Pe 21 mai anul trecut, de praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena, atunci când procesiunea cu moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu – de comemorare a 300 de ani a martiriului său - a trecut prin dreptul biserici Zlătari, de pe Calea Victoriei, din București, o icoană cu cei șase sfinți martiri a început să izvorască mir.
În popor se spune că o minune durează trei zile. Adevărul este că o minune adevărată poate dura o veșnicie sau o clipă. Ce s-a petrecut anul trecut cu icoana Sfinților Brâncoveni, de la biserica Zlătari, a durat doar o singură zi. Părintele Emil Cărămizaru, parohul bisericii Sfântul Gheorghe-Nou, de la Kilometru Zero al României, lăcaș păstrător al sfintelor moaște brâncovenești ne povestește: „În timp ce racla cu moaștele Marelui Martir, Voievod și Sfânt Constantin Brâncoveanu trecea prin fața bisericii Zlătari, după mărturia sutelor de credincioși aflați în preajma icoanei litografiate a Sfinților Brâncoveni, din aceasta a început să izvorască mir! Cred că a fost o binecuvântare și o chemare la credință pentru întreg poporul român. La 300 de ani de la martiriul lor, Sfinții Brâncoveni ne-au arătat că ne sunt sprijin peste veacuri!”. Părintele Cărămizaru a mai menționat: „Mirul a izvorât din dreptul gâturilor. Și se știe că ei au fost decapitați de turci pentru credința lor!”.
La ceas de vecernie, şiroaie de mir se prelingeau de pe chipurile sfinte
Preotul Nicolae Dascălu, parohul biserici Zlătari ne reamintește și el, după un an, ce s-a întâmplat în timpul procesiunii, la care au participat 15.000 de credincioși peste o mie de preoți: „Acum un an, după Sfânta Liturghie, în ziua de sărbătoare a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, un grup de enoriaşi fideli de la Zlătari, tineri de toate vârstele, au rămas în sfântul locaş, ca să pregătească întâmpinarea procesiunii. S-au rânduit în pridvor, pe la orele 15, cu icoana Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian şi cu icoana Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca să admire procesiunea de clerici şi mireni şi să salute cu evlavie trecerea moaştelor Sfântului Voievod Constantin pe Calea Victoriei. Odată cu trecerea raclei prin faţa bisericii Zlătari, o mireasmă binefăcătoare de mir a învăluit icoana Sfinţilor Brâncoveni din pridvorul sfântului locaş şi a cuprins pe toţi pelerinii din apropiere. O mână nevăzută purtase în chip minunat pe Calea Victoriei semnele sensibile ale harului mângâietor. La ceas de vecernie, şiroaie de mir se prelingeau de pe chipurile sfinte ale martirilor din icoană. O icoană simplă, uşoară ca un fulg, dar pregătită cu smerenie şi iubire pentru o întâlnire aşteptată de trei secole. Cu sufletele încărcate de lumină, creştinii au dus icoana în Sfântul Altar. A fost doar întâmplare, a fost minune trimisă de la Dumnezeu spre încredinţarea noastră şi întărire în virtuţile creştine? Doar Domnul ştie pe deplin şi cursul anilor şi inimile oamenilor… Nouă ni se cuvine a pleca, iar şi iar, genunchii la icoana Sfinţilor Brâncoveni şi să rostim: „Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credinţă bine v-aţi nevoit!”
Însuși Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, după ce a analizat evenimentul, a spus: „A fost o binecuvântare pentru pelerini!”. Astăzi, credincioșii se pot închina la icoana cu urmele lăsate de mir, la locul ei din biserica Zlătari, de pe Calea Victoriei, din Capitală.