Lumea a trecut printr-o perioadă fastă după încheierea războiului rece și până la resurgența Rusiei cu ambiții de putere globală care-și impune soluțiile și dorințele prin forța armelor.
Francis Fukuyama a vorbit despre sfârșitul istoriei și un mers global al tuturor statelor spre o globalizare pe model liberal democrat, am trăit o etapă de generozitate, solidaritate, spirit comunitar care a produs extinderea UE și a NATO pe baza principiilor și valorilor comune, dar și proiecte și planuri de asistență și sprijin față de vecinătatea celor două instituții occidentale, proiecte de parteneriat cu terțe spații pentru liberalizarea comerțului și libera circulație. Epoca s-a încheiat, vacanța s-a terminat, iar lansarea doctrinei Putin în 2003, retragerea Rusiei din Tratatul Forțelor Convenționale în Europa, în 2007 și războiul ruso-georgian în 2008, ulterior anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei urmată de intervenția militară în Siria a reamintit revenirea în realpolitik și a determinat reluarea cărților de geopolitică.
Nu e un fenomen care s-a petrecut doar în exteriorul lumii occidentale sau care a fost generat de evoluțiile externe și de context. Și Europa s-a schimbat, așa cum o face ciclic, și are o revenire la excepționalism și individualism, deci la soluții unilaterale care împing din nou spre naționalisme, populism, xenofobie, o percepție excepțională, supradimensionată, despre sine și una defăimătoare și de desconsiderare față de celălalt, față de alteritate. Un egoism politic care, dacă pe de o parte e explicabil din nevoia de echilibrare a pornirilor globaliste, umanitariste, altruiste, pe de altă parte împinge spre fenomene deloc de dorit.
Atât la nivelul Europei cât și peste Ocean, în Rusia care a dat tonul nevoi de măreție regăsită pentru orgoliul liderilor săi, așa cum se întâmplă și în alte colțuri ale lumii, unilateralismul, egoismul, excepționalismul, tendința de promovare a propriilor interese desconsiderându-le pe cele ale vecinului sau partenerului e prezentă tot mai mult. O dovedește chiar și numai prăbușirea interesului pentru structurile comunitare și ale deciziilor colective, unde se manifestă principiul egalității suverane a statelor în favoarea conclavurilor ad hoc și a negocierilor bilaterale între marile puteri.
Dar această pornire nu se repercutează doar asupra comportamentului statelor, ci și al regiunilor și structurilor substatale. E o recrudescență a separatismelor justificate egoist. Catalunia vrea independența pentru că nu vrea să mai plătească pentru restul Spaniei, așa cum Padania pe baza politicii Lega Nord își dorește să nu mai plătească pentru Mezzogiorno, sudul mai sărac al Italiei. Tot astfel și la nivel uman, valul de egoism, unilateralism și excepționalism, numit altfel pragmatism sau realism politic, naționalism sau revigorarea interesului național duc, de fapt la izolaționism și soluții individuale. Fiecare pentru sine, fiecare își caută propria propășire, și, în mod paradoxal, chiar națiunea, statul, suferă de lipsa solidarității și coeziunii societale la acest nivel.
O societate tot mai fragmentată, fractalizată, se oferă unor politicieni care nu mai știu să abordeze atâtea așteptări sofisticate ale grupurilor de elită, cu probleme individuale extrem de complexe și soluții ce reclamă nuanțe greu de abordat prin mesaje simple și care pot avea impact major. Rezultatul este victoria populismului cu idei forte și „tari”, care divid societatea și promovează opțiunea unei virtuale majorități strict pentru a atrage voturi, nu pentru a soluționa probleme.
Și astfel drumul acesta spre individualism și excepționalism ne aduce aminte de modelul Cain și Abel pomenit mai devreme. Cu cât scade preocuparea pentru Celălalt și crește exagerat preocuparea de Sine, în cazul fiecărui actor în parte, lumea e împinsă spre conflict. Spre război. Acesta poate izbucni din orice. Și cum în sistem există deja factori și actori recalcitranți, careși utilizează forța armată și acțiunile militare pentru a impune obținerea de obiective politice, avem atât ingredientele cât și posibilii declanșatori ai unei crize, care poate să cadă în conflict și să ducă la izbucnirea unor adevărate confruntări și războaie între terți.