Pentru numai 2.000 de euro poți să împuști un muflon sălbatic din Dobrogea

Complexul de vânătoare de la Negureni, din sudul județului Constanța, ascunde o comoară cinegetică știută de puțini români. Sunt muflonii, strămoșii oilor domestice, aduși aici în urmă cu mulți ani din insulele Corsica și Sardinia. Climatul mai cald și mai favorabil, asemănător cu cel de unde provin, a permis naturalizarea și dezvoltarea lor, în semicaptivitate.

Rezervația de mufloni din zona Ocolului Silvic Băneasa se întinde pe o suprafață de 300 de hectare, complexul fiind împrejmuit și bine păzit. Înainte de ‘89 se organizau vânători speciale, complexul nu era deschis pentru vânătorii obișnuiți. Aveau acces doar organele de partid și de stat. Și Nicolae Ceaușescu care chiar a reușit să împuște un muflon.

„În 1989 erau circa 300 de exemplare, în liber, în Dobrogea de Sud. După Revoluție, imediat, au fost distruși de braconaj și de alți dăunători. La ora actuală am reușit să recreem acest nucleu și să îl înmulțim”, spune șeful Direcției Silvice Constanța, Ion Bogdan.

Un muflon mascul, bine dezvoltat, ajunge până la 60 de kilograme. Au picioarele mai scurte și de aceea nu se prea pot apăra, prin fugă, de dăunători. Principalul lor inamic este șacalul, chiar și vulpea care omoară puii de muflon.

 

Primesc zilnic hrană proaspătă

Pădurarul Constantin Grigore este cel care cunoaște cel mai bine animalele sălbatice din complex. Are grijă și hrănește muflonii, căprioarele, cerbii lopătari.

„În punctele de hrană punem grăunțe în fiecare zi, fânul, cum se împuținează, aducem altul, să aibă tot timpul. Trebuie să îi ajutăm să iasă din iarnă”, spune pădurarul. E zăpadă și nu pot mânca de altundeva în pădure. Au și apă, de la un pârâu care trece prin rezervație, alimentând întreaga vale și satul Negureni. De obicei trăiesc în cârduri de 30-40 exemplare, masculii bătrâni formează cârduri separate, mai puțin numeroase. „Sunt animale sperioase. În cursul zilei nu ies să fie văzute. Ne simt de la distanță și fug. De preferat, pentru a fi observați, este perioada de amurg sau dimineața, devreme, când coboară la hrănitori”, explică Adrian Vintilă, șeful Ocolului Silvic Băneasa.

 

Trofeele

Masculii se remarcă prin coarnele pitorești, mari și întoarse, atractive pentru vânători. Sunt trofeele. Planul de vânătoare este însă strict, în baza unor „cote de recoltare” anuale, adică numărul de exemplare „extrase” pentru vânat, cel mult patru. Dar partidele de vânătoare pentru mufloni sunt puține la Negureni, potrivit șefului Serviciului de Vânătoare al Ocolulului Silvic Băneasa, Adrian Cămărașu:

„Solicitările sunt cam micuțe din cauza prețurilor ridicate. Pentru împușcarea unui muflon prețul pornește de la echivalentul în lei a 600 de euro până la peste 2.000 de euro. O zi de organizare costă 50 de euro pe pe vânător”. Vânătoarea la mufloni se organizează numai la pândă, însemnând poziționarea într-un observator alături de organizator, de pădurarul de vânătoare sau de un însoțitor care explică ce vânat este.