MIHAI COSMA: Valuri de la festivaluri

Ne aflăm în plin sezon al festivalurilor. Tocmai s-a încheiat, la Iaşi, Festivalul "Puccini", unde am avut ocazia să văd o nouă versiune, semnată de Anda Tăbăcaru, fermecătoarei comedii muzicale pucciniene "Gianni Schicchi".

Săptămâna trecută s-a pus punct final Festivalului Artelor, unde sub patronajul onorific al maestrului Radu Beligan au fost prezentate mai multe spectacole, din păcate mai palide decât cele din festivalul cu acelaşi nume, organizat în 2003.

Dar abia au început în Bucureşti alte două asemenea reuniuni artistice. Cea dintâi a debutat vineri, în organizarea Teatrului Naţional de Operetă, şi ne propune o suită de manifestă ri foarte diverse, dintre care cele mai atrăgătoare se anunţă a fi spectacolele susţinute de prestigioase companii de operetă din străinătate. Am asistat la premiera „Voievodul ţiganilor“, în montarea lui Răzvan Dincă şi în costumele Doinei Levintza, un spectacol în care iubitorii genului s-au putut bucura de prezenţa pe scenă a ursuleţului Baloo şi a impunătorului armăsar Dragoş, de salve de tun şi de artificii. A reapărut în prim-plan vechea gardă a teatrului bucureştean, colorată de o evoluţie captivantă a comicului june-prim Ernest Fazekas, cunoscut ca DJ la Radio InfoPro.

Sâmbătă seara, la Opera Naţională, a început încă un festival dedicat tot lui Puccini, care prezintă „Boema“, „Le Villi“, „Edgar“, „Manon Lescaut“, „Tosca“ şi „Madama Butterfly“. Prima dintre acestea a fost o nouă montare, venită parcă din timpul lui Puccini, dacă e să ne referim la „originalitatea“ regiei. Noul spectacol m-a făcut să regret renunţarea la montarea precedentă, semnată de regretatul Hero Lupescu, care aducea pe scenă idei atractive. Păcat de efortul talentaţilor tineri din distribuţie, care nu cântă deloc rău, dar care nu au avut parte de o montare valoroasă. Eram gata-gata să scriu că regia „Voievodului ţiganilor“ este prea personală, hiperactivă şi mozaicată, dar îmi retrag gândul în faţa alternativei unui convenţionalism care nu este salvat de cele câteva momente dinamice, izolate.