Statele Unite ale Americii au scăpat în Spania patru bombe atomice, dar despre dezastrul de acum 50 de ani nu ştiu foarte mulţi.
Bombardierele zburau câte 24 de ore în misiuni deasupra Atlanticului pentru a asigura SUA capacitatea nucleară. În timpul unei misiuni de rutină, s-a întâmplat nenorocirea de la Palomares (Andaluzia), conform dailymail.co.uk.
Patru bombe cu hidrogen au fost scăpate spre pământ şi dacă ar fi explodat, ar fi murit milioane de oameni. La 16 ianuarie 1966, şapte membri ai bombardierului B-52 decolau de la o bază din Carolina de Nord şi aveau să trăiască una dintre cele mai grele experienţe din viaţa lor.
Misiunea lor, numită Chrome Dome, avea ca scop o posibilă reacţie nucleară la adresa Uniunii Sovietice. Avioanele americane zburau non-stop 24 de ore, inclusiv de-a lungul coastei Italiei, după care se întorceau acasă.
Din cauza acestui aspect, bombardierul trebuia realimentat în aer de patru ori. În timpul unei asemenea manevre deasupra Spaniei, s-a întâmplat grozăvia.
Înainte de 10:30, echipajul din avionul de realimentare a observat că bombardierul se apropia cam repede. Cumva, cineva nu a fost atent şi s-a produs coliziunea. Avionul plin cu kerosen a luat foc, iar bombardierul grav avariat a început picajul spre pământ. Echipajul din B-52 s-a salvat cu ajutorul paraşutelor, dar bombele nucleare au căzut pe pământ cu o viteză incredibilă.
Din fericire, bombele nucleare nu au explodat. Nu toate. Au fost două, ai căror explozivi s-au activat, împrăştiind pe o distanţă considerabilă trei kilograme de plutoniu radioactiv 239. Aşa s-a scris o pagină de istorie ce putea fi ultima pentru Europa.