Moartea fulgerătoare a liderului comunist Dej a stârnit rumoare în epoca totalitară. Se întâmpla în luna martie a anului 1965, așadar în urmă cu 52 de ani
„România primăverii anului 1965 era, din multe puncte de vedere, cu totul alta decât România anului 1945, atunci când Gheorghiu-Dej devenise cel mai important om din statul român. Cariera de lider a lui Dej este o adevărată lecție de politică: el a început în 1945 prin a fi un dictator regional după modelul lui Stalin și și-a înlăturat fără milă toți potențialii adversari din interiorul țării și chiar din propriul partid. Totuși, 20 de ani mai târziu, în 1965, el a sfârșit prin a fi un conducător național care se bucura – în România și chiar în lume – de o popularitate în creștere. (...) Dej avea o reală putere de muncă și, după modelul muncitoresc din anii ’30, el era un mare fumător - țigările Viceroy fiind cele pe care le aprecia cel mai mult, chiar dacă ele nu se găseau în tutungeriile României comuniste”, povestește istoricul Adrian Cioroianu.
Cancer generalizat – vestea a căzut ca un trăsnet!
„Gheorghe Gheorghiu-Dej era cunoscut a avea o constituție solidă și cum presa comunizată nu excela în transparență, vestea bolii sale a apărut ca un trăsnet. Primul buletin medical, datat 17 martie 1965 și semnat de mai mulți medici români, a apărut în Scânteia de a doua zi, pe 18 martie. Dar imediat, pe 19 martie 1965, Gheorghiu-Dej a încetat din viață, în urma unui cancer generalizat. Iar pe 20 martie, tot ziarul Scânteia spunea că semnele bolii apăruseră „în a doua jumătate a lunii ianuarie”, consemnează, în continuare, Adrian Cioroianu.
Devenise prea naționalist și nu mai asculta de Moscova. Ipoteza 1: iradiat la Varșovia
„Tocmai această precizare a dat naștere la speculații; imediat a început să se vorbească de faptul că Gheorghiu-Dej ar fi putut fi iradiat de sovietici. Într-adevăr, în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 1965, Dej și o delegație de comuniști români plecaseră cu trenul din gara Băneasa spre capitala Poloniei, la o întrunire a Tratatului de la Varșovia. (...) Delegația condusă de Dej s-a întors în țară în ziua de vineri 22 ianuarie, iar peste doar câteva săptămâni, într-o apariție televizată din 5 martie, Dej era tras la față și livid. Două săptămâni mai târziu se stingea din viață”, rememorează Adrian Cioroianu.
Ipoteza 2: floarea de mină radioactivă care l-a iradiat mulți ani la rând
„Unul dintre primele zvonuri care au apărut imediat spune că Gheorghiu ar fi putut fi iradiat la Varșovia, de sovieticii care ar fi dorit să scape de el pentru că Dej devenise prea naționalist și nu mai asculta de Moscova. (...) O altă ipoteză spune că Dej primise, cândva în anii ’50, o floare de mină de la o exploatare minieră din Munții Apuseni. Neștiind că acea bucată de rocă era radioactivă, Gheorghiu-Dej ar fi pus-o într-o vitrină din spatele biroului său de lucru – astfel încât acea rocă radioactivă l-ar fi iradiat lent, vreme de ani întregi”, relatează istoricul Adrian Cioroianu.
„În fine, cea mai banală dintre ipoteze spune că moartea lui Dej s-a datorat pur și simplu stilului său de viață destul de dezordonat, cu mese luate după căderea serii și cu multe țigări de-a lungul zilei. Evident, aceste speculații vor continua. Probabil că numai o analiză a rămășițelor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ne-ar putea lămuri – dacă urmașii săi ar dori acest lucru”, a concluzionat Adrian Cioroianu.
Astfel de povestioare au fost strânse de istoricul Adrian Cioroianu într-o carte apărută la Editura Curtea Veche, în anul 2013, carte intitulată - Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor.