De ce ar merge un european occidental într-un teatru de operaţiuni militare precum în Estul Ucrainei (indiferent de partea combatantă) sau în Siria şi Irak? O întreagă literatură îi evaluează pe semenii noştri care au făcut- o deja, iar rezultatele sunt şocante.
Astfel, chestionarele au găsit motivaţii pornind de la mesajele comunicate de muzica heavy metal unor asemenea indivizi, care au regăsit atmosfera de haos, zgomot, agitaţie anarhică în teatrele de operaţiuni – eventual până la primul glonţ sau la primul mort în braţele lor; în alte cazuri, aşteptau intrarea în Varhala şi doreau să-i aducă jertfă lui Odin (categoria Brevik, călăul norvegian); alţii mergeau să facă turism de vânătoare de oameni, numai ruşi să fie; în fine, motivaţiile merg până la simţul datoriei de apărare a etniei şi a religiei. Interesant este, însă, că nu vorbim despre oameni nebuni sau dezaxaţi, ci deseori despre unii inteligenţi sau şcoliţi. Asta a rezultat din studiile din domeniu.
Astfel, principalele motivaţii ale deplasării într-un teatru de război sunt meseria – în cazul mercenarilor sau a celor care pur şi simplu sunt dependenţi de război şi aventură, nu neaparat de bani - apoi grupul celor înstrăinaţi de societatea în care trăiesc şi care vor să fie băgaţi în seamă, să aibă o şansă de a se realiza, unii după condamnări şi pedepse executate în închisoare, alţii nemulţumiţi de identitatea lor şi de poziţia din societate, cu un alt nivel de aşteptare; în fine, cei mai periculoşi, cei care au motivaţii ideologice, inclusiv etnice, religioase, pentru a merge să lupte într-un război care nu e al lor, nici al ţării lor de origine sau rezidenţă.
Datoria existenţială şi necesitatea de a prezerva sau a apăra un grup etnic religios şi de a-l salva de la a nu fi distrus, subiect al genocidului sau extincţiei, de a nu fi expulzat sau măcelărit este similar cu motivaţiile de apărare a ruşilor, rusofonilor şi compatrioţilor (varianta Strategiilor de Securitate ruse), a slavilor sau a creştinătăţii, aşa cum e şi motivaţia de a lupta contra lui Bashar Al-Assad, pentru a apăra suniţii majoritari, contra allawiţilor, sau a-i apăra pe musulmanii din Bosnia sau Kosovo contra sârbilor ortodocşi. Aventura, camaraderie de arme în războaie trecute, problema identitară sunt, de asemenea, importante, ca şi atractivitatea promovărilor publicitare a jihadului de cinci stele, cu viaţa petrecută în jocuri pe calculator, internet, telefonie fără limite, femei la discreţie, bani şi băutură (inclusiv pentru musulmani) şi cu câteva ore de luptă zilnic, în timp ce tot ceea ce obţii din tălhării e al tău.
Motivaţia religioasă e şi ea prezentă, de la apărarea creştinătăţii la lupta împotriva necredincioşilor, războiul sectar al şiiţilor-alawiţilor versus suniţii wahabiţi, ca să nu mai vorbim despre proiectul Califatului, un tip de Cetate a lui Dumnezeu în variantă islamică. Mai contează şi faptul că, în Daesh-Statul Isalmic, propaganda anunţă, de exemplu, că e ţara tuturor posibilităţilor, poţi deveni cine vrei, poţi fi nu numai luptător, ci orice altceva. Îţi poţi găsi locul, te poţi reinventa, îţi poţi controla destinul, dar poţi să şi faci ce e interzis: să ucizi cu cruzime, înregistrând video, să măcelăreşti, să maltratezi, să dispui de viaţa oamenilor, lucru pe care nu-l poţi face nicăieri în lume. Dacă în Europa sunt probleme cu integrarea şi accesul la oportunităţi, aici e simplu. Dacă în Vest ai probleme să te căsătoreşti, în SI o poţi face şi cu câte femei vrei, ca în Coran. În fine, există şi cazul nevoii de a-ţi plăti păcatele şi trecutul criminal, răscumpărându-ţi greşelile faţă de umanitate şi Dumnezeu.
Cazul cel mai şocant pare să fie înrolarea cecenilor din Danemarca şi Vestul Europei alături de ucraineni, pentru răzbunarea istorică faţă de ruşi, respectiv turismul finlandez la vânătoare … de ruşi. Vin pe o perioadă între 2-3 săptămâni și 3 luni, pe banii lor, de obicei cu Batalionul Azov, de voluntari, iar subtextul e turismul şi posibilitatea de a împuşca în mod real oameni, ruşii din partea celalaltă a liniei de demarcaţie. După atingerea obiectivului, vânătorul îşi ia puşca şi pleacă acasă.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.