Sfântul Onufrie cel Mare, fiu al unui demnitar persan, s-a născut în a doua jumătate a secolului IV în urma rugăciunilor fierbinţi ale părinţilor. De aceea, tatăl său îl închină Domnului, ducându-l la o mănăstire din Egipt, unde este crescut de călugări.
Onufrie pleacă în pustiu de tânăr, unde trăieşte într-o peşteră arătată de un sihastru bătrân, care îl vizitează o dată pe an. După moartea acestuia, Onufrie se nevoieşte singur timp de 70 de ani, în rugăciune şi luptând cu ispitele. După aceşti ani, călăuzit de un înger, Cuviosul Pafnutie cel Mare ajunge la grota lui Onufrie după 40 de zile de mers prin deşert. Acesta îi spune că Dumnezeu l-a adus pentru a-i îngropa trupul. Cei doi petrec noaptea în rugăciune, iar în zori Onufrie îşi dă duhul. Groapa îi este săpată de doi lei, iar Pafnutie se întoarce la mănăstirea sa, povestind fraţilor întâmplarea minunată.