Manifestațiile organizate pe 9-10, fie de Ziua Victoriei, fie de Ziua Europei, au confirmat încă odată că, deși locuim în același stat, trăim, totuși, în țări diferite! Pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial importanța Zilei Victoriei este evidentă. Acel conflict a fost practic cel mai însemnat eveniment, unul determinativ, în viața lor, iar Uniunea Sovietică pentru care au luptat le este patrie. Dar veterani au rămas foarte puțini, pe când „victorioși” care n-au nicio legatură războiul sunt tot mai mulți.
Pentru aceștia, falnici purtători ai unei panglici cu denumirea furată de la altă panglică, Republica Moldova este RSSM, „apogeul” statalității moldovenești, și aparține lumii estice. Această lume estică are și ea mai multe denumiri, în dependență de anumite accente ideologice. Pentru unii este „lumea ortodoxă”, pentru alții „euroasiatică”, dar în esență aceasta a rămas ”lumea sovietică”.
De altfel, a spune despre o ”civilizație euroasiatică”, tinând cont de diferențele cultural-istorice majore dintre Europa și Asia, este precum ai spune „civilizație antarctico- ecuatorială”.De fapt, acest Orbis Sovieticumnu aparține nici Europei, nici Asiei, ci este o anomalie creată de bolșevici, bazată pe falsuri și teroare.
Și totuși, de 9 mai, drapelele sovietice au înroșit Chișinăul verde (fără conotația partinică de astăzi). Și dacă până nu demult URSS era doar o nostalgie pentru trecut, chiar Putin declarând că restabilirea sa este imposibilă. Atunci în contextul evenimentelor recente, și a noii expaniuni ruse, restabilirea Uniunii Sovietice, fie și într-o altă formă, a devenit un adevărat proiect politic.
Transnistria îndeobște trăiește încă în timpul vieții lui Stalin, iar Găgăuzia încearcă disperat să o urmeze. Chișinăul, într-o atmosferă similară, trăiește parcă în mai multe dimensiuni, pentru unii fiind ”oraș rusesc”, pentru alții ”românesc”, deși la începutul secolului XX era unul mai mult evreiesc decât rusesc ori moldovenesc..
De cealaltă parte stă o Moldovă europeană, care a fost ocupată de sovietici fără niciun drept în 1940, transformată în republică unională, și care a obținut independența în 1991 exact în urma colapsului imperiului bolșevic. Spiritul Declarației de Independență exprimă perfect aceste realități, cât și aspirațiile europene al Republicii Moldova. Această Moldovă nu și-a uitat istoria adevărată, identitatea românească și apartenența la o civilizație reală, cea europeană. Aceste valori au și stat la baza Moldovei independente, inserate în actul fondator al statului. Dar peste câțiva ani, prin eforturile foștilor nomenclaturiști ajunș mari democrați, Republica Moldova Declarației de Independență s-a transformat într-un RSSM 2, antiromânească, eurosceptică, și prinsă în tentaculele caracatiței moarte numită CSI.
O Moldovă reconciliată, unită și în același timp europeană, se încearcă a fi creată acum, și s-a vorbit intens despre asta pe 9 mai curent. Dar are prea puțini piloni pe care să se sprijine, și întâmpină o rezistența instinctivă înverșunată a diferitor grupuri. Doar cu integrarea europeană, nu o sa unești o societate îmărțită în tabere luptă (la moment doar o luptă politică), mai ales că pentru mulți chiar integrarea europeană și este răul absolut.Cu cât mai mult o parte a societății se îndreaptă spre UE, cu atât mai mult cealaltă se întoarce în URSS, iar statul s-a pomenit la răscrucea uniunilor.
Discursul despre integrarea europeană în paralel cu parteneriatul strategic rus, despre națiunea civică multietnică, seamănă mai mult a propagandă electorală pentru a culege voturi din toate părțile, și nu a proiect de stat ori național. Și nu trebuie uitate vestitele cuvinte biblice: “Nu poți sluji la doi stăpâni, și lui Dumnezeu și lui Mamona”…