Germania își epurează armata de „dizidenți”! De ce vrea Mutti Merkel ca militarii să-i asculte orbește orice ordin?

Trăim în era tehnologiei, dar mai ales în cea a dezinformării. Strategiile propagandei au devenit extrem de sofisticate și sunt capabile să transforme negrul în alb și viceversa, după nevoi. Nu vă imaginați că are cineva monopolul minciunii, toate taberele folosesc necontenit jumătăți de adevăr pentru a-și atinge obiectivele. În toată hărmălaia, e din ce în ce mai greu să distingi care sunt „băieții răi”. Mai ale că cei care pozează în democrați, liberali și europeniști se pretează la acțiuni care l-ar face pe Stalin să roșească de invidie.

Din păcate, bruiajul informațional îi face pe mulți dintre oamenii obișnuiți să adopte poziții care sunt împotriva propriilor interese legitime. M-am gândit de multe ori ce-l poate face pe un muncitor german onest să-și sacrifice siguranța personală și bunăstarea materială votând pentru un partid care a adus milioane de imigranți în țară? În ce logică strâmbă, atacurile teroriste, crimele și valul de violuri pot reprezenta o „binefacere” pentru alegători?

Din păcate, însă, propaganda dă roade și Uniunea Creștin Democrată a cancelarului Angela Merkel e tot pe primul loc în sondajele din Germania, în ciuda tuturor eșecurilor și a minciunilor ridicate la rang de politică de stat. Nu e vorba aici numai de faptul că integrarea noilor veniți e un dezastru, că terorismul a provocat și continuă să provoace pierderi de vieți omenești într-o țară altădată sigură sau de transformarea unor cartiere întregi în no-go zones. Nici măcar de faptul că instituțiile statului (poliția) manipulează statisticile pentru a ascunde adevărata față a imigrației. Germania, care dă lecții de democrație unor țări ca Polonia sau Ungaria, a declanșat o campanie de „epurare” a propriei armate într-un mod care amintește de măsurile luate în Turcia de Erdogan sau de epurările lui Stalin.

Cotidianul italian Il Giornale notează că, pe modelul curățării Bundeswehr-ului de neonaziști, se duce o politică de îndepărtare din armată a simpatizanților formațiunii populiste germane Alternative fur Deutschland (un partid constituit legal) sau ai premierului ungar Viktor Orban. Acțiunea, desfășurată din câte se pare fără știrea Parlamentului, ar avea rolul de a păstra "loialitatea armatei germane față de valorile democratice". Ea nu este îndreptată însă numai împotriva populiștilor. Potrivit Der Spiegel, alți 64 de militari, membri ai unor mișcări identitare anti-imigrație au fost concediați din Bundeswehr. Aceeași sursă anonimă le-a declarat ziariștilor de la Der Spiegel că nu mai puțin de 450 de militari au fost anchetați sub acuzația că ar avea convingeri de extremă dreapta. Oficial, statisticile susțin altceva. Potrivit Serviciul militar de protecție (MAD), numai 4 militari au fost îndepărtați din armată în 2018.

Evident, dezvăluirile Der Spiegel au declanșat o adevărată furtună în parlament. Nu numai naționaliștii din AfD, ci și aliații social-democrați ai Angelei Merkel au acuzat executivul de „lipsă de transparență” și „practici discriminatorii”. Guvernanții nici măcar nu au respins acuzațiile- faimoasa Ursula von der Leyen, politrucul plasat de Merkel la ministrul apărării, a tăcut mâlc, în timp ce forțele armate federale au emis o declarație în care își reafirmă respectul față de opiniile politice ale fiecărui soldat.

Concluzia? Dacă într-adevăr informațiile publicate de Der Spiegel se confirmă, înseamnă că militarii epurați nu au putut fi acuzați de nicio încălcare a legilor și regulamentelor. Mai simplu spus, epurarea lor este rodul unei acțiuni de poliție politică . Că, dacă ar fi fost vorba de vreun complot pentru răsturnarea ordinii constituționale, guvernanții n-ar fi avut niciun motiv să-l mușamalizeze.

Din nefericire, nici realitatea străzii, nici dezvăluirile presei nu vor reuși să-i trezească din somn pe susținătorii așa-ziselor valori europene. Intoxicați de opiul propagandei multiculturalismului care-I face să respingă orice argument, orice statistici și chiar realitatea cotidiană, cetățenii germani (și nu numai ei) se îndreaptă în pas de defilare spre ziua când un musulman va deveni cancelar al Germaniei, cum anunța mai deunăzi un cirac al atotputernicei Mutti. Interesant mi se pare însă altceva. La ce-i folosești Angelei Merkel epurarea? Oare de ce are nevoie ca militarii să-i asculte orbește orice ordin?