În prima sâmbătă din noiembrie sunt Moșii de Toamnă, când Biserica a orânduit pomenirea morților. În toate bisericile se slujește Sfânta Liturghie, urmată de parastas. Se fac slujbe de pomenire și în cimitire, la mormintele celor dragi.
Numele de „Moși” vine de la faptul că acum facem pomenirea tuturor celor răposați din familiile noastre, părinți, moși, strămoși. Prin aceste slujbe, Biserica Îl roagă pe Dumnezeu să-i învrednicească pe cei adormiți de milostivirea Sa, să-i judece cu blândețe și să-i așeze în ceata drepților.
Pomenirea morților este o consecință a adevărului teologic că Trupul Bisericii, al cărui Cap este Hristos, este alcătuit din toți creștinii, fie ei vii sau morți. Iată cum explică părintele Ștefan Urda nevoia ca cei vii să se roage pentru morții din neamurile lor: „Dacă atunci când eram mici ne rugam, așa, cu rugăciunile acelea de copii, ca Dumnezeu să-i țină pe tata și pe mama, ca Dumnezeu să le ajute părinților noștri, ca Dumnezeu să le dea sănătate fraților noștri, aceste rugăciuni nu trebuie să înceteze cu mutarea lor de aici în viața veșnică. Ei nu încetează, de acolo, să fie nici părinții, nici bunicii, nici frații, nici prietenii noștri, ci sunt ceea ce au fost și aici, doar că dincolo de granițele acestei lumi. Vedeți, la slujbele de pomenire a morților, parcăi strigăm pe nume pe fiecare, și luăm legătura cu ei, ne rugăm pentru ei.”
Este bine ca acum, parcă mai mult decât în alte perioade, să ducem la biserică un pomelnic, prin care să dovedim că nu i-am uitat pe cei dragi plecați de lângă noi. Spune pr. Urda: „Este o dovadă a recunoștinței noastre, dar și a conștiinței că, mai devreme sau mai târziu, vom fi și noi printre cei adormiți. Și abia atunci ne vom da seama cât de mult bine ne fac cei care, rămași după noi, nu ne vor uita. Pomenirea morților este conștiința că, de acolo de sus, unde sunt, ei veghează asupra noastră. Că rugândune pentru ei, și ei se roagă pentru noi. Că este o împreună lucrare a noastră cu ei.”