Sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a discutat despre procesul electoral la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului. În cadrul discursului său a făcut o serie de afirmații dure și despre modul în care România evoluează.
Mircea Geoană: „Sistemul de vot din România e cel mai primitiv”
Mircea Geoană consideră că România are un sistem „primitiv” de vot, în comparație cu celelaltă țări din Europa.
„Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa. Nu există ţară în Europa în care să ai buletine de vot care să nu fie înseriate, să nu ştii cine le-a tipărit şi, automat, de multe ori să nu ştii cine le numără.
Implicarea în viaţa cetăţii, schimbarea în bine a destinului naţiunii noastre nu se face doar prin participarea la vot. Se face prin implicare şi presiune pusă permanent pe decidentul politic. Pentru că, dacă l-ai votat pe X sau pe Y sau pe Z, indiferent de preferinţa ta politică, în clipa în care tu ai pus ştampila”, a declarat Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO susține că România „nu poate să democratizeze votul”
Declarațiile lui Mircea Geoană nu s-au oprit însă aici. Din punctul său de vedere, țara noastră „nu vrea sau nu poate – de obicei este o combinaţie dintre cele două – nici nu vrea şi nici nu poate să democratizeze în profunzime votul. „Vot prin corespondenţă, vot electronic… ce e asta? Nu ştiu să protejez datele? Hai să fim serioşi, avem IT-işti printre cei mai buni din lume”, a completat oficialul.
El a încurajat participanții să își tragă constant la răspundere reprezentanții.
„Problema este că după ce ai ales pe cineva, obligaţia şi responsabilitatea ta nu se transferă pe umerii celui sau celei pe care l-ai votat. (…) Trageţi-i la răspundere, întrebaţi-i unde se cheltuiesc banii, faceţi petiţii”, a spus Geoană.
Ce hotărâre a luat Mircea Geoană pentru prezidențiale
În urma comentariilor din ultimele zile făcute de Marcel Ciolacu, referitoare la posibila candidatură a lui Mircea Geoană la prezidențiale, acesta din urmă a punctat că momentan trebuie să își încheie sarcinile pe care le are de îndeplinit în funcția actuală. Totodată a spus că niciodată nu a amestecat funcția din prezent și viitorul său politic.
„Faptul că un lider politic important la nivel NATO sau național își face treaba serios cum o fac aici la NATO nicio secundă nu a amestecat cele două paliere. Am o treabă de făcut la NATO suntem o echipă care pregătește un summit decisiv pentru viitorul alianței, nu amestecăm lucrurile deloc. Dacă cineva consideră că aparițiile mele publice indică și altceva asta e problema dânșilor, nu este problema mea. (...)
Să se relaxeze pentru că atunci când mă voi hotărî o voi face explicit, oficial și neechivoc, iar până atunci am o treabă de făcut la NATO pe care o voi face fără abnegație și cu aceeași energie cu care am făcut-o în ultimii cinci ani de zile”, a declarat Mircea Geoană la Europa FM.
Totodată, Mircea Geoană a precizat că politica extrernă nu are o influență asupra politicii interne și că românii vor fi cei care își vor alege viitorul conducător.
„Nu cineva de afară decide pe cine vor alege românii. E o decizie pe care pe aceștia au toată libertatea să o facă. Ideea că există binecuvântări de afară sau că există forme subterane de susținere acest lucru efectiv nu corespunde realității. Că cineva e mai cunoscut, apreciat, influent, că face dintr-o echipă de leadership global, acest lucru este evident, dar vreau să descurajez și nu sunt puțini care consideră că destinul României se hotărăște de afară. România este influențată de ce se întâmplă în lume și în mod evident românii și româncele vor vota”.