În ultima săptămână de viață, Nicolae Ceaușescu a decolat spre Iran, într-o vizită secretă. Cum în România începuse deja revoluția, zvonurile privind scopul acestei deplasări ciudate au tulburat mințile românilor
Misterul care a învăluit această vizită este risipit astăzi. Consemnăm, mai jos, opinia unui reputat istoric - Adrian Cioroianu.
„Nicolae Ceaușescu a plecat spre Iran în dimineața zilei de 18 decembrie 1989, lăsând-o la conducerea țării pe soția sa, Elena. Decolarea de la București a avut loc la ora 9.05, iar aterizarea la Teheran s-a produs la ora locală 12. Cel care-l primea acolo era președintele Iranului, Ahbar Hașemi Rafsanjani”, povestește Adrian Cioroianu în cartea „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor” (Editura Curtea Veche, 2013).
Ce anume l-a determinat pe Ceaușescu să plece în Iran tocmai când protestele de la Timișoara se soldaseră deja cu victime?
Milioane de dolari, trupe de mercenari sau înființarea unei bănci?
Istoricul Adrian Cioroianu încearcă să explice: „Pentru o mai bună înțelegere, trebuie spus că relațiile dintre România și Iran crescuseră mult după începutul anilor ’60: România comunizată exporta acolo utilaje și tractoare, iar Iranul dădea la schimb țiței, gaze și bumbac (...) Unii spun că la ultima vizită liderul român ar fi transportat la Teheran câteva lăzi cu lingouri de aur și mari sume în dolari. Alții cred că Ceaușescu i-ar fi cerut iranianului Rafsanjani trupe de mercenari care să-l ajute la reprimarea revoluției din România. Iar alții spun că motivul vizitei ar fi fost un plan prin care România, Iranul și alte țări cu rezerve monetare ar fi dorit să pună bazele unei bănci de dezvoltare, la concurență cu Banca Mondială sau cu Fondul Monetar Internațional”.
Care dintre aceste ipoteze este corectă? Miza reală a vizitei
Profesorul Adrian Cioroianu propune o altă variantă: „Adevărul e mai puțin spectaculos. Ceaușescu nu a dus cu el nici bani și nici lingouri, după cum nici nu a adus de acolo mercenari. Miza reală a vizitei e aproape banală. Iranianul Rafsanjani ajunsese președinte la Teheran în luna august a anului 1989 și niciun șef de stat nu se grăbise să-l viziteze. Drept care, în luna septembrie, a fost adresată o invitație către Nicolae Ceaușescu - care și el, la rândul său, nu prea mai era primit în nicio capitală importantă. În cele două zile ale vizitei, Ceaușescu și Rafsanjani au convenit ca România să exporte către Iran grâu, iar Teheranul să dea la schimb țiței și gaze. Ceaușescu era vizibil încordat și, foarte des, o suna la București pe soția sa Elena, pentru a-i cere detalii despre situația din țară”.
Istoricul Adrian Cioroianu a încheiat povestioara pe un ton amuzant: „După execuția soților Ceaușescu, a mai existat o victimă, iraniană de data aceasta. Este vorba despre ambasadorul Itanului la București, care a fost chemat la teheran și pedepsit (profesional) pentru că nu-i avertizase pe șefii săi despre cât de urât era Ceaușescu de români”.