Păi şi naşul prezidenţial şi finul guvernamental au afirmat că este vorba de un guvern de tehnocraţi făcut de mânuţa nominalizatului. Mai mult chiar, l-am auzit în discursul final – dar nu prima oară – pe Dacian Cioloş afirmând cu emfază că a ales pentru guvernul său pe cei mai buni tehnocraţi.
Las deoparte chestia asta cu cei mai buni, lucru imposibil de stabilit de dl Cioloş în câteva zile, după cum ar fi extrem de greu de stabilit în mult mai multe zile, de echipe profesioniste (relativismul unei astfel de declaraţii ne duce însă către zona naivităţilor lingvistice ale unui personaj mai degrabă tehnic, dar şi spre limbajul lozincard de dinainte de 1990, când întotdeauna erau aleşi cei mai buni dintre cei buni).
Bâlbâit:
- nominalizări şi retrageri de candidaţi ca într-un serial de telenovelă;
- program de guvernare de acelaşi tip telenovela făcut, refăcut, depus şi retras de la parlament în episoade, dintre care ultimul chiar în ziua votului;
- greşeli elementare pentru personaje cu o aşa de bună cunoaştere a UE, şi pentru nişte candidaţi cu aşa cv-uri, cum ar fi: renegocierea MTO (MTO sau obiectivul bugetar pe termen mediu este un indicator care măsoara echilibrul bugetar structural al unei ţări la un anumit moment. El este asumat prin programul de convergenta pe care fiecare stat membru UE il redacteaza si il trimite Comsiei Europene, in conformitate cu cerintele Pactului de stabilitate si de crestere semnat şi de România), care nu poate fi renegociat; schimbarea Constituţiei de către guvern (???), sau schimbarea legilor electorale în ultimul an dinaintea alegerilor, la fel de imposibile;
- un program final care nu conţine mai nimic concret (spune dl Cioloş că urmează a se consulta cu colegii săi şi apoi cu parlamentul ), o sumă de enunţuri vagi, pălării croite din limbaj birocratic (într-o scriere fără diacritice, cu o punctuaţie specifică limbii engleze - de unde probabil că au fost copiate şi tradus) pentru ansambluri vaste de strategii şi măsuri posibile fără termene şi fără certitudini.
Măsluit:
Dar cum stăm cu guvernul de tehnocraţi, pe care, ne-a asigurat alesul preşedintelui, l-a însăilat de unul singur, într-un exerciţiu de figuri libere, fără ingerinţe, sau figuri impuse de la partide? Un răspuns ne dă preşedintele UDMR, Kelemen Humnor:
”Am constatat că PSD a rămas la guvernare în continuare, deci spatele pentru activitatea guvernamentală, pentru iniţiativele guvernului anul viitor, este asigurat. Cel mai puternic şi important minister, cel al Dezvoltării Regionale, condus de cea mai importantă persoană după cea a premierului, cu cel mai mare buget şi care controlează şi administraţiile, deconcentrate, prefecturi este şi rămâne la PSD, prin Vasile Dâncu. Cu tot respectul pentru el, este profesor, sociolog extraordinar de bun, dar este strategul lui Liviu Dragnea, a fost al lui Ponta, al lui Geoană, este un om de stânga, din Grupul de la Cluj, este pesedist, este social-democrat. Cred că din acest motiv, PSD rămâne în acest guvern în continuare”.
Şi Vasile Dâncu nu e singura figură din guvern din zona personajelor fermecate de magia politică a PSDului. Consistentă pare a fi şi prezenţa prietenilor, rudelor, cunoscuţilor unor consilieri prezidenţiali. Ştim, în mare şi cum au stat lucrurile cu PNL-ul. Şi, mai mult ca sigur, că şi UNPR-ul are un oscior pe undeva.
Mincinoşii şi fraierii
Din păcate, domnul Dacian Cioloş, probabil un bun specialist şi un dedicat funcţionar, porneşte la drum aplecat sub cocoaşa minciunii pe care tocmai a acceptat-o de la sistem. Ceea ce se întâmplă acum este, în realitate, o perpetuare a minciunii sub care s-a desfăşurat viaţa noastră politică, într-o piesă de teatru de prost gust în care noi suntem fraierii.
Domnul Iohannis, într-un elan tineresc ne-a promis la anunţarea nomnalizării sus-numitului, că începe o nouă eră, că totul va fi resetat, că prin acest om şi guvernul lui profesionalismul, dăruirea, responsabilitatea, cinstea vor reveni brusc şi amplu în politica noastră şi, de aici, în întreaga societate. Nu face pentru prima dată astfel de afirmaţii riscante. În urmă cu un an, după alegera sa, ne-a anunţat, printr-o declaraţie, care ţine fie de aroganţă, fie de naivitate tinerească, fie de puţina cunoaştere a firii umane (fie de o combinaţie a acestora), că din acel moment politica românească se resetează, că suntem la momentul Punct şi de la capăt. Hoţoman bătrân, hârşit prin porturi şi prin politică, Traian Băsescu i-a propus formula mult mai realistă: Punct şi virgulă şi continuarea cu o nouă etapă. Domnul Iohannis a refuzat-o demn, fără a părea că măcar a auzit-o, şi a trecut imperial. Şi iată că după un an, domnul Iohannis nu marchează cu nimic notabil deviza pe care şi-a şi ne-a propus-o. Trăim în acceaşi făţărnicie, ipocrizie, minciună. Iar momentul Guvernul Cioloş este unul din această ţesătură.
Guvernul nu este tehnocrat şi nu este făcut de domnul Cioloş. Nu era şi nu este posibil. Ar însemna să nu ţină seama de parlament, adică de partide. Ar însemna să aibă în mână nişte cărţi imposibile, sau la poarta parlamentului forţele speciale cu glonţul pe ţeavă. Ar însemna să trăim în altă realitate. Şi nu e aşa. Nimic din toate astea nu s-au întâmplat. Suntem tot în mizerabilul cotidian politic românesc care nu poate fi amputat brusc fără a risca pierderea întregului organism. Este, legal, logic să fie aşa, este realitatea. Dar oare era chiar aşa o problemă ca domnul Iohannis şi domnul Cioloş să vină şi să ne spună acest lucru. Să ne anunţe că astea fiind regulile, trebuie să joace după ele, altfel aruncă în aer şi ce a mai rămas din formula palidă numită democraţie? Să nu ne ia de proşti, ci să ne propună să fim parteneri? Să fie parteneri cu noi, nu cu partidele? Să conteze pe noi pentru a impune partidelor acestora bolnave de ticăloşie, dispreţ, hoţie, egoism atroce o schimbare reală? Să facem schimbarea împreună? Eu zic că puteau. Era un moment excepţional pentru asta, de un dramatism nemaiîntâlnit după 1990, cu o tragedie adâncă în spate, cu moarte şi furie, cu atâţia ochi pe lumea politică, cu atâta revoltă şi cu atâtea suflete pline de speranţă. Dar trebuiau să fie din alt aluat; un aluat care se găseşte tot mai rar în politică, şi nu numai în cea românească. Trebuiau să fie bărbaţi de stat.
O maşinăreală ca atâtea altele
Guvernul Cioloş nu este făcut de dl Cioloş. L-a primit în plic de la PSD, de la Iohannis şi de la PNL (poate a avut şi el voie la 1-2 nume). Aşa cum a primit şi câteva indicaţii valoroase cum ar fi, ca să amintesc doar două, menţinerea actualului aparat administrativ central şi din deconcetrate (90 % pesedist), sau renegocierea MTO pentru a acoperi minciuna stării înfloritoare în care se află România după guvernul Ponta. Vom trece, mai ales din 2017, prin seceta rezultată din aceată politică „binefăcătoare”, prin care banii au plecat către consum şi către hoţii din sistem şi nu către investiţii, sau au rămas ca surplus bugetar bun pentru pomeni electorale ale anului viitor. Bani morţi, care aduc pierderi nu dezvoltare.
Liviu Dragnea spune că PSD lasă în conturi 10 miliarde de euro. Dar ce sunt acești bani? Sunt blocarea investițiilor și lipsa de atragere a fondurilor europene (adică banii economiți de la cofinanțare) din ultimii aproape 2 ani, lipsa care ne scade PIB-ul potențial pe anii 2016 și (drastic) pe 2017.
Nu de 10 miliarde de euro avea economia nevoie : ci de autostrăzi, spitale, digitalizarea administrației etc – cu locurile de muncă aferente, care să mai primenească bugetele sociale.
Acești 10 miliarde sunt tocmai diferența de deficit potențial cu care depășim ținta pe 2016 și care se rostogolește – cu marjă de multiplicare – în 2017. Pentru fiecare miliard, din cele 10, pe care l-ar fi investit Victor Ponta, s-ar fi întors 3-5-7 miliarde – indice de multiplicare a investițiilor sau pur și simplu bani europeni. Acum multiplicarea funaționează invers: pentru fiecare miliard neivestit, zboară niște zeci bune de procente din deficitul structural peste țintă. (http://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-pentru-dacian-ciolos-de-10-miliarde-de-euro-mto-de-la-liviu-dragnea.html).
Este adevărat că în formula ultimă a programului renegocierea MTO-ului dispare. Dar cum a ajuns acolo? Cine a scris-o? Cine a aprobat-o? Nu e domnul Cioloş venit de la Bruxelles? Nu stă acolo de vreo 4-5 ani? Nu ştie nici el ce e cu MTO-ul? Sau nici nu avăzut-o pentru că programul era, după cum ziceam, venit în plic?
Nu bâlbele sunt imputabile, nu faptul că nu e un guvern technocrat, nu faptul că l-a primit în plic; toate acestea pot şi puteau fi înţelese şi acceptate dacă erau mărturisite. Şi în această mărturisire şi asumare publică ar fi stat cu adevărat puterea dlui şi guvernului Cioloş, care i-ar fi avut pe români alături şi care nu ar fi avut de dat socoteală decât acestora, nu fiarelor, care acum l-au înconjurat şi îl pun să joace cum vor ele. Bâlbele ne-au ajutat doar să înţelegem ce se întâmplă şi sunt, în final, omeneşti. Imputabile sunt prefăcătoria, minciuna, înscenarea, înşelătoria, dispreţul cinic şi criminal faţă de existenţa celorlalţi.
Noul guvern a pierdut şansa de a fi guvernul Cioloş; el doar îl are pe dl Cioloş carte de vizită. Şi atunci ce mai rămâne? Ce mai rămâne din discursurile frumoase, din plecăciunile către naţiune, din cenuşa în cap, din promisiunile prezidenţiale, din guvernul acesta şi din programul său?
Dincolo de posibila valoarea individuală a celor mai mulţi dintre cei cel compun şi pe care nu o contest, o maşinăreală ca atâtea altele.