În intervenția sa în conferința internațională „Gândirea Militară Românească”, Mircea Geoană a vorbit despre România și despre cum țara noastră este considerată un aliat apreciat al NATO, cu o contribuție semnificativă la securitatea comună. El a trasat și cele mai mari amenințări ale Rusiei.
Mircea Geoană a făcut trimitere și la Mărea Negră, precizând că atitudinea Rusiei cu privire la această regiune, pune în alertă forțele NATO, deoarece afectează securitatea Alianței.
Comportamentul Rusiei afectează securitatea NATO
„Regiunea Mării Negre a fost punctul de interes, bastionul şi platforma de lansare a agresiunilor ruse care s-au acumulat până la războiul de azi. Comportamentul iresponsabil şi ostil al Rusiei în regiunea extinsă a Mării Negre afectează profund securitatea Alianţei”, a susținut secretarul adjunct al NATO în intervenția sa.
El a continuat și a precizat că Rusia a folosit toate instrumentele tradiționale și hibride în lupta sa, precum conflictele îngheţate, folosirea forţei militare, impunerea de restricţii repetate ale libertăţii de navigaţie sau atacuri privind securitatea cibernetică.
„A transformat părţi din Marea Neagră într-un teritoriu de război. Deci, ce se întâmplă în Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră”, a completat Geoană.
Alianța nu va fi intimidată sau descurajată de agresiunea Rusiei
În continuare, Geoană a vorbit despre retragerea rușilor din Herson și despre cum această acțiune demonstrează curajul pe care trupele ucrainene îl au pentru a-și apăra țara.
În acest context, Putin alege să reacționeze cu mai multe atacuri asupra civililor și infrastructurii din Ucraina și tocmai de aceea este nevoie ca NATO și aliații săi să își păstreze susținerea pentru această țară.
„NATO nu va fi intimidată sau descurajată. Vom susţine dreptul Ucrainei la autoapărare atât cât este nevoie. În acelaşi timp, continuăm să ne consolidăm apărarea proprie, pentru a păstra teritoriul aliat şi cei un miliard de cetăţeni ai noştri în siguranţă”, a explicat Mircea Geoană.
El a mulțumit apoi României pentru că a făcut posibile condițiile pentru transportul de cereale ucrainene prin porturile şi prin traversarea teritoriului său.
Potrivit acestuia, prezenţa aliată consolidată din ţara noastră are un mesaj clar: „Suntem aici să apărăm România şi fiecare centimetru de sol aliat”, potrivit știripesurse.ro.