Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea au anunțat Biroul Permanent al Senatului că retrag proiectul de Lege a Casei Regale, un proiect controversat, depus pe 7 noiembrie. Cei doi s-au grăbit să retragă inițiativa legislativă pentru că peste doar câteva zile, pe 13 mai, el ar fi fost adoptat tacit la Senat și nu mai era timp să i se aducă modificări.
Cel mai probabil va fi elaborat un nou proiect, poate chiar cu ajutorul Guvernului Viorica Dăncilă, pentru că doar Executivul poate acorda unei asociații (cum ar trebui să fie Casa Regală) statutul de ”utilitate publică”.
Ultima decizie a lui Tudose
Tăriceanu, Dragnea și Dăncilă sunt siliți să modifice proiectul din cauza unui document adoptat pe 10 ianuarie, în ultima ședință a Cabinetului Mihai Tudose. E vorba de un aviz negativ dat pe proiectul liderilor Coaliției. Avizul este, ce-i drept, doar consultativ, dar el conține o adevărată demonstrație că Legea e neconstituțională în forma depusă de cei doi și ar fi constituit o bombă cu ceas, pentru că oricine putea sesiza acele aspecte la Curtea Constituțională și Legea ar fi căzut.
Acest anunț a fost făcut în premieră de Evenimentul Zilei pe 26 februarie, imediat după ce Viorica Dăncilă a fost la un prânz la Palatul Elisabeta, în compania Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și a Alteței Sale Principele Radu. Atunci Dăncilă a spus că nu au discutat despre Legea Casei regale, aruncând mingea în curtea Parlamentului.
Proiectul lui Cioloș
În febra lungii agonii și apoi în cea a doliului național după pierderea Regelui Mihai I, președinții celor două camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, au propus o Lege a Casei Regale. Proiectul, de fapt, este al Guvernului Dacian Cioloș, cu unele mici modificări.
Spre finalul existenței cabinetului Mihai Tudose, premierul a anunțat de câteva ori că nu este de acord cu această Lege, principalul motiv fiind că se acordă Casei Regale dreptul de folosință gratuit asupra Palatului Elisabeta. Proiectul lui Dragnea și Tăriceanu acordă acest drept pe 49 de ani, cel inițial, redactat de Vasile Dâncu și Sorin Chelmu, vorbea de 99 de ani. În acea perioadă nu a mai contat pentru disputa politică istoria acestui edificiu. Nu contează, din păcate, nici acum, important fiind doar că el este al RAPPS.
Apoi, în ianuarie, Tudose a atacat dur Casa Regală, în cadrul interviului de la Antena 3 care i-a pus tot partidul în cap, pe teme diverse, cererea de demitere a ministrului Carmen Dan, legile Justiției și altele.
A plătit cu funcția acel interviu, dar, strict pe tema urmașilor lui Mihai I, el a apucat să facă un gest pe care nu văd cum l-ar putea repara prea ușor Viorica Dăncilă.
Pe 10 ianuarie, în ultima ședință a Guvernului condus de el, Mihai Tudose a adoptat un AVIZ NEGATIV pe proiectul inițiat de liderii Coaliției de guvernare.
A urmat ședința CExN în care și-a anunțat demisia, iar pe 15 ianuarie, președintele Klaus Iohannis i-a emis decretul de demitere. A doua zi, pe 16 ianuarie, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a trimis avizul la Senat, prima Cameră sesizată pentru a se pronunța pe acest act normativ. Nu putea fi evitat acest lucru, pentru că nimeni nu retrăsese avizul. Din acel moment a devenit oficial!
În document se spune negru pe alb că Legea este neconstituțională, că este neclară, nestabilind un statut juridic concret al Casei Regale.
Deși în proiect, Casa Regală e prezentată ca persoană juridică de drept privat, propunerea nu configurează un statut juridic cert.
Pe scurt, Guvernul consideră că proiectul de lege conține prevederi potrivit cărora Casa Regală a României se caracterizează prin elemente specifice asociațiilor și fundațiilor, dar este organizată și funcționează ca o instituție publică ( i se finanțează cheltuielile curente, are atribuții de utilitate publică printr-un serviciu de 20 de posturi, personalul fiind plătit de Stat, prezintă anual un raport în fața Parlamentului).
Același Guvern prezintă mai multe decizii ale Curții Constituționale care nu permit instituirea Casei Regale, dar și imposibilitatea ca Palatul Elisabeta să fie atribuit spre folosință gratuită.
Proiectul de Lege care a stârnit multe dezbateri a mai primit o lovitură, Consiliul Legislativ a dat aviz pozitiv inițiativei, dar ridică aceleași probleme ca și Guvernul, definirea statutului entității Casa Regală, atribuirea unui sediu fără a fi declarată explicit de utilitate publică.
Sigur, aceste avize sunt consultative, plenul fiind suveran, dar când e vorba de avertismente de neconstituționalitate nimeni nu se joacă.
Ce se mai poate face
Avizul adoptat pe 10 ianuarie de Guvernul României (legea nu face distincție dacă se schimbă componența Executivului) nu poate fi retras. În mod excepțional, Guvernul poate emite un alt aviz, dar e greu de trecut peste elementele de neconstituționalitate sesizate de cei de la mai multe ministere. Plus că, am întrebat, un astfel de gest (emiterea unui nou aviz, complet diferit de primul) nu s-a mai făcut.
Așa că Viorica Dăncilă avea dreptate, când a fost întrebată de reporteri, după vizita la Palatul Elisabeta, să ridice din umeri și să spună că e problema Parlamentului, ea nu mai poate face nimic. Instituția pe care a preluat-o a făcut deja un rău greu de acoperit