Vasile Dîncu și-a prezentat demisia din fruntea MApN după 10 zile de la o mare achiziție. Ministerul Apărării a cheltuit 80 de milioane de euro pentru reconstruirea unei unități militare.
Fostul lider MApN a intrat pe lista neagră a prim-ministrului după ce a făcut o serie de declarații privind războiul din Ucraina. Vasile Dîncu a susținut că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”. Ulterior, la scurt timp după afirmația făcută, și-a prezentat de demisia. Cu doar 10 zile înaintea deciziei, Ministerul Apărării a anunțat că s-a realizat o achiziție destul de costisitoare pentru statul român.
Ministerul Apărării a cheltuit 80 de milioane de euro pentru reconstrucția unei unități militare. Contractul se întinde pe o perioadă de 66 de luni, încheiat cu firma STRABAG. Compania se va ocupa de demararea lucrărilor pentru unitatea militară din județul Giurgiu. Achiziția făcută de minister este cea mai mare la nivel intern făcută de MApN în ultimii ani.
De ce a decis Ministerul Apărării să facă achiziția de 80 de milioane de euro
Motivul invocat de Ministerul Apărării este nevoia de a „combate cu succes potențialele amenințări aeriene specifice războiului”. Așadar, ministerul a decis că infrastructura trebuie modernizată pentru a fi în conformitate cu normele actuale. În urma proiectului, vor fi amenajate 18 obiecte de investiție, se arată în hotărârea de Guvern.
Este vorba de amenajarea unui teren, realizarea unei incintă. De asemenea, va fi construit și un S.I.S.O.M., sistem integrat de securitate la obiectiv militar. În hotărâre se mai arată că va mai fi făcută o zonă de protecție a incintei, se vor asigura utilitățile cazărmii și a rețelelor de utilități și comunicații. În plus, vor fi realizate o zonă administrativă, zonă socială, zonă sport, trei zone operaționale, un parc auto și facilități conexe, pavilioane depozitare, magazie materiale periculoase, drumuri și platforme. De asemenea, se va acorda atenție și amenajării peisagistice, notează Prosport.ro.
Hotărârea de Guvern a fost luată pe 14 octombrie. Vasile Dîncu și-a depus demisia pe 24 octombrie. În locul său, președintele Klaus Iohannis l-a numit interimar la conducerea Ministerului Apărării pe Nicolae Ciucă.