România nu poate trăi în lumină. E împinsă tot mai spre beznă. De aceea, e conştientă că n-are pe unde scoate cămaşa… Dar ştiţi de ce nu are pe unde s-o scoată?
Simplu: pentru că nici nu are cămaşă. Românul şi-a furat-o singur, într-o noapte, cândva, în străvechimea vechimii, pe când taica Dragoş alerga zimbrul de-l trecuseră toate năduşelile. Deci, a intrat pâş-pâş pe fereastră în odaia în care dormea, a făcut câţiva paşi şi harşt! a înşfăcat cămaşa de pe el însuşi. Apoi,…tuleo! P-aci ţi-e calea. Ochii pe kilometru. La o parte, iepure, că te calc pe coadă! Aşa a rămas poporul român fără cămaşă, în urma furtului propriu.
Serviciile s-au simţit (şi se simt din ce în ce mai tare!) lansând zvonul că, nici vorbă, nu şi-a furat-o el însuşi (cum să şi-o fure singur?!). Dar nici că i-ar fi fost furată n-au zis. N-au zis nimic. De aceea, facem cu greu faţă unui paradox. Departamentul de îndreptare pe nicovală a Adevărului – am convingerea că există un astfel de departament – din cadrul Serviciilor insistă pe faptul că, nu numai că nu i-a fost furată cămaşa românului, dar că, dimpotrivă, românul are pe el o groază de hanţe, de corcoaţe şi că e blindat la toate intemperiile.
În timp ce realitatea „pe teren” este cu totul alta! Românul, de fapt, e golaş ca cum(sic!) l-a făcut mă-sa. Şi aşa umblă peste tot. Şi pe Valea Oltului, şi la arat, şi la Bruxelles, şi la vot, şi la mall, şi la decorări, şi la bufet, şi la conferinţe, şi în goană, şi-n Florida, şi la traversare, şi-n avion, şi de-a latul ţării, şi de-a lungul ei. Gol-puşcă (puşchea pe limbă!)… Aşa că, unde săşi mai puie arginţii?! Cum, care arginţi?! Cei pe care i-a încasat, ca să-şi ţină gura.
A început campania electorală. Într- o atmosferă previzibilă de veselie astenică şi de entuziasm prudent, ţara e zgâriată conştiincios, pe toată faţa, de lozincile candidaţilor. Practic, fiecare centimetru pătrat de pământ românesc zemuieşte de promisiuni, înţelegeri, juruinţe, asigurări, angajamente, obligaţii, garanţii şi făgăduieli.
Dar, în mod mişelesc, un singur lucru nu promite nimeni: să deztăinuiască două mistere ale istoriei recente. Lovitura de stat din decembrie 1989 şi mineriada din 13-15 iunie 1990. „Atunci când vom şti responsabilii – spunea Traian Băsescu – atunci când vom avea răspunsuri la aceste două taine, vom şti şi de ce ne-a mers rău”. Dar nu există interes să se afle de ce ne-a mers rău, din simplul motiv că unora le merge bine.
Astfel că, avem-n-avem-treabă, mişelia continuă. Cu scrâşnet, dans şi nevoie bună…