În weekend realizezi că „unde-i unul, nu-i putere...” şi cauţi alianţe şi camarazi printre rude şi prieteni. Nu-i nicio distracţie de unul singur! Evident, este valabil în orice zi!
16,17 mai
Morala mandarină, bună pentru zilele noastre. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 16 mai s-au născut Henry Fonda, Janet Jackson, Gabriela Sabatini, Pierce Brosnan, Bob Călinescu, Titus Popovici, Constantin Cubleşan, Ion Corvin Sângeorzan. Pe 17 mai s-au născut Ayatolahul Ruholah Khomeini, Jean Gabin, Enya, James Last, Virgil Ogăşeanu, Geo Dumitrescu.
În calendarul creştin ortodox, în cel popular, ieftin, sâmbătă 16 mai sunt Sfinţii Teodor cel Sfinţit, Isachie, Simeon şi Petru. Duminică 17 mai sunt Sfinţii: Ap. Andronic, Iunia, Nectarie şi Teofan. Nu ştiu dacă sunt toţi, „Vieţile Sfinţilor”, volumul cel scump, nu știu unde l-am pus la curățenia de primăvară.
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, sunt pline revistele mai mult sau mai puţin glossy, revistele de femei, de prostii drăguţe despre zodii. Care zodie ar fi cea mai bună la pat, cea mai bună în bucătărie, cea mai, cea mai! În niciun caz nu este astrologie, ci articole de la bigudiuri pentru zulufi, cu motivaţie astrologică. Nu ştiu cine le-a băgat în cap editorilor că femeile sunt proaste şi deci, trebuie să consume prostii! Dar de madam Maria Curie aţi auzit? Cea cu două premii Nobel, deşteaptă cât cuprinde. Oricum, este fapt dovedit, că femeile sunt la fel de inteligente ca bărbaţii, chiar dacă au cu două sute de grame mai puţin creier. Şi aici, ca în multe altele, conteză calitatea, nu cantitatea!
Cea mai inteligentă persoană din lume este o femeie, Marilyn vos Savant, din SUA cu un IQ de 228. Sigur, din considerente politice şi misogine Marilyn a fost egalată, corect politic, de un asiatic şi parcă de un european, cu motivaţia că scara deschisă Stanford-Bine de evaluare a inteligenţei nu este corect aplicată. Oricum, fac parte împreună cu Marilyn, parcă cu un an-doi mai mare ca mine, din acelaşi club: Mensa International şi nu îmi pasă ce spun psihologii şi psihiatrii despre scările de evaluare a inteligenţei. Cu acest comunist 2%. Pentru mine, ca şi pentru mulţi alţii Marilyn este cel mai inteligent om de pe Pământ. Adesea, psihologii, psihiatrii etc sunt mai nebuni decât proprii lor pacienţi, aşa că nu este bine să-i iei foarte în serios!
Totuşi, bănuiesc că nicio femeie nu ia de bun ce se scrie despre zodii în revistele de femei! Eu aşa sper.
Dar timpul mă presează, alte drumuri în noapte mă aşteaptă, au venit să mă ia în Țara Luanei, unde s-au petrecut minuni, zilele acestea, pe tăcute și fără reclamă, așa cum sunt minunile adevărate.
Ridicarea stării de urgență, de asediu de fapt, a fost sărbătorită în unele locuri cu petreceri cu manele, grătare și focuri de artificii. Și pe aici, în Prahova submontană. Dar a fost înlocuită cu starea de alertă. Când o să fie și starea normală? Dacă este după cum spun conspiraționiștii, peste o săptămână-două, hai o lună, guvernul acesta atât de inteligent și iscusit o să ne aresteze din nou la domiciliu pretextând o creștere a incidenței de coronaVIS. Numai radiția solară ne mai scapă de necaz, pentru că nu căldura omoară virusurile, microorganismele, în general, cum spuneau unii înțelepți la tv și în presă, ci radiațiile ultraviolete ale Soarelui. Ei, bătrânul și înțeleptul Rupert Murdoch, tatăl tuturor ziariștilor, are o vorbă, sau eu o am: ”... asta nu este ”fake news”, este ”fuck news”!
Situația actuală îmi aduce în minte morala mandarină. Cu siguranță v-am mai spus de ea și altădată, dar repetiția este mama învățăturii și apoi am o mulțime de cititori noi.
Vă povesteam, altă dată, acum ani de zile, că la Bgdad, în timpul războiului am întâlnit un chinez foarte elegant și cultivat. Din elită. Probabil că era în legătură cu rachetele ”Silk Worm” care zburau pe deasupra capului meu, doi ani mai târziu, când mă aflam de partea cealaltă a frontului, în Iran.
Era un chinez ciudat: înalt, elegant și sofisticat. Îl chema Hua Ţu Kă-uen era specialist în motoare rachetă și matematician și provenea din Hong-Kong. La început ne încrucişam drumul întâmplător, pentru că locuiam la Hotelul Babylon în camere alăturate. Apoi eu m-am multat la Hotelul Anbar, care era mai ieftin şi mai liniştit, dar am continuat să ne vedem. Luam masa la acelaşi ore şi mâncam întotdeauna acelaşi lucru: o jumătate de pui la rotisor, cu un munte de cartofi prăjiţi şi salată de castraveciori muraţi, plus o bere rece, fără alcool.
Eram îmbrăcaţi aproape la fel: pantaloni bej, camaşă albă cu mânecă scurtă, cravată în dungi, espadrile din pânză. De fapt, la fel se îmbrăcau şi nemţii de la Hoff-Trapp, care construiau fabricile de armament şi belgienii de la Sibetra, mari specialişti în azotaţi şi alte minuni chimice explozive şi prietenii mei, brazilienii de la Mendez Junior şi americanii de la John Deere, cei care mă adoptaseră și aveau grijă de mine. Era uniforma cooperanţilor străini în Irak de acum patruzeci de ani. Era război, irakienii sprijiniţi de tot globul şi în special de americani, încercau să stăvilească expansiunea revoluţiei islamice iraniene.
Într-o seară, pentru că singura masă a zilei o luam pe la ora şase seara, Hua îmi cere voie să se aşeze la masa mea. Hua îmi declară că nu mai pomenise în viaţa lui şi nici nu auzise de un european atât de profund ca subsemnatul. Adică să stea două ore în soarele arzător al amiezei numai ca să contemple Poarta zeiţei Ishtar de la Babilon! De fapt, subsemnatul era animat de alte gânduri, nu neapărat de cultură şi civilizaţie. Îmi dădusem întâlnire cu preafrumoasa Monir, o studentă egipteancă pe lângă care Nefertiti ar fi părut o babă urâtă şi necioplită. Monir era dintr-o familie coptă creştină, foarte bogată şi studia sociologia şi limba arabă la cea mai prestigioasă Universitate a Orientului, cea din Bagdad. Spunea ca avea o hartă a unor comori vechi, antice. Dar a fost doar un pretext. Dar despre aceasta, din nou, altădată, vorba bunicii mele Şeherazada!
Aşa că i-am răspuns evaziv lui Hua, că viaţa este scurtă și furtuna răscoleşte nisipul, dar sentimentele şi trăirile tale rămân nemuritoare. Hua a dat aprobativ din cap şi a tăcut. Am tăcut împreună timp de jumătate de pui. Apoi am tăcut împreună şi la cartofii prăjiţi. Am tăcut excelent când am băut berea şi apoi cînd ne uitam la marea bătalie de tancuri de la Abadan, transmisă în direct de televiziunea irakiana.
De a doua zi, Hua a început să vorbească. Am aflat despre I Ching, Tai Chi Chuan, despre cei 12 Înțelepți ai Chinei, despre modul de gândire chinezesc şi despre experienţa fabuloasă a clasei conducătoare a mandarinilor. Aşa am realizat că aproape o pătrime din populaţia globului gândeşte sincronic, adică fără vreo legătură logică cauză-efect. Mai mult, Hua m-a învăţat morala şi etica mandarină, de o perfidie şi duplicitate de neacceptat pentru europenii cartezieni, dar corectă, justă şi adevărată pentru cealaltă parte a lumii.
Jen, omule, îmi spunea uneori Hua, tot adevărul despre viaţă a fost spus de miticul împărat Huan: să clădeşti o casă, să creşti un copil, să sădeşti un pom şi să mori în somn. Şi mai mult, să ai amintiri plăcute! Restul, afacerile, femeile, banii sunt doar feluri în care poţi să-ţi omori timpul. Prietenii pot să-ţi devină duşmani şi invers, totul este o mare şi complexă joacă.
Nu te justifica niciodată, nu trebuie să dai nimănui explicaţii, atâta timp cât respecţi etica mandarină. Dacă ai greşit profund şi greşeala a fost făcută public, întâi repară greşeala, sau oferă compensaţii şi apoi cere-ţi cu umilinţă scuze. Doar scuzele nu compensează nimic, ci pot crea noi duşmani, sau arătă că eşti slab.
Libertatea ta personală, liberul arbitru, este lucrul cel mai de preţ din lume. Nu renunţa şi nu fă compromisuri la modul tău propriu de a fi. Poţi să promiţi, să zâmbeşti, să discuţi, să faci chiar jurăminte pe care să le calci imediat, dar libertatea ta personală este mai presus de toate acestea. Nu te încorseta în reguli care nu te reprezintă. Nu eşti obligat să asculţi de împărat, dacă nu-l placi!
Nu fi original cu orice preţ, în fiecare oraş este de ajuns un doctor. Dacă urmăreşti o carieră, este bine să-ţi defineşti bine scopul. Este mai bine să ţinteşti un post de guvernator existent, decât să cucereşti o nouă provincie ca să-i devii guvernator. În primul caz este suficient să dispară o singură persoană, guvernatorul, la timpul şi momentul potrivit şi nu intri în concurenţă cu nimeni.
Şi mai ales, fă în aşa fel încât să ai puţini duşmani personali. Poţi să ai o droaie de inamici de joc, dar încearcă să-i convingi pe toţi că nu-i nimic personal. Că uneori destinul este răutăcios şi nu îţi lasă multe posibilităţi de manevră. Că mai devreme sau mai târziu o să te revanşezi, într-un fel. Sau în altul. Iar când o afacere s-a sfârşit nu uita să spui „uită-mă şi te uit”. Fără reticenţe şi regrete!
Dacă ai scos sabia din teacă, o folosești! Nu amenința degeaba, nu spune cuvinte grele la furie. Stăpânește-te! Omul superior configurează, omul inferior sare la bătaie. Dacă ai fost jignit în public nu răspunde, ci doar spune răspicat: ”Am înțeles ce ai spus!” și pleacă imediat, împreună cu prietenii tăi. Trebuie să găsești o răzbunare completă și pilduitoare, în liniște și pace, ca alții să nu mai îndrăznească vreodată să te ofenseze. Obrazul subțire, cu cheltuială și efort se ține!
Nu uita ce spunea maestrul Confucius: ”femeile nu doresc nici bărbați frumoși, nici războinici puternici, ci oameni în care să aibă încredere, să le iubească și să le respecte, să aibă grijă de ele și de copiii lor.” Oferă respect și încredere, dacă vrei să ai și tu parte de ele. Dar nu ierta, dacă ai fost înșelat, pleacă și uită. Iartă numai dacă femeia te urmează la capătul pământului, despletită și regretând amarnic. Și Buddha a greșit și a recunoscut acest lucru.
Parcă mai sunt câteva paragrafe, le-am uitat, nu le-am scris. Dar o să-mi aduc aminte, cu siguranță!
Apoi, nu am avut timp să vorbim despre Jean Gabin, sau elitista şi fabuloasa Enya, preferata mea, întruchipare muzicii, pentru mine, pentru că, după cum spun iniţiaţii, numai vocea femeii poate cânta, cea a bărbatului este destinată doar rugăciunii şi strigătului războinic! Enya, pe numele ei întreg Eithne Ní Bhraonáin, o irlandeză, o fată din neamul celţilor celor fabuloşi, cea care stă într-un castel şi păstrează o discreţie absolută. S-au sinucis doi bărbaţi din dragoste pentru ea, ca şi în cazul altei cântăreţe pe care o admir, franţuzoaica Mylene Farmer. Dar, nu am timp... trebuie să mă pierd în noapte, mă așteaptă mașina prietenilor mei să mergem în Țara Luanei!
Mâine dimineață o să fiu înapoi, cățeii mei nici nu o să-mi simtă lipsa, pentru că și ei știu că mâine este o altă zi!
HOROSCOP 16,17 mai 2020, weekend
BERBEC În limite acceptabile, în weekend poţi să reuşeşti în mai tot ce faci, deoarece ai o configuraţie favorabilă. Profită de bunăvoinţa stelelor şi avansează pe drumul tău, dar şi distrează-te. În acest weekend trebuie să te menajezi un pic, mai ales evită efortul fizic. Pe planul relaţiilor este timpul unor clarificări. Pune lucrurile la punct înainte să-ţi scape de sub control! Sâmbătă seara ai un prilej de distracţie, o petrecere, sau o zi de naştere. Poate nu ar fi rău să te distrezi puţin, dar dacă te simţi zdrobit de oboseală, după săptămâna ce a trecut, mai bine odihneşte-te. Stai acasă, şi du-te la culcare mai devreme. Neapărat cu pisicuţa sau căţeluşul. Iniţiaţii spun că un animăluţ de companie ne protejează somnul şi ne fereşte de „energiile negative”. Parol, mon cher!
TAUR În acest weekend domeniul favorizat de stele e cel emoţional. Nu te grăbi, nu te repezi, în delicata zonă a sentimentelor trebuie să faci scenarii complete, planuri bine întocmite. Dimineaţa, trebuie să rezolvi unele probleme urgente, treburi de sâmbătă, cum ar fi cumpărăturile pe care ai uitat să le faci ieri! Timpul distracţiei este mai ales în a doua parte a zilei. Sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă - sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi dar neglijaţi. Tot sâmbată, probabil, că te duci la cumpăraturi, duminică dimineaţa o sa vrei să faci putina curatenie in casa şi în suflet. Poate te duci la biserică? Sau, în parc? Este voie? Ai nevoie să te redescoperi, să dai deoparte ceea ce este convenţional şi obligaţie şi să vezi cum poţi împăca adevaratele tale scopuri cu ceea ce ţi se oferă.
GEMENI Domeniul avantajat de conjunctură e cel al comunicării, dar nimeni nu e profet în ţara lui! Dacă ai de convins, pe cineva, poate pe mai mulţi, trebuie, în acest weekend, să faci ceva efort! Viaţa pare că măreşte viteza în acest weekend şi tu nu te simţi confortabil. Te gândeşti la lucrurile importante şi cauţi soluţii. Dar, nu lua riscuri inutile şi nu te grăbi pentru alţii! Buni de gură, energici şi ironici au în acest weekend mai multe ocazii să iasă în evidenţă. Totuşi o bună parte din Gemeni trebuie să ocolească cu abilitate şi diplomaţie subiectele tabu de acasa, problemele tăioase din familie. Nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Da, dar o vorbă bună spusă la momentul oportun este de platină!
RAC În weekend, o perioadă bună, care trece repede, aşa sunt lucrurile plăcute. Atenţie la cei dragi. Obţine consensul, armonia necesară şi nu uita gesturile frumoase către cei din jur! Dacă ai o întâlnire sentimentală şi îţi faci mari speranţe, sau, în general, ei bine, azi, sâmbătă, e ziua! În acest weekend eşti norocos şi abil, iar conjunctura stelelor indică succes! Weekendul acesta este pentru armonioşii Raci o perioadă a pregătirilor şi a planurilor. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Nu că ţi-ar servi la ceva, viaţa este uneori indescifrabilă, suntem întotdeauna între Destin şi Liberul Arbitru şi micile noastre orgolii de a „planifica” sunt adesea ridicole. Dar trebuie să-ţi organizezi viaţa, activitate, timpul liber de sâmbătă şi duminică, de exemplu.
LEU Ai o problemă emoţională care te obsedează, dar în acest weekend există o conjunctură favorabilă şi, împotriva logicii, printr-o abordare directă, leoniană, poţi avea câştig de cauză! O zi de sâmbătă obositoare, pentru că amesteci lucrurile, utilul cu plăcutul. Fii eficient în ceea ce faci, mai ales dacă este vorba de cumpărături. Nu pierde timpul! Pe seară, o veste! Sfatul stelelor este să te duci la o plimbare sportivă, dacă eşti dintr-un oraş mare, şi/sau să răsfoieşti o carte bună. Sau, la fel de bine, să asculţi muzică bună. Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta. In sfarşit, o duminică potrivită pentru tine, dupa o saptamana cenusie si obositoare. Profita de favorurile stelelor şi distreaza-te cat te ţine fizicul şi punga.
FECIOARĂ Sâmbătă poţi să te grăbeşti încet, ai talentul acesta! Duminică, cu toate că eşti în criză de timp, reuşeşti să te găseşti la locul potrivit şi la momentul indicat, salvând situaţia! În acest weekend crezi că poţi să faci o mulţime de treburi pentru casă. Organizează-te, fii eficient şi împarte sarcini familiei, partenerului. Vremea trece repede, timpul parcă zboară! Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului – asta sâmbătă. Weekendul este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar. Retrage-te astăzi, ca să câştigi mâine! Dacă ai probleme în dragoste nu este indicat să le discuţi astăzi, mai gândeşte-te. O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Seară plăcută duminică – poate un spectacol, poate o petrecere.
BALANŢĂ În acest weekend ai o mare capacitate de concentrare a atenţiei, dar pe termen scurt. Duminică poţi să speri în abordarea favorabilă a problemelor tale tactice, fie de hobby, sau emoţionale. Se poate spune că este un weekend fără griji. Te simţi în relativă siguranţă, calm şi acest lucru este relaxant. Dar, atenţie, pot exista unele tensiuni produse de defecte de comunicare! Rezolvarile şi compromisurile cu iz de busuioc au in tine un maestru incontestabil. Poate unde vrei să fie intotdeauna armonie! Duminica asta configuratia astrala te indemna la discutii cu semnele de aer si apa si evitarea celor nascuti in zodiile de foc si pamant. Dragostea şi carisma proprie sunt foarte bine aspectate. Norocul este în acest weekend prietenul tau cel mai bun, care te ajută să treci peste obstacole fără să faci nici un efort.
SCORPION Atenţie la unul dintre păcatele tale, vanitatea, în weekend eşti vulnerabil la linguşeală. Şi iei de bun ce spune primul venit! Mai multă prudenţă, ca să nu păţeşti ca ursul păcălit de vulpe. Este un weekend în care trecutul este important şi poţi să te simţi bine depănând amintiri şi schimbând informaţii şi impresii. A venit timpul să suni pe vechiul tău prieten din copilărie! Nimic din ce a fost nu mai este! Dar amintirea lucrurilor bine făcute şi a trăirilor puternice nu te părăseşte. Lasă totul în urma ta spun Venus şi Jupiter, retrograde, începe să trăieşti cu adevărat şi transformă-ţi pasiunea în realitate, în adevăr. Pentru că tu nu poţi să faci ceva dacă nu-ţi place cu adevărat. Nevoia imperioasă să fi în armonie cu anturajul, cu mediul, cu lumea te conduce către concluzia că totul are o legătură şi că vrei să faci parte din ceva important şi permanent. Încearcă în acest weekend!
SĂGETĂTOR Trebuie să te concentrezi în weekend pe problemele care te pot face să pierzi timpul cu graţie. Sună prietenii, ca să vezi ce mai fac, dar nu uita că şi ei au probleme urgente şi zile libere. O dispoziţie instabilă te face să visezi când la concedii de vis şi clipe pasionate, când ai nevoie imediată de acţiune şi mişcare fizică. Dar, atenţie la crampe şi la durerile de spate! Spaţiile largi te aşteaptă : în natură şi în viaţa proprie. Trebuie să ai mai multă încredere în fortele proprii si sa ceri ajutor atunci cand este absolut necesar. Aşa o să eviţi situaţiile când orice ai face – nu mai este nimic de făcut! O informaţie de la nişte prieteni adevăraţi te pune pe pista cea bună, duminică. Lumea zice că este o indiscreţie... Dar cui îi pasă, dacă tu te simţi mai bine!
CAPRICORN Treci printr-o perioadă de oboseală cronică! Sfatul stelelor e să-ţi oferi o pauză, în weekend lasă eforturile, nu te îngriji de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale! Te simţi bine în acest weekend. Îţi zâmbeşti, complice... himerele tale par că încep să prindă viaţă. Destinul a fost bun cu tine, acum relaxează-te şi nu mai visa. Mulţumeşte-te cu ce ai! Dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune. Nimic nu te poate întrista sau perturba. Mergi înainte pe drumul tău însorit fără să-ţi pese foarte mult de ceea ce se întâmplă în jur. Duminică poţi să întâlneşti o persoană deosebită care să-ţi focalizeze atenţia şi sentimentele. Ai în tine o mare dorinţă de a dărui şi chiar faci mici cadouri, aşa, fără motiv. Nu fă confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor.
VĂRSĂTOR În weekend realizezi că „unde-i unul, nu-i putere...” şi cauţi alianţe şi camarazi printre rude şi prieteni. Nu-i nicio distracţie de unul singur! Evident, este valabil în orice zi! Mici probleme, dar aşa sunt perioadele de weekend. Îţi propui mai mult decât poţi să faci! Lasă curăţenia şi gătitul şi du-te la plimbare, în oraş! Mănâncă mai puţin şi distrează-te mai mult! Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. De asemenea supravegheaza-ti regimul alimentar. Păstreaza-ti calmul în discuţiile din dragoste : iti cade o discuţie “aprinsă”. Posibile schimbări şi veşti plăcute. Fii la obiect în ceea ce vrei sa spui. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Nu oricine, chiar dacă este român, se naşte poet!
PEŞTI Punctul tău de vedere tinde să devină un orizont de aşteptare. Părerile tale devin, în weekend, mai largi, opiniile mai generale. Eşti pe drumul cel bun. Este bine să eviţi contradicţiile! Te enervezi prea uşor, eşti prea irascibil! Ai şi motive, în acest weekend ai unele probleme sentimentale, dar nu arăta că te afectează atâta. Cineva pare că te şicanează, se joacă cu tine! Perioadele tulburi, cu grad înalt de risc, ca acum, cu pandemia, şi cu o puternică componentă de haos, te-au avantajat întotdeauna, prin aplicarea practică şi pragmatică a analizei reci şi pertinente care te caracterizează.