MONDIALUL DIN FOTOLIU: Mizele finalei din "optimi"

Fotbalul e o parte din imaginea ţării, observă un politician francez, dintre cei care vor să afle săptămâna viitoare, de la ministrul sportului, Roselyne Bachelot, şi de la preşedintele federaţiei,Jean-Pierre Escalettes, ceea ce preşedintele Nicolas Sarkozy a înţeles deja de la fotbalistul Thierry Henry.

Uneori, de numele celui mai îndrăgit sport de pe mapamond se poate lega însă şi imaginea unui întreg continent. Din această perspectivă, încleştarea germano- engleză, programată mâine, poate deveni finala "optimilor" (confruntări ca Paraguay-Japonia şi Uruguay-Coreea de Sud nu trebuie, fireşte, subestimate, doar că nu implică vreo ţară de pe Bătrânul Continent): vechile rivale se bat pentru un loc în "sferturi", dar şi pentru imaginea Europei fotbalistice.

Având antrenori care nu rămâneau în funcţie nici dacă îşi apărau titlurile de campioni, respectiv vicecampioni ai lumii, italienii şi francezii au produs, prin derby-ul lor de la poarta de plecări a aeroportului, mai mult rău decât reiese din titlurile sumbre ale presei din cele două ţări.

Au ştirbit prestigiul şcolilor de fotbal europene, iar surpriza făcută de antrenorul slovac Weiss (considerat de brazilienii de la "O Globo" al treilea antipatic al Cupei Mondiale sud-africane, după Dunga şi Domenech) nu poate fi socotită o compensaţie. Iată de ce credem că pică în spinarea Germaniei şi a Angliei, ele însele restante în prima fază a competiţiei, sarcina de a restabili influenţa fotbalistică a celui mai important continent.

Un meci straşnic, în care neamţul Schweinsteiger şi englezul Rooney ne-ar arăta de ce au devenit superstaruri mondiale, ar schimba şi gustul amar lăsat de "cavalerii ruşinii" din Italia sau de "greviştii" din Franţa.

Există însă şi o condiţie pentru toate acestea - ca duelul anglogerman din teren să fie mai interesant decât cel pe care presa colorată din ambele ţări l-a şi început, din momentul în care "ţintarul" întrecerii şi jocul rezultatelor le-a împerecheat. Aţi văzut, probabil, că şi cineva având reputaţia de persoană echilibrată, fosta legendă fotbalistică Franz Beckenbauer, i-a făcut "arşi", epuizaţi şi chiar proşti pe englezi, în coloanele populistei publicaţii "Bild". Replica insularilor nu s-a lăsat deloc aşteptată.

"Daily Mail" a izbutit ieri performanţa de a-i speria până şi pe cititorii fideli cu un articol xenofob! Să spui că Germania e o Polonie, Turcie sau Brazilie deghizată şi că un "11" din naţionala nemţilor n-ar fi primit acum un deceniu nici măcar cetăţenie e mai mult decât dispreţ la adresa "Generaţiei M" (de la multicultural): e un mod jalnic de a admite că Germania are mai mare succes în fotbal la scară istorică.

Enunţul sună bine numai în familiile bigote în care copiii află despre nemţi doar clişee din război şi din fotbal! În aceste condiţii, miza meciului dintre cele două mari reprezentante ale sportului european trebuie să fie un joc inventat de englezi, perfecţionat de nemţi şi câştigat de fotbalul care uneşte, nu de diferenţele care dezbină.