Într-una dintre multele secvențe savuroase din „Mania grandorii”, Don Salluste de Bazan, interpretat magistral de Louis de Funès, circulă călare pe un măgar, căruia îi vântură pe sub nas un morcov atârnat cu sfoară de o prăjină.
Ațâțat de delicatesa portocalie, patrupedul se îmboldește singur la drum, dar neavând, bietul, noțiuni elementare de fizică, nu-și dă seama că nu o va ajunge niciodată. Un fel de perpetuum mobile medieval, pe cât de ingenios, pe atât de crud pentru sărmanul animal, care se muncește fără speranță.
„Voi rămâne prim-ministru dacă ar fi un candidat la prezidențiale cu care să pot face tandem, să gândim la fel și să aibă șanse să câstige. Dacă nu există, fac tandem, dar eu din postura de candidat la președinție”, a declarat Victor Ponta, duminică seara, la Antena 3.
Premierul mai hâțână astfel încă o dată momeala de la capătul prăjinii. Efectul este cel scontat: Tăriceanu, înnebunit de spectrul Cotrocenilor, dincolo de care nu mai vede nimic, s-a repezit într-o nouă cavalcadă asupra lui Băsescu, singurul obstacol ce i se pare că-l desparte de ispita vieții lui.
Pișicherul călăreț zâmbește a mirare, legănat de goana patrupedului, în timp ce își înghite un căscat plictisit: „Strașnic truc! Un singur morcov să păcălească atâtea dârloage! Poate ar trebui să-i spun moscov!”