simte vizat. "E ceva ciudat în hârtii, nu sunt eu, deşi unii deja scriu despre mine".
Astăzi, SRI a dat publicităţii un comunicat. L-am pus pe site la orele prânzului. Se spune că acele documente sunt copii după acte ce provin de la SRI, dar care au fost "prelucrate". SRI explică faptul că la vremea respectivă se ordonase o anchetă internă, deoarece s-a constatat scurgere de informaţii şi documente secrete căte Jurnalul naţional. În cursul anchetei au fost audiate multe persoane, au ieşit multe la iveală şi totul s-a soldat cu un dosar penal, depistarea ofiţerului ce dădea informaţii, precum şi condamnarea acestuia la doi ani cu suspendare. EVZ a aflat că fostul ofiţer, şef al SRI Dâmboviţa, se numeşte Costel Ionescu. În timpul procesului, acesta a devenit vicepreşedinte al Partidului Conservator, filiala Dâmboviţa, spune site-ul Hotnews.
Astăzi, jurnalistul Valentin Zaschievici, redactor şef la Jurnalul naţional, a fost concediat, fiind acuzat de conducerea trustului Intact că ar fi agent SRI, infiltrat să-şi spioneze colegii. Din punctul meu de vedere e un mare neadevăr şi o mare nedreptate care i se face lui Vali. Îl cunosc de peste 15 ani, amândoi suntem jurnalişti de investigaţii, cu surse delicate, la un moment dat i-am fost şi şefă - deci o legatura strânsă, ce implică încredere. A plecat la JN, prin anul 2000-2001 fiindcă i s-a propus un post de conducere şi pentru că Dan Constantin îl ştia ce poate de când lucram împreună la Libertatea (ziarul nu era încă tabloid). Vali nu poate fi ceea ce i se pune acum în cârcă, ci mai degrabă e victima unui ordin de a se scăpa de el, fiindcă nu-i un jurnalist care să sară peste legi şi probe.
Urmăriţi evz.ro, pentru că vom reveni mâine cu interviul cu Răzvan Belciuganu, autorul articolului, ziarist dat afară de la Jurnalul naţional anul trecut!
Citiţi articolul pentru care redacţia JN a intrat în rapoartele SRI!
http://www.jurnalul.ro/special/armata-sua-astupa-gaura-neagra-a-sri-29899.htm CITIŢI ŞI:
- Documente SRI prelucrate au ajuns la Jurnalul Naţional. Şefii Serviciului caută vinovaţii