Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat că este un moment destul de complicat al acestui război că NATO trebuie să joace un rol de coordonare mai pronunţat în sprijinirea Ucrainei. El a spus că a fost prea optimist lunile trecute.
Este un moment complicat al războiului din Ucraina
„Este un moment destul de complicat al acestui război. Dar n-aş vrea să ne repezim în concluzii foarte defetiste, pentru că am fost şi foarte optimişti, poate prea optimişti, acum câteva luni de zile. Acum apar voci care sunt foarte defetiste. Ceea ce facem noi la NATO, secretarul general, eu, echipa noastră de conducere, este acela de a mobiliza toate resursele disponibile ale aliaţilor care asigură 99% din tot ce primeşte Ucraina pentru acest război, provine din statele NATO.
Statele Unite cam 50% din acest ajutor. Sperăm din toată inima şi sunt semnale din partea speaker-ului Camerei Reprezentanţilor că legea cu privire la sprijinul financiar pentru Ucraina, să treacă şi de Camera Reprezentanţilor, a trecut cu o mare majoritate şi de Senat”, a declarat Geoană.
Mircea Geoană, despre planurile NATO
El a mai spus că NATO trebuie să joace un rol de coordonare mai pronunţat în sprijinirea Ucrainei și să fie atentă la riscul de escaladare al războiului.
„Noi spunem un lucru foarte simplu. NATO trebuie să joace un rol de coordonare mai pronunţat în sprijinirea Ucrainei. Fără să devină parte în război, suntem foarte atenţi la riscul de escaladare, suntem foarte atenţi la această zonă de delimitare între sprijin pentru Ucraina, legitim şi necesar, şi escaladarea unui război deja păcătos într-un război şi mai mare între NATO şi RUSIA. Prounerea noastră este una foarte simplă, să avem o misiune a NATO, sau o formă de coordonare a NATO, care să ajute pe ucraneni şi cu coordonarea sprijinului pentru război, dar mai ales pentru transformarea armatei ucranene într-o armată interoperabilă cu noi, făcându-i astfel, mai pregătiţi, atunci când vom avea condiţiile politice reunite, să-i putem primi în familia noastră euroatlantică şi europeană”, a explicat secretarul general adjunct al NATO.
NATO face deja multe pentru ucraineni
Geoană a adăugat că NATO face foarte multe pentru ucraineni.
„Fondul este doar un instrument. Miezul propunerii noastre este acela de a avea o misiune de coordonare care să asigure aceste funcţiuni foarte, foarte importante. Noi deja facem destul de multe ca NATO pentru ucraineni. Sunt foarte multe mecanisme de sprijin, Rammstein, formule de aliaţi pe diverse configuraţii cu geometrie variabilă care fac acest lucru, dar ele în continuare sunt ad hoc. Şi atunci, venind la NATO cu inclusiv cu o cotă de participare la bugetele NATO, avem o cotă foarte clară, americanii 16%, românii nu ştiu cât la sută, este foarte clar şi predictibil.
Deci aducem predictibilitate, coerenţă şi un element suplimentar acum, pentru că e nevoie de bani mai mulţi, fondul pe care îl propunem noi este un fond în care sperăm să fie bani proaspeţi, nu spuneam că aliaţii nu fac un efort deosebit, dar aveau nevoie de bani poate şi mai mulţi”, a mai transmis Mircea Geoană.
Mircea Geoană speră ca situația să nu se înrăutățească
Acesta a mai spus că Rusia a început un război împotriva Occidentului, chiar dacă NATO a încercat să aibă o relație civilizată cu Putin. El speră ca situația să nu se înrăutățească.
„Rusia are o maşinărie de propagandă care din disperare de cauză sau din nevoia de supravieţuire a acestui regim politic, a transformat războiul cu, între ghilimele, naziştii de ucraineni, de acum câteva luni de zile, într-un război împotriva Occidentului. America este de vină, NATO este de vină, Europa este de vină, Occidentul este de vină. Pentru că au nevoie de un adversar care să justifice în faţa poporului lor cele 350.000 de militari ruşi care până acum s-au prăpădit sau au fost schilodiţi în acest război. 350.000 de oameni morţi.
Au nevoie să comunice un duşman atât de mare. Şi mai este şi o chestiune. Există o amintire, probabil, din propaganda sovietică împotriva NATO în timpul Războiului Rece. Este relativ uşor de reactivat chestiunea cu naziştii din Al Doilea Război Mondial, chestiunea cu Occidentul decadent şi care vrea distrugerea Rusiei, niciodată. E o ţară importantă, o ţară cu care ne-am dorit din inimă să avem o relaţie măcar predictibilă. Au ales o cale a confruntării cu noi, dar la NATO, secretarul general şi cu mine şi toţi aliaţii suntem foarte atenţi la această linie fină de demarcaţie între sprijinirea Ucrainei şi, Doamne fereşte, un război şi mai amplu”, a explicat Mircea Geoană, potrivit News.