Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Poliţiei Bihor, o tânără de 19 ani din Valea lui Mihai a fost agresată în noaptea de 24 spre 25 decembrie 2018, în jurul orei 2.20, pe strada Olimpiadei din Oradea, în apropierea intersecţiei cu strada Moldovei, scrie ebihoreanul.ro.
Prădătorul a fost identificat și prins de oamenii legii, care au constatat că se numește VILMOȘ POP, are 36 de ani și a mai fost adus în fața legii de nenumărate ori pentru agresiuni sexuale. Mai rău, monstrul era proaspăt eliberat din închisoare, grație recursului compensatoriu. Condamnarea a încasat-o în 2015, când a încercat să violeze o adolescentă de 16 ani în cartierul Nufărul, faptă pentru care a fost pedepsit cu 1621 de zile de detenţie. Pedeapsa s-a scurtat, fiind eliberat în octombrie 2018.
"Venind din spate, acesta ar fi împins-o la perete şi ar fi atins-o în zonele intime", se arată în informare.
Poliţiştii l-au reţinut pe orădeanul de 36 de ani pentru 24 de ore, iar duminică, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, respectiv la Judecătoria Oradea, unde pe numele lui a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile. Astfel, el a fost încarcerat în Arestul Poliţiei Bihor.
Bărbatul are numeroase condamnări în ultimii ani, cel puţin 5 dintre acestea fiind pentru viol, tentativă de viol şi agresiune sexuală, la care se adaugă acuzaţii de tâlhărie şi furt.