În romanul său „O zi mai lungă decât veacul”, scriitorul Cinghiz Aitmatov reia o legendă kyrgyză despre soarta cumplită a prizonierilor de război. Pentru a-i transforma în sclavi perfecți, învingătorii îi supuneau unei torturi înfricoșătoare. Capul prizonierului era ras și înfășurat în pielea proaspăt jupuită de pe piciorul unei cămile. Apoi, cu mâinile legate și cu un „jug” de lemn la gât, ca să nu se poată elibera, prizonierul era abandonat câteva zile în deșert.
Sub soarele arzător, setea cumplită și pielea care îi strângea capul ca într-o menghină îi provocau suferințe atroce bietului om. Din cauza durerii, prizonierul trecea dincolo de pragul nebuniei, își uita complet trecutul, chiar și propriul nume, ajungând să-i fie supus ca un câine stăpânului său. Eroul cărții lui Aitmatov, Joleman, nu-și mai recunoaște nici mama, venită să-l salveze. O ucide fără să clipească la porunca stăpânului său. Acestor făpturi chinuite dincolo de puterea omenească de a rezista, Aitmatov le spune mankurți. Termenul a devenit celebru în spațiul fostei Uniuni Sovietice, mulți folosindu-l pentru a se referi la cei care, spălați pe creier de propaganda sovietică, au ajuns să-și uite identitatea națională. Nu v-am povestit legenda relatată de Aitmatov pentru a vorbi despre odiosul experment marxist care a fost Uniunea Sovietică. Din păcate, multe dintre politicile puse la punct în acel imperiul al răului sunt aplicate și în acest moment. Ca și comuniștii, globaliștii zilelor noastre au o adevărată obsesie pentru mutarea unor populații întregi și pentru formarea unui „om nou”, “eliberat” de orice solidaritate națională sau religioasă. Multe dintre conflictele, mai mult sau mai puțin înghețate, din republicile ex-sovietice au drept cauză aceste politici criminale. Din cauza acelorași politici, în Uniunea Europeană iau naștere germenii unor viitoare conflicte civile. Obsesia imigrației necontenite, a schimbării raportului demografic dintre popoarele europene și imigranți nu are alt rost decât să formeze o populație de mancurți, cu un coeficient de inteligență suficient de scăzut ca să poată fi manipulată de stăpânii financiari ai lumii. Altfel ce rost ar avea importul a milioane de oameni, în condițiile în care automatizarea și robotizarea fac să dispară milioane de locuri de muncă în fiecare deceniu? Desigur, noii mankurti nu mai sunt supuși niciunei torturi orientale. Ingineria socială a inventat metode științifice mult mai puțin dureroase. Acum totul se face într-un mod foarte plăcut, îndoctrinând bietele victime prin filme, divertisment și tot felul de alte născociri menite să glorifice individualismul, să dea naștere unor indivizi interesați doar de satisfacerea propriilor nevoi. Oricât de plină de satisfacții materiale și sexuale ar fi lumea în care trăim, din punct de vedere al libertății suntem însă la fel de dependenți de stăpânii noștri ca și iobagii. O explică perfect fosta eminență cenușie a lui Donald Trump, Steve Bannon, vorbind despre tinerii zilelor noastre. „Sunt mai bine hrăniți, mai bine îmbrăcați, în formă mai bună, au mai multe informații decât orice altă generație din istorie, dar cu toate acestea, sunt precum iobagii ruși ai secolului al XVIII-lea.” Din salariu nu pot economisi mai nimic, proprietățile sunt prea scumpe pentru a le cumpăra fără să se îndatoreze, iar pasul către antreprenoriat are sorți mici de izbândă fără capital, într-o piață suprareglementată, în care totul merge în favoarea corporațiilor. Nu au nimic și nici nu o să aibă, spune Bannon, convins că tinerii au să se trezească până la urmă și au să se scuture de vraja multiculturalismului, diversității și corectitudinii politice.