Mioara Avram - Doamna Limbii Române. Cum a reușit marea lingvistă să educe generații întregi de români pentru a citi și a scrie corect românește?
Mioara Avram - Doamna Limbii Române. Cum a reușit marea lingvistă să educe generații întregi de români pentru a citi și a scrie corect românește?
Cu toții am studiat manualele de gramatică și lucrările de specialitate ale acestei discipline. Astfel, am putut afla că aproape tot ce a însemnat știința gramaticii românești, în special normele ortografiei române, se leagă de numele marii profesoare Mioara Avram.
Mioara Grigorescu s-a născut la 4 februarie1932, în Tulcea. Mama sa, Măndița Grigorescu era profesoară de limba română. În 1949, a absolvit Liceul Mixt din Tulcea, după care s-a înscris la Universitatea din București, Facultatea de Filologie pe care a absolvit-o în anul 1953.
Mioara Avram - o viață la Institutului de Lingvistică ”Iorgu Iordan”„ al Academiei Române
În studenție, s-a implicat în cercetare, alăturându-se Institutului de Lingvistică ”Iorgu Iordan„ al Academiei Române, unde lucrau nume grele: Alexandru Graur, Laura Vasiliu. Grație meritelor sale, a fost cooptată în acest Institut în calitate de cercetător. În 1955, a efectuat un stagiu de pregătire în Uniunea Sovietică.
În anul 1960, și-a publicat teza de doctorat susținută în 1959, Evoluția subordonării circumstanțiale cu elemente conjuncționale în limba română.
În 1966, a efectuat un stagiu de cercetare în Cehoslovacia, apoi, în 1969 și în 1973, în Franța.
Mioara Grigorescu s-a căsătorit cu speciaistul în fonetică și etimologie Andrei Avram. Familia Avram a avut trei fii: Alexandru, profesor universitar de Istorie Antică, epigrafist de renume mondial, Andrei și Petru.
A devenit șefa sectorului Gramatică din Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan„ al Academiei Române. A fost membră a numeroase foruri științifice naționale și internaționale.
Mioara Avram - opoziție față de așa zisa limbă moldovenească
Profesorul Mioara Avram s-a opus în 1992-1993 reformei ortografice prin care s-a impus scrierea cu ”â” în interiorul cuvintelor și a înlocuirii lui ”sînt” cu ”sunt”. S-a opus cu vehemență introducerii conceptului de ”limbă moldovenească”. Din cauza corectitudinii deosebite și intransigenței proverbiale, ea a refuzat compromisurile, neprimind onoruri oficiale, după 1993.
S-a pensionat în anul 1999, continuând să cerceteze, fiind angajată cu jumătate de normă la Academia Română. A activat ca profesor universitar, a susținut conferințe publice și la radio, despre importanța ortografiei, a semnat numeroase lucrări de specialitate: 10 volume și peste 200 de articole, comunicări, studii etc.
S-a stins, în plină putere creatoare, la 12 iulie 2004, în București.