Mugur Isărescu, din guvernator al BNR, avansat de UE guvernator al României | ANTI-OPINIE

Potrivit surselor oficiale, un proiect de lege privind „supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național” va fi înaintat Parlamentului.

 Astfel, urmează să se constituie așa-numitul Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială, condus de Mugur Isărescu, în calitate de guvernator BNR. Conform anunțurilor oficiale, „organismul decizional al acestui Comitet va fi format din nouă membri: guvernatorul BNR, prim-viceguvernatorul, cei doi viceguvernatori, economistul-șef al băncii centrale, președintele și prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, doi reprezentanți ai Guvernului, desemnați de primul-ministru”, iar deciziile vor fi luate cu majoritate simplă. Prima chestie interesantă, majoritatea în organismul decizional al Comitetului este deținută de oamenii BNR, primii cinci enunțați mai sus. Practic, Comitetul va fi Mugur Isărescu.

Obiectul activității Comitetului ar urma să fie „menținerea stabilității financiare, inclusiv prin consolidarea capacității sistemului financiar de a rezista la șocuri și prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice”. La baza proiectului de lege stă, cum altfel, UE, Recomandarea Comitetului European pentru Risc Sistemic(CERS) din 22 dec. 2011. Atribuțiile Comitetului vor viza, potrivit acelorași documente oficiale: „elaborarea strategiei privind politica macroprudențială, analiza informațiilor disponibile și identificarea riscurilor la adresa stabilității financiare, identificarea instituțiilor de importanță sistemică, emiterea de recomandări sau, după caz, avertizări în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor și monitorizarea implementării acestora, emiterea de recomandări sau avertizări pentru asigurarea implementării recomandărilor sau avertismentelor CERS, monitorizarea implementării recomandărilor CERS și a măsurilor adoptate la nivel național, ca urmare a recomandărilor și avertizărilor emise de CERS și emiterea de recomandări pentru asigurarea punerii în aplicare la nivel national a regulamentelor, deciziilor, recomandărilor, orientărilor, ghidurilor emise în domeniul supravegherii macroprudențiale, adoptate la nivelul UE”.

Adică, mai pe românește, ORICE! Toate acestea vor fi înaintate sub titlul de „recomandare”, printre alți destinatari, Guvernului României. Guvernul, deși i s-ar face doar o „recomandare” de către Comitet, va fi obligat, potrivit proiectului de act normativ, „să adopte măsurile recomandate sau să întreprindă acțiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizați, inclusiv în sensul emiterii de reglementări”. Deci, nu este vorba despre „recomandări”, ci despre directive obligatorii, pe care cinci băieți din fruntea BNR, adică Mugur Isărescu, le vor trasa puterii executive, iar aceasta va trebui să le aducă la îndeplinire întocmai, „inclusiv în sensul emiterii de reglementări”. Bun, foare bine, și Comitetul ăsta în fața cui va răspunde, cui îi este subordonat, sună întrebarea logică. În fața nimănui, vine răspunsul. Asta, pentru că CERS așa stabilește în Recomandare, organismele de supraveghere macroprudențială să fie independente: „în urmărirea obiectivului său, autoritatea macroprudențială este cel puțin independentă din punct de vedere operațional, în special față de organismele politice”.

Independentă intern, desigur! La extern, însă, la UE, la CERS vor raporta în detaliu. Autorul Recomandării (CERS) din 22 dec. 2011, ce-l pune pe Mugur Isărescu peste Guvernul României, este președintele CERS, Mario Draghi, președinte al Băncii Centrale Europene, fost director la Băncii Mondiale, promovat din funcția de vicepreședinte pentru Europa al Goldman Sachs (sic!), una dintre campioanele beneficiare, câştigătoare ale crizei actuale, deşi, principală autoare ale ei.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.