"Oamenii se bucură şi ies în stradă şi atunci când BEC validează nişte alegeri contestate."
Loţi Bölöni a îmbrăcat cândva un tricou galben şi a jucat şi el - existau clişee şi atunci - pentru nişte milioane de români, aşa cum naţionala lui Piţurcă va juca la Euro pentru 22 de milioane de suporteri. Între timp, a antrenat prin ţări mult mai civilizate şi a câştigat faimă şi bani. Sunat de presa din România pentru a vorbi despre european, Bölöni închide telefonul. Apelat de ziariştii francezi, acordă interviuri ample în care desfiinţează poporul român. Îmbrăcaţi în aceleaşi tricouri galbene, Mutu şi compania se izolează de presa română şi acordă interviuri în ziarele italiene.
Pentru cine joacă oare oamenii îmbrăcaţi în tricoul galben? Pentru milioanele care alcătuiesc populaţia României sau pentru faima şi banii care le permit să trăiască în ţări mai civilizate şi să privească de sus „poporul lipsit de curaj şi ambiţie“?
Echipa naţională de fotbal nu e singura care mai poate aduce bucurie românilor. Oamenii se bucură şi ies în stradă şi atunci când BEC validează nişte alegeri contestate. Naţionala este însă singura care ne mai poate face să fim mândri că suntem români. Iar pentru a reuşi acest lucru este neapărat necesar ca tricolorii să creadă în trăirea acestui sentiment de mândrie.
Înaintea semifinalei cu Germania, din 2006, Gennaro Gattuso a declarat: „Jucăm pentru cei patru milioane de italieni care muncesc în Germania şi care sunt umiliţi zi de zi“. Ar fi interesant să-i vedem pe Mutu sau pe Chivu făcând o declaraţie asemănătoare înaintea partidei cu Italia. Asta pentru că, pe lângă cele 22 de milioane, „tricolorii“ ar trebui să joace la Euro şi pentru mândria de a fi român a celor 12 milioane de compatrioţi aflaţi dincolo de graniţe, din care aproape un milion în Italia.
O victorie a naţionalei noastre contra campioanei mondiale ar însemna o reuşită incredibilă pentru fotbalul românesc, dar, dincolo de asta, ar face ca sute de mii de români să iasă a doua zi cu fruntea sus pe străzile Italiei. De două ori mai bucuroşi şi mai mândri decât ar ieşi Adelina Elisei pe străzile Bucureştiului.