Ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea, este acuzat că promovează teoriile staliniste. Presa de la Chișinău a taxat o remarcă a acestuia dintr-un discurs susținut la București, cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o cu omologul său Petre Daea. Vladimir Bolea a vorbit despre două popoare, român și moldovean, așa cum sunt prezentate de propaganda comunistă.
Vladimir Bolea a fost desemnat în guvernul de la Chișinău de Partidul Acțiune și Solidaritate, din care face parte. El a preluat portofoliul de la ministerul Agriculturii în cabinetul condus de Natalia Gavriliță. În această calitate, ministrul agriculturii de la Chișinău a întreprins o vizită la București, zilele trecute, în cadrul căreia a avut mai multe întrevederi oficiale. La una dintre acestea, cu omologul său Petre Daea, oficialul de peste Prut a vorbit despre două popoare, român și moldovean, care au preferințe alimentare comune.
„Ambele popoare au preferințe alimentare comune, iar participarea la evenimente de profil poate genera o emoție a cunoașterii ce conduce la o relație bilaterală de durată”, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Vladimir Bolea.
Totodată, politicianul a ținut să sublinieze că autoritățile din Republica Moldova promovează interconectarea economică a Republicii Moldova cu România. Declarațiile sale au stârnit indignarea presei de la Chișinău care consideră că Vladimir Bolea este un adept al teoriilor propagandistice de tip stalinist – comunist. De altfel, atrag atenția jurnaliștii Bolea nu este singurul fruntaș din PAS care susține astfel de teorii. Un alt oficial al acestei formațiuni politice, M. Popșoi afirma, în campania electorală din 2021, că în Republica Moldova locuiesc cetățeni de etnie română și … moldovenească.
Vladimir Bolea a absolvit Școala Superioară Militară Politică de Apărare Antiaeriană din Leningrad (Sankt Petersburg). Iar ceea ce a învățat în școală l-a marcat pe politicianul PAS, dovadă că promovează teoria teoria stalinistă privind „cele două popoare” din România și Moldova, după cum relatează publicația Timpul de Moldova.
Vladimir Bolea în vizită la guvern
Ministrul Agriculturii din Republica Moldov, Vladimir Bolea, s-a aflat, zilele acestea, în România, într-o vizită oficială. El a fost primit joi, la Palatul Victoria, de premierul Nicolae Ciucă. Cei doi au discutat despre problemele de aprovizionare cu produse agricole și alimente, generate de războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
Premierul a transmis disponibilitatea Guvernului român de a oferi întregul sprijin pentru a gestiona procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Nicolae Ciucă și-a oferit susținerea inclusiv în agricultură.
Totodată, prim-ministrul României a dat asigurări de întreaga deschidere pentru susținerea agricultorilor și fermierilor moldoveni, afectați de embargoul impus de Rusia. Aceștia vor beneficia de accesul la piața Uniunii Europene. Cu aceeași ocazie, au fost abordate și noi soluții de a procesa produse alimentare ale fermierilor români în Republica Moldova.